Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Primirea de către dl Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului, a unei delegații din partea Comisiei Europene - vineri, 12 octombrie 2018

Preşedintele Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, a primit o delegație din partea Comisiei Europene condusă de dl  Martin Selmayr, secretarul  general al Comisiei Europene și dna Clara Martinez-Alberola, șeful  de cabinet al președintelui Comisiei Europene, care se află la București într-o vizită de lucru, ca segment al pregătirilor pentru preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului UE.
Președintele Senatului a subliniat faptul că  România  va  exercita președinția Consiliului UE într-un context complex, marcat de multiple provocări care au un impact deopotrivă asupra vieții cetățenilor și a guvernelor. Înaltul demnitar român a apreciat sprijinul oferit de instituțiile europene, inclusiv din partea Comisiei, atât în etapa de pregătire, pentru asigurarea condiţiilor necesare preluării în cele mai bune condiţii de către România a mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, cât şi în etapa efectivă de exercitare a mandatului.
Dl Călin Popescu-Tăriceanu a evidențiat că motto-ul Președinției României la Consiliul UE este „Coeziunea - o valoare comună europeană” și că, pe durata deținerii Preşedinţiei Consiliului UE, România va acționa – conform cutumei –  ca mediator imparțial și un facilitator de consens. Discuțiile au prilejuit, de asemenea, reafirmarea, de ambele părți, a faptului  că există nevoia imperioasă de unitate și cooperare între statele membre UE, precum și nevoia de mai multă coeziune economică, socială și teritorială, în litera și spiritul tratatelor UE.
La întrevedere au participat și dna ambasador Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României la UE și dl ambasador Mihnea Motoc, șef adjunct al Centrului European de Strategie Politică (EPSC).      



Go to top