Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Anunțuri

Conferința interparlamentară privind Politica Externă și de Securitate Comună și Politica de Securitate și Apărare Comună (PESC/PSAC) (București, 7- 8 martie 2019)

În contextul dimensiunii parlamentare a Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, Comisiile pentru politică externă și Comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională ale Senatului și Camerei Deputaților precum și Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul European, vor organiza, în perioada 7-8 martie 2019, cea de-a XIV-a Conferinţă Interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PESC/PSAC).
Această conferinţă interparlamentară asigură platforma pentru schimbul de informaţii şi bune practici între comisiile de specialitate din cadrul parlamentelor naţionale ale statelor membre UE care activează în domeniul politicii externe, de securitate şi apărare, Comisia pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului  European, Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă.
Agenda conferinţei îşi propune să acopere, în sesiuni plenare, o serie de subiecte importante în domeniul PESC/PSAC, precum Importanța strategică a Mării Negre pe agenda UE, Parteneriatul Estic, instrumentele de cooperare şi finanţare dezvoltate în cadrul PSAC și angajamentul UE faţă de Balcanii de Vest.
Atelierele de lucru sunt structurate astfel încât să răspundă unor preocupări recente ale Statelor Membre în ceea ce priveşte Viitorul PESC/PSAC din perspectiva Brexit-ului, Strategia UE pentru Regiunea Dunării, mobilitatea militară, Securitatea cibernetică şi războiul hibrid.
La conferință vor participa 300 de delegați din statele membre ale UE, din Parlamentul European, precum și reprezentanți ai statelor candidate și ai unor ambasade. 
Reuniunea va fi co-prezidată de Cristian-Sorin Dumitrescu, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului - șeful delegației române, și de Ioan Mircea Paşcu, vicepreședinte al Parlamentului European, președintele delegației Parlamentului UE la lucrările conferinței.
În finalul Conferinței Interparlamentare PESC/PSAC, copreședinții vor prezenta o declarație comună cu privire la chestiunile de politică externă şi de securitate dezbătute.
Toate detaliile organizatorice, precum și documentele Conferinței PESC/PSAC pot fi consultate pe adresa: http://www.parl2019ro.eu.
 
Notă:
În sprijinul jurnaliștilor interesați de reflectarea Conferinței interparlamentare, se fac următoarele precizări:
Accesul reprezentanților mass-media la eveniment se va face pe la intrarea S2, Corp A3;
Pentru oportunități  de imagine de la sosirea invitaților va exista un spațiu special amenajat lângă sala ,,Al. I. Cuza”, Palatul Parlamentului, nivel P1;
Jurnaliștii vor avea acces în sala ,,Al. I. Cuza” pe durata sesiunii inaugurale a evenimentului. 


Go to top