Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Senatoarea Florina Presadă a mai făcut o încercare să salveze alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Comisia pentru administrație publică din Senat a discutat, marți, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020 privind modificarea și completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor parlamentare anticipate.
Senatoarea USR Florina Presadă a formulat mai multe amendamente, dar senatorii PSD și UDMR din comisie i-au refuzat depunerea lor.
Un amendament viza revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, măsură pentru care și-a angajat răspunderea Guvernul PNL, dar care nu va ajunge să fie implementată ca urmare a adoptării moțiunii de cenzură.
Un alt amendament urmărea ca și președinții de consilii județene să fie aleși în două tururi de scrutin, pentru a crește legitimitatea funcției și a persoanei care o ocupă.
Alte amendamente vizau reducerea numărului de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor la locale și debirocratizarea procedurii de acreditare a obervatorilor interni și internaționali.
„PSD și UDMR se tem de votul românilor și vor să își mențină baronii locali pe poziții. Această majoritate parlamentară este depășită și nocivă pentru România. Este inacceptabil ca revenirea la alegerea primarilor în două tururi să fie oprită de o majoritate formată în jurul lui Dragnea în 2016”, declară senatoarea USR Florina Presadă.
OUG-ul pentru anticipate a primit, în cele din urmă, aviz negativ din partea Comisiei pentru administrație publică din Senat. La rândul său, Comisia juridică condusă de senatorul PSD Șerban Nicolae a adoptat, tot marți, un raport negativ pe actul normativ, dovadă că PSD și UDMR refuză cu înverșunare ca la parlamentare românii să poată vota la orice secție de votare din țară, iar Diaspora să poată vota timp de trei zile, la fel ca la europarlamentare.

Go to top