Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Primirea de către președintele Senatului României a ambasadorului Regatului Hașemit al Iordaniei în România

Președintele Senatului, dl Teodor Meleșcanu, l-a primit miercuri, 15 ianuarie a.c., pe E.S. dl Sufyan Quadah, ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei în România, în vizită de prezentare. Cu această ocazie, președintele Senatului i-a adresat noului ambasador iordanian felicitări pentru numirea în funcție şi i-a urat succes în îndeplinirea mandatului.
Înaltul demnitar român a reconfirmat întreaga deschidere pentru dezvoltarea în continuare, inclusiv prin intermediul diplomației parlamentare, a cooperării în diferite domenii de interes comun și a subliniat rolul deosebit de important jucat în facilitarea schimburilor între România și Iordania de comunitățile de români, respectiv iordanieni, care au format familii mixte în cele două țări. În acest context, dl Teodor Meleșcanu a arătat importanța pe care țara noastră o conferă  păstrării identității culturale, lingvistice și spirituale a comunității românești din Iordania.
În cadrul întrevederii au fost abordate succint și teme privind situația actuală din Orientului Mijlociu, președintele Senatului remarcând abordarea echidistantă și eforturile Iordaniei de a promova stabilitatea regională și respectul pentru dreptul internațional.



Go to top