În data de 19 iunie 2015, dl. senator Viorel Badea, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a avut o întrevedere cu dl. Teofil Bauer, Ambasadorul Ucrainei în România.

 

Ambasadorul ucrainean a transmis mulțumiri membrilor Delegației Parlamentului României la APCE pentru susținerea consecventă, în cadrul reuniunilor acestei organizații parlamentare internaționale, a pozițiilor exprimate de reprezentanții ucraineni. A mai adăugat că această susținere se înscrie în cadrul mai larg al dinamicii ascendente a relațiilor bilaterale între cele două țări, remarcând gradul ridicat de deschidere al ambelor părți spre cooperare, inclusiv în dosare considerate în trecut sensibile.

 

Dl. Bauer a trecut în revistă ultimele evoluții referitoare la conflictul din estul Ucrainei, a deplâns pierderile semnificative de vieți omenești, inclusiv în rândul populației civile, a arătat că acțiunile Federației Ruse vizează cu precădere distrugerea obiectivelor economice de ordin strategic și a infrastructurilor critice din zona de conflict.

 

Dl. Badea a confirmat sprijinul pe care membrii delegației române la APCE l-au acordat și vor continua să îl acorde delegației ucrainene în cadrul APCE, a subliniat că Ucraina, din punct de vedere identitar, cultural și spiritual, aparține familiei europene, iar acest lucru va trebui să se concretizeze și la nivel politic.

 

Ambasadorul ucrainean a solicitat susținere Delegației române la APCE pe parcursul celei de-a treia părți a Sesiunii (Strasbourg, 22-26 iunie a.c.) la dezbaterea privind reexaminarea deplinelor puteri ale Delegației Federației Ruse la APCE, în sensul amânării tranșării acestui subiect cel puțin până în ianuarie 2016, întrucât autoritățile de la Moscova au încălcat cvasitotalitatea acordurilor anterior asumate. În opinia părții ucrainene, orice altă poziționare - reluarea dialogului, cum sugerează reprezentanții unor delegații naționale la APCE - ar fi sinonimă cu o recunoaștere a acțiunilor agresive ale Federației Ruse. Membrii delegației ucrainene vor propune, printre altele, un amendament care vizează constituirea unei delegații a APCE, care să efectueze vizite pe teren în vederea unei mai bune cunoașteri a situației de la fața locului. Consideră că în zona de conflict este necesară prezența unei forțe de menținere a păcii a Națiunilor Unite[1] sau a UE, considerând insuficient aportul OSCE la detensionarea situației. Potrivit ultimelor estimări ale autorităților ucrainene, prezența rusească în zona de conflict este estimată la 42 000 de militari cărora li se adaugă așa-zișii „mercenari”.

 

Dl. senator Badea a relevat, la final, contactele frecvente pe care le întreține cu reprezentanții românilor din Ucraina (Cernăuți, Herța), perspectiva unor vizite în regiunile Cernăuți și Odesa,  precum și schimburile care au loc la nivelul Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina. Totodată, dl. senator Badea a menționat că este inacceptabilă disocierea așa-zisei limbi moldovenești de limba română pe teritoriul ucrainean (mai cu seamă în regiunea Odesa), subliniind că această abordare nu face altceva decât să promoveze false "principii lingvistice", caracteristice propagandei sovietice.


 

[1] Este dificilă luarea unei asemenea măsuri atâta vreme cât Federația Rusă are drept de vot în Consiliul de Securitate, iar în această speță, în calitate de stat agresor, s-ar afla în conflict de interese.