În această perioadă, a existat o ingerință majoră a Consiliului Superior al Magistraturii în activitatea puterii executive și o ingerintă a instituțiilor de forță – în egală măsură – în activitatea Guvernului și a Parlamentului. Am traversat o perioadă de aproape două luni în care Președintele Iohannis a declanșat un război politic, alimentând nemulțumirile unei părți a populației și încercând să răstoarne rezultatul alegerilor.
Parcă repetând scenariul din 2012 – vă aduceți aminte mulți dintre dumneavoastră - și Președintele și o serie de aliați politici au vehiculat informații false în relația cu partenerii externi, aducând prejudicii enorme de imagine pentru România. Au făcut acest lucru din păcate pentru beneficiul politic personal și în dezavantajul României.
În toată această nebunie – pentru că nu găsesc altă formulă pentru a califica ceea ce s-a întâmplat în țară – a trebuit ca, în final, să vină Curtea Constituțională a României pentru a pune lucrurile în ordine și a întări o serie de evidențe valabile în orice democrație. Și de aici necesitatea acestei declarații politice.
Îmi pare rău că nu sunt de acord cu cei care consideră că ar trebui să tăcem. Dacă nu o să avem o voce puternică prin care să subliniem care este rolul Parlamentului pentru a-i reface prestigiul și importanța atunci nu vă mirați de toate excesele și abuzurile care se petrec în România de astăzi împotriva drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor nu numai oamenilor politici.
Prin decizia Curții Constituționale din 8 februarie s-a reafirmat o stare de fapt clară pentru oricine cunoaște legea fundamentală: Guvernul nu a intrat în conflict cu puterea judecătorească așa cum au susținut și Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele țării.
Mai mult, cred că decizia Curții Constituționale a arătat că am avut de a face cu o absență manifestă a bunei credințe în interpretarea Constituției de către reprezentanți instituționali ai autorității judecătorești, precum și un abuz de drept al Președintelui României care a sesizat Curtea Constituțională pentru a bloca un proces politic democratic. 
 
Doamnelor și domnilor parlamentari,
 
Prin declarația de astăzi a Parlamentului, eu cred că nu face, decât să începem să repunem lucrurile pe făgașul normal, firesc.
Reafirmăm supremația politică a Parlamentului față de celelalte instituții publice, ca for suprem al democrației, singurul for care reprezintă opiniile tuturor cetățenilor. Pentru că aici avem și partidele care formează arcul guvernamental și opoziția. Deci sunt reprezentați toti cetățenii României.
Solicităm Președinției, Consiliuliului Superior al Magistraturii și reprezentanților Ministerului Public să respecte cadrul prevăzut de Constituție și de normele separației puterilor în stat în relația cu Executivul și cu Parlamentul. Doresc să subliniez, încă o dată, că doar Parlamentul are dreptul de a trage Guvernul la răspundere pentru activitatea sa și că membrii Executivului răspund doar politic și nu penal pentru activitățile pe care le desfășoară.
 
În final, vă aduc aminte o formulă englezească denumită ”wishful thinking” – cum am vrea noi să credem că sunt lucrurile. Pe românește aș spune acum: ”să nu ne îmbătăm cu apă rece!”.
De ce? Pentru că , deși declarația de astăzi este un îndemn la normalitate, dar mai sunt mulți pași de făcut până vom trăi într-o democrație normală.
Am și văzut colegi care s-au grăbit să interpreteze schimbarea de ton a lui Klaus Iohannis ca un început de normalizare a relațiilor inter-instituționale.
Din păcate, observ că nu se întâmplă mai nimic. 
Președintele tace mâlc după a doua hotărâre a Curții Constituționale care, în orice altă democrație, ar fi dus la demisia de onoare a șefilor instituțiilor care au declanșat urmărirea penală a membrilor guvernului pentru o decizie politică.

Mai mult de atât, văd că Președintele participă la bilanțuri triumfaliste ale instituțiilor de forță.
Zilele astea însă, Uniunea Europeană este în fierbere după proiectul prezentat de președintele Comisiei Europei, domnul Jean Claude Juncker. În orice stat normal, cred că Președintele ar fi trebuit să participe la o dezbatere în Parlament cu privire la strategia de țară, cu privire la poziția pe care trebui să o adopte România. Din păcate, am observat refuzul Președintelui.
Să știți că mi-am adus aminte că până și Carol I, în preajma Primului Război mondial, cu toate că era pro-german  a acceptat punctul de vedere al Parlamentului de alăturare a României la forțele Antantei. La noi, din păcare, președintele tratează Parlamentul cu superioritatea celui care are acces la instrumente nedemocratice pentru a tranșa bătălii politice și ignoră Parlamentul.
 
Declarația de astăzi, așadar, este necesară, dar nu este și suficientă.
Îmi doresc, și cred că vă doriți cu toții,  ca România să revină la normalitate
Este un îndemn pe care îl adresăm tuturor reprezentanților instituțiilor statului să înțeleagă momentul crucial pe care îl traversăm și să acționeze diferit decât au făcut-o în ultimele luni și poate în ultimii ani.
Închei cu un sfat pe care unul din marii prim-miniștrii ai Marii Britanii l-a dat  la un moment dat. Este vorba despre Benjamin Disraeli. El a spus: ”Pregătiți-vă pentru ce a mai rău, dar sperați că va fi mai bine”.