Senatorii USR s-a abținut la votul privind moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului liberal al agriculturii considerând că, pe de-o parte moțiunea nu este nimic mai mult decât o declarație politică, nu prezintă fapte și nici soluții. Pe de altă parte, USR consideră că Adrian Oros, Ministrul PNL al Agriculturii, nu are rezultate notabile în sprijinirea agricultorilor români, astfel încât să merite un vot de incredre.
George Marussi: ”Textul moțiunii conține doar 27% informație relevantă, 73% gargară politică și electorală și 0% soluții. Dar, pe de altă parte, urmând unui ministru care ne aduce aminte de emisiunile viața satului din anii ‘80, care și-a angajat rudele în minister, care a raportat fictiv producții record la hectar ca să aducă, din pix, deficitul bugetar sub 3%, să fii ministrul agriculturii ar fi trebuit să fie o sarcina ușoară. Dar nu a fost să fie, căci domnul Oros trebuia să fie cu mult mai eficient în găsirea unor soluții moderne și rapide pentru problemele din agricultura românească, așa cum și-a asumat prin programul de guvernare. S-au făcut foarte puțini pași înainte și ministrul are mari dificultăți în a oferi explicații acceptabile pentru lipsa rezultatelor”.
Propunerile concrete, pe termen scurt, pe care USR le susține sunt legate de:
- Distribuția informației către fermieri și asigurarea consultantei în domeniul agricol. Informația trebuie sa-i ajute pe fermieri în accesarea programelor, luarea deciziilor și să-si dezvolte activitatea eficient;
- Debirocratizare și digitalizarea serviciilor;
- Reorganizarea instituțiilor din domeniu și promovarea competentelor reale;
- Promovarea unor forme de producție și comercializare care să permită accesul în această piață dominata de o mare concurentă;
- Asigurarea implementării și respectării legilor în vigoare.
Iată, în continuare, textul integral al discursului dl Senator George Marussi:
”Doamnelor și domnilor senatori,
Sunt inginer petrolist și am venit în politica în anul 2016 dintr-un domeniu unde informația se transmite mai mult prin cifre și cu mai puține cuvinte. Când te apuci să scrii ceva, cuvintele chiar trebuie să aibă valoare. Am fost surprins, la început de mandat, de ușurința cu care unii dintre colegii mei, politicieni cu mult mai multa experiență, puteau vorbi mult, fie pe lângă subiect, fie fără să spună nimic relevant.
Cum vreau sa rămân și acum mai mult inginer decât politician, o sa fiu scurt și la obiect.
În prima perioada a mandatului meu de parlamentar au existat mai multe moțiuni împotriva guvernelor PSD și, de fiecare data, PSD a criticat calitatea slabă a textului prin prisma lipsei argumentelor și lipsa soluțiilor oferite.
Acum a venit rândul PSD-ului să scrie moțiuni și ar avut șansa să ne arate cum trebuie făcut un lucru bine făcut.
Analizând textului moțiunii simple depuse de PSD pe agricultură (aproximativ 5550 cuvinte), am încadrat mesajele în trei mari categorii: 1. Informație relevantă; 2: Declarații politice, - cu subcategoriile: publicitate electorală, gargară politică și aberații pur și simplu – și, pe poziția 3: Soluții propuse.
Rezultatele analizei pe text sunt următoarele:
- informație relevantă - 27%
- Declarații politice - 73%, din care
- Publicitate electorală - 30%
- Umplutura/Gargară politică - 38%
- Aberații pur și simplu - 5% (doar 5%)
- Soluții propuse - un 0% - clar și deloc surprinzător
Acum, analizând fiecare categorie:
1 – Categoria Informație relevantă
Desigur că nimeni nu se poate compara cu Petre Daea, ministrul consacrat pe brand-ul Oaia & Cormoranul și pentru calitățile de orator și înțelegem că în PSD un asemenea om are statut de icoana. Dar, pe de altă parte, urmând unui ministru care ne aduce aminte de emisiunile viața satului din anii ‘80, care și-a angajat rudele în minister, care a raportat fictiv producții record la hectar ca să aducă, din pix, deficitul bugetar sub 3%, să fii ministrul agriculturii ar fi trebuit să fie o sarcina ușoară.
Dar nu a fost să fie.
Actualul ministru ar fi trebuit să fie mult mai eficient în găsirea unor soluții moderne și rapide pentru problemele din agricultura românească, așa cum și-a asumat prin programul de guvernare:
- Reconstruirea încrederii cetățenilor în instituțiile publice;
- Dezvoltarea clasei de mijloc și susținerea fermelor de familie și a tinerilor fermieri;
- Reforma celor 2 agenții de plăți APIA și AFIR;
- Pregătirea programului național strategic pentru finanțarea agriculturii;
Este adevărat că s-au făcut foarte putini pași în aceste direcții și ministrul are mari dificultăți în a oferi explicații acceptabile.
Dar asta nu înseamnă că PSD ar fi reușit în lunile astea să facă ce nu a făcut în ani de zile, atâta timp cat existau preocupări majore privind soarta cormoranilor care mâncau peștele din balta familiei.
- Categoria Declarații Politice (publicitate, umplutura, gargara, aberații)
După cum spuneam, 73% din textul moțiunii (peste 4000 cuvinte din cele 5550) reprezintă o declarație politica, o amplă publicitate pentru ceea ce PSD visează să pară, dar este foarte departe de realitatea lăsată de PSD în teren, unde apa nu a curs în sistemele de irigație decât in ziua inaugurării, iar Bursa de pește de la Tulcea nu a avut pește decât, tot așa – cât a fost ministrul Daea pe acolo.
Bineînțeles că în moțiune nu se amintește nimic despre deficitul bugetar ținut sub 3% de pixul creativ al domnului ministru, despre criza pestei porcine, de proiectele ratate ca: sistemul de irigații, Bursa de Peste și Casa Unirea. Sau de modul în care rudele și apropiații fostului ministru al agriculturii au fost numiți în funcții, precum fata Daea, care făcea chetă printre colegi să ajungă în Vamă.
- Categoria Soluții
Aici, nicio surpriză, dincolo de oda activității PSD și brand-ului consacrat Daea-Oaia-Cormoranu și de criticile firave, înecate de publicitate electorala, aduse performanțelor guvernului actual, textul moțiunii propune zero soluții.
O înșiruire de multe cuvinte, populisme și lozinci nu reprezintă o soluție pentru agricultura românească.
Vorbind de soluțiile pe termen scurt, propunerile concrete pe care USR le susține sunt legate de:
- Distribuția informației către fermieri și asigurarea consultantei în domeniul agricol. Informația trebuie sa-i ajute pe fermieri în accesarea programelor, luarea deciziilor și să-si dezvolte activitatea eficient;
- Debirocratizare și digitalizarea serviciilor;
- Reorganizarea instituțiilor din domeniu și promovarea competentelor reale;
- Promovarea unor forme de producție și comercializare care să permită accesul în această piață dominata de o mare concurentă;
- Asigurarea implementării și respectării legilor în vigoare;
Aplicând aceste 5 principii simple, exprimate în doar 68 de cuvinte, nu in 5500, și aflate la îndemâna guvernului, agricultura românească poate face un mare pas înainte.
La finalul acestei analize, nu pot să nu remarc faptul că PSD a ratat această șansă și a picat testul cu textul moțiunii.
Cu un procent de numai 27% informație relevantă și 0 soluții, prezenta moțiune nu se susține pe cifre și reprezintă mai mult vorbe.
Așadar, votul grupului USR pentru această moțiune este ABȚINERE”