În zilele de marți, 11 octombrie și miercuri, 12 octombrie, s-au desfășurat la Paris lucrările reuniunii anuale a Rețelei Parlamentare Globale a OECD cu tema Reducerea decalajelor de dezvoltare – de la diagnoză la acțiune. Domnul senator Cătălin Zamfir, președintele Comisiei pentru economie, industrii și servicii a Senatului a susținut în deschiderea reuniunii desfășurate în prezența Secretarului general al organizației, domnul Angel Gurria, o declarație privind susținerea parlamentară a candidaturii României la OECD, exprimând așteptările țării noastre ca, la următoarea reuniune a Consiliului OECD, România să primească invitația de a începe negocierile de aderare.
În finalul primei zile a reuniunii, domnul senator Zamfir a susținut, la propunerea organizatorilor, în cadrul secțiunii Bursa ideilor, masa rotundă cu tema Economia circulară în România.
Participarea a prilejuit întâlniri bilaterale cu parlamentari din Argentina, Indonezia, Lituania, Belgia, Republica Cehă, Senegal și alții, în cursul cărora au fost prezentare argumentele în favoarea candidaturii țării noastre la OECD.