Pe 20 decembrie a.c., Senatul va organiza, începând cu ora 10:00, un eveniment dedicat copiilor – „Ziua lui Moș Crăciun la Senat”. La eveniment au fost invitați să participe 2.000 de copii, din întreaga țară, precum și din Republica Moldova. Printre numeroșii invitați se regăsesc și copii ai familiilor de refugiați din Ucraina.
La invitația președintei a.i a Senatului, doamna Alina-Ștefania Gorghiu, la eveniment vor participa și membri ai corpului diplomatic, membri ai Parlamentului și ai altor instituții ale statului, cât și reprezentanți ai mediului de afaceri.
„Ziua lui Moș Crăciun la Senat” va debuta cu o alocuțiune rostită de către doamna Alina-Ștefania Gorghiu. În cadrul evenimentului, copiii prezenți și invitații vor avea parte de numeroase surprize plăcute, printre care:
• Obiceiuri de sărbători specifice altor state, pregătite de Ambasadele prezente la eveniment;
• Expoziție organizată de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”;
• Ateliere de creație;
• Cabine foto;
• Reprezentație de robotică oferită de un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu”, Pitești, Argeș;
• Activități educative oferite de către o parte din partenerii evenimentului – Lego, Samsung, Crucea Roșie.
• Diverse activități de informare pentru copii, în colaborare cu Poliția Română, Asociația Română a Băncilor, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Ambasada Elveției, în cadrul proiectului „Siguranța Online”.
Cel mai așteptat moment al evenimentului va avea loc în Foaierul Sălii de Plen a Senatului, unde Moș Crăciun îi va întâmpina pe toți copiii cu cadouri, în timp ce coruri și ansambluri populare renumite vor interpreta colinde, cântece specifice sărbătorilor de iarnă, dar și dansuri și recitaluri de poezie. Cu siguranță, „Cantus Mundi”; Ansamblul „Brâulețul” Țitești; Corul Parohiei Romano-Catolice „Sfinții Petru și Paul”; Ansamblul „Meloritm”; Ansamblul „Doruri Mușcelene”; Asociația „Șansa Ta”; Ansamblul Etno-Folcloric „Romanița” – Republica Moldova; trupa de dans Vardavar - Armenia; corul „Sunete și zâmbete” de la Colegiul Național Elena Cuza – București, Copii de la Școala Gimnazială Constantin Brâncuși – București, Ansamblul ”Topologul”; copiii de la Școala Ion Minulescu – Pitești, Școala Basarab I din Curtea de Argeș, Maya Bold, Andreea Mitran și Ilinca Din vor strânge multe aplauze.
Continuăm, totodată, tradiția începută în urmă cu un an în ceea ce privește Bradul din Cărți, care va ajunge, ulterior, în bibliotecile unor școli din mediul rural. Mulțumim senatorilor și tuturor angajaților Senatului pentru sprijin și în special Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” din Piatra-Neamț.
Pe această cale, mulțumim, de asemenea, partenerilor și sponsorilor care au făcut posibil acest eveniment.
Sponsori ai evenimentului: Samsung Electronics România, Microsoft România, Kinder România, McDonald’s România, Transgaz, Depogaz, Carrefour România, Mega Image, Editura Litera, Coca Cola HBC România, EY Romania, Carpatina, FC Farul Constanța, Lego, XLEAR, Secretul Bunicii, Societatea Națională a Apelor Minerale, European Drinks, Rompetrol, Ciorecan Media, Pixel One, Pensiunea Roua – Piatra Neamț;
Parteneri ai evenimentului: Salvați Copiii, UNICEF, Poliția Română, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, certSign, IWA- The International Women’s Association of Bucharest, OvidiuRo, Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Piatra Neamț.