Controlul parlamentar asupra politicilor de stat în domeniul ajutorului extern

 

Rezoluţie adoptată în unanimitate de cea de-a 118-a Adunare

(Cape Town, 18 aprilie 2008)

 

 

Cea de-a 118-a Adunare a Uniunii Interparlamentare,

 

Amintind Declaraţia Mileniului a Naţiunilor Unite, din 8 septembrie 2000 şi Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), care stabilesc ţinte pentru eliminarea sărăciei, convenite de comunitatea internaţională,

 

Amintind Declaraţia Finală a Conferinţei Internaţionale privind Finanţarea pentru Dezvoltare, organizată la Monterrey (Mexic), în 2002, şi Declaraţia de la Paris, din 2 martie 2005, privind eficacitatea asistenţei pentru dezvoltare,

 

Amintind rapoartele mondiale privind dezvoltarea umană, elaborate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), îndeosebi raportul din 2005 intitulat ”Cooperarea internaţională la răscruce: ajutor extern, comerţ şi securitate într-o lume marcată de inegalităţi”,

 

Amintind raportul “Investind în dezvoltare: un plan practic pentru realizarea Obiectivelor Mileniului”, al Prof. Jeffrey D. Sachs, Director al Proiectului „Obiectivele Mileniului”,

 

Amintind rezoluţiile UIP, în particular cele adoptate la cea de-a 92-a Conferinţă Interparlamentară (Copenhaga, 1994) privind “Cooperarea internaţională şi acţiunea naţională în sprijinul dezvoltării economice şi sociale şi al eforturilor de combatere a sărăciei”, cea de-a 104-a Conferinţă Interparlamentară (Jakarta, 2000), privind “Finanţarea pentru dezvoltare şi o nouă paradigmă a dezvoltării economice şi sociale pentru eradicarea sărăciei”, cea de-a 107-a Conferinţă Interparlamentară (Marrakech, 2002), privind “Rolul parlamentelor în dezvoltarea politicilor publice într-o epocă a globalizării, a instituţiilor multilaterale şi a acordurilor comerciale internaţionale”, cea de-a 112-a Adunare a UIP (Manila, 2005), privind “Rolul parlamentelor în stabilirea unor mecanisme novatoare de finanţare internaţională şi comerciale, pentru soluţionarea problemei datoriei şi realizarea ODM”, cea de-a 114-a Adunare a UIP (Nairobi, 2006), privind “Nevoia asigurării urgente de hrană în scopul combaterii foametei provocate de secetă în Africa, a accelerării ajutorului extern pentru continent din partea naţiunilor celor mai industrializate ale lumii şi a unor eforturi speciale în sprijinul populaţiilor disperate şi sărace”, cea de-a 115-a Adunare a UIP (Geneva, 2006) privind “Rolul parlamentelor în controlul îndeplinirii ODM, în particular în ceea ce priveşte problema datoriei şi eradicarea sărăciei şi corupţiei”, 

 

Reiterând faptul că egalitatea de gen şi autonomizarea femeilor sunt esenţiale pentru realizarea tuturor ODM,

 

Subliniind că principala responsabilitate pentru dezvoltare revine ţărilor în curs de dezvoltare, ale căror eforturi sunt esenţiale,

 

Amintind că toate eforturile în sprijinul dezvoltării durabile şi al eradicării sărăciei trebuie să se bazeze, în mod necesar, pe creştere economică în ţările în curs de dezvoltare – un factor determinant în crearea de locuri de muncă productive, mai ales în agricultură,

 

Subliniind că recunoaşterea, de către ţările în curs de dezvoltare, a responsabilităţii lor nu constituie un motiv pentru ca ţările dezvoltate şi cele cu economii emergente să nu-şi îndeplinească obligaţiile de combatere a sub-dezvoltării şi sărăciei sau să nu-şi onoreze angajamentele în materie de asistenţă publică pentru dezvoltare (APD),

 

Îngrijorată de creşterea preţurilor internaţionale ale produselor de bază, care riscă să diminueze capacitatea ţărilor donatoare de a oferi asistenţă, deoarece această creştere determină o încetinire a economiei globale, chiar dacă, în acelaşi timp, îmbunătăţeşte poziţia economică a ţărilor beneficiare deţinătoare de resurse,

 

Conştientă că ţările în tranziţie de la statutul de beneficiar de asistenţă la cel de donator se confruntă cu provocări speciale legate de creşterile bugetare, de necesitatea consolidării instituţionale şi a sensibilizării în sprijinul cooperării pentru dezvoltare,

 

Reamintind concluziile panelului parlamentar pe tema guvernării în ţările cel mai puţin dezvoltate, organizat la New York, în 15 septembrie 2006, cu ocazia reuniunii comune a UIP şi Biroul Înaltului Reprezentant al Naţiunilor Unite pentru ţările cel mai puţin dezvoltate, ţările în curs de dezvoltare fără litoral şi ţările insulare mici, în curs de dezvoltare,

 

Profund îngrijorată de faptul că indicatorii de progres arată că ODM-urile nu vor fi, probabil, îndeplinite în diferite părţi ale lumii, în particular în Africa,

 

Amintind că lupta pentru reducerea sărăciei la scară globală va da rezultate şi va fi mai concretă şi mai echitabilă numai dacă atenţia acordată ţărilor celor mai puţin dezvoltate nu afectează eforturile de reducere a sărăciei în alte ţări în curs de dezvoltare, îndeosebi cele cu venit mediu, 

 

Observând că pentru numeroase ţări ajutorul extern este o componentă esenţială a bugetului naţional destinat implementării efective a ODM şi combaterii sărăciei,

 

Profund îngrijorată de faptul că în prezent finanţarea ODM şi, implicit, realizarea acestora în anul 2015, nu sunt asigurate, în ciuda eforturilor făcute de state,

 

Constatând că majoritatea ţărilor în cauză nu şi-au onorat încă angajamentul de creştere a APD până la 0,7 % din PNB, deşi câteva dintre ele au promis să facă acest lucru în următorii câţiva ani,

 

Notând că sporirea volumului APD, deşi vitală, va da rezultate numai dacă ţările donatoare şi beneficiare se angajează, în parteneriat, să amelioreze considerabil calitatea şi eficacitatea acestui ajutor şi să se asigure, între altele, că acesta nu conduce la dependenţă,

 

Constatând că alocările din APD pentru infrastructură economică şi sectoare productive au scăzut de la 48% din APD totală promisă ţărilor cel mai puţin dezvoltate în anii 1990, la 24%, în cursul perioade 2002 - 2004,   

 

Notând că parlamentele din ţările donatoare joacă un rol major în elaborarea deciziilor cu privire la alocările din bugetul naţional către asistenţa pentru dezvoltare, precum şi cu privire la distribuirea lor geografică şi sectorială,

 

Conştientă că parlamentele din ţările beneficiare joacă un rol esenţial în promovarea celor opt ODM şi că ele trebuie să adopte legislaţia necesară, să aprobe alocări bugetare adecvate şi să supravegheze utilizarea acestora de către executiv,

 

Considerând că raportarea transparentă a guvernului către parlament, cu privire la utilizarea şi impactul fondurilor publice destinate reducerii sărăciei, va încuraja şi mai mult donatorii să-şi sporească ajutorul, 

 

Constatând că parlamentele din numeroase ţări beneficiare nu îşi îndeplinesc în totalitate rolul în promovarea ODM şi în supravegherea utilizării APD, în special deoarece le lipsesc resursele necesare, instituţionale, administrative şi legislative, 

 

Convinsă că eficacitatea finanţării pentru dezvoltare va creşte numai dacă ţările beneficiare promovează democraţia, statul de drept şi buna guvernare şi combat corupţia,

 

Subliniind că, atâta vreme cât donatorii ezită tot mai mult să condiţioneze ajutorul şi au tot mai mult tendinţa de a recurge la ajutor bugetar sectorial, ţările beneficiare trebuie să se doteze cu organe de control bugetar, îndeosebi în parlamente, care sunt independente în raport cu executivul, astfel încât să se vegheze la utilizarea cu eficacitate a ajutorului primit, 

 

Considerând că un control realizat de un parlament ales în mod democratic nu poate fi eficient dacă grupările din opoziţie sunt împiedicate să participe în organele parlamentare,

 

Subliniind că Declaraţia de la Paris privind eficacitatea asistenţei pentru dezvoltare prevede că :

• rolul organelor parlamentare în elaborarea şi controlul strategiilor naţionale de dezvoltare trebuie consolidat;

• donatorii şi ţările partenere au o responsabilitate comună cu privire la rezultatele dezvoltării;

• ajutorul trebuie armonizat cu strategiile naţionale de dezvoltare, cu instituţiile şi procedurile ţărilor partenere;

 

Amintind că cel de-al treilea Forum la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului extern va avea loc în 2008, la Ghana şi că cea de-a patra Conferinţă internaţională privind dezvoltarea în Africa (TICAD IV) şi Summit-ul G8 din Toyako, Hokkaido vor fi organizate în 2008 în Japonia, în scopul consolidării ajutorului extern pentru ţările africane,

 

Subliniind că volumul în creştere al ajutorului pentru dezvoltare oferit ţărilor sărace de ONG-uri şi organizaţii caritabile străine nu poate justifica sub nici o formă declinul semnificativ al APD, înregistrat în ultimii ani şi confirmat de Naţiunile Unite,

1. invită parlamentele din ţările donatoare să-şi continue eforturile pentru onorarea angajamentului, asumat de multă vreme şi reafirmat la Monterrey, de creştere a APD până la 0,7% din PNB, în baza unui calendar de creşteri anuale în bugetul destinat cooperării, necesar pentru atingerea acestui obiectiv, şi să garanteze că vor menţine aceste eforturi şi după 2015 ;

2. invită parlamentele din ţările donatoare să se asigure că guvernele lor se angajează să sporească volumul real al ajutorului, fără a lua în calcul, total sau parţial, operaţiunile care « umflă » nivelul oficial al APD, cum ar fi anularea sau reducerea datoriei şi, în general, toate formele de ajutor care nu constituie un transfer real de resurse, 

3. solicită parlamentelor şi guvernelor din ţările donatoare să sporească APD ca răspuns la creşterea dramatică, de peste 40%, a preţurilor mondiale la alimente, energie şi medicamente, precum şi la fluctuaţiile rapide ale cursului de schimb al valutelor străine, îndeosebi dolarul SUA ;

4. încurajează insistent parlamentele din ţările donatoare să utilizeze mecanismele de convertire a datoriei în investiţii, care constituie o contrapartidă concretă la anularea datoriei, favorizând astfel creşterea şi dezvoltarea în ţara beneficiară ;

5. invită parlamentele din ţările donatoare să continue să reflecteze la moduri alternative de finanţare pentru dezvoltare, care să facă posibilă creşterea ajutorului dincolo de sumele deja angajate drept APD ;

6. invită parlamentele din ţările donatoare să se asigure că guvernele lor acţionează transparent şi nu impun condiţii care să submineze dezvoltarea ţărilor beneficiare, atunci când alocă resurse bugetare destinate cooperării pentru dezvoltare ; 

7. invită parlamentele din ţările donatoare şi beneficiare să întărească controlul parlamentar asupra politicii externe a guvernelor respective, asigurându-se totodată că politicile celorlalte departamente ministeriale, cu impact direct sau indirect asupra ţărilor în curs de dezvoltare, sunt armonizate cu aceasta ;

8. invită parlamentele din ţările donatoare să promoveze integrarea dimensiunii de gen în cooperarea pentru dezvoltare, în sprijinul egalităţii de gen şi al autonomizării femeilor, ca factori esenţiali pentru creşterea economică, reducerea sărăciei şi realizarea tuturor ODM ;

9. recomandă parlamentelor să solicite în plus rapoarte anuale din partea guvernelor cu privire la politica în domeniul dezvoltării, strategiile aplicate pentru realizarea ODM şi rezultatele negocierilor cu ţările beneficiare ;

10. solicită insistent parlamentelor din ţările donatoare să ceară guvernelor lor să aloce o parte a bugetului anual pentru ODM şi pentru cele mai sărace ţări şi popoare, conform Declaraţiei Mileniului şi Consensului de la Monterrey ;

11. invită parlamentele din ţările donatoare să ia măsuri adecvate pentru limitarea posibilităţii de realocare a ajutorului extern în funcţie de circumstanţe ;

12. invită parlamentele şi guvernele ţărilor donatoare să adopte măsurile necesare, legislative şi administrative, pentru a nu condiţiona asistenţa lor pentru dezvoltare, şi cere ţărilor beneficiare să se asigure că ajutorul propus contribuie la promovarea ocupării forţei de muncă pe plan local ;

13. încurajează parlamentele din ţările donatoare să discute despre posibilitatea concentrării ajutorului într-un număr limitat de ţări şi sectoare şi, în special, în ţările beneficiare care depun, la rândul lor, eforturi, în scopul creşterii eficacităţii ajutorului, şi să dobândească expertiză şi cunoştinţe de specialitate, asigurându-se, totodată, că anumite ţări nu sunt excluse de la ajutorul internaţional ;

14. invită ţările donatoare să ia în considerare şi să dezvolte capacitatea anumitor ţări beneficiare de absorbţie şi utilizare a asistenţei financiare ce le este oferită, în scopul asigurării unei eficacităţi optime a acesteia ;

15. cere parlamentelor şi guvernelor din ţările donatoare să contribuie la eradicarea sărăciei şi în ţările cu venit mediu, nu numai printr-un ajutor financiar, ci şi printr-un parteneriat cu aceste ţări, care să le permită să lupte eficient împotriva sărăciei ;

16. sugerează parlamentelor din ţările donatoare să înfiinţeze comisii sau grupuri de lucru specializate care să monitorizeze şi să controleze activ activităţile guvernului lor în domeniul asistenţei pentru dezvoltare ;  

17. sugerează ca aceste comisii să iniţieze o evaluare mai generală a politicii naţionale în materie, cu implicarea societăţii civile sau prin organizarea de audieri, conferinţe etc.;

18. invită membrii comisiilor parlamentare specializate din ţările donatoare să se deplaseze la locaţiile proiectelor şi altor iniţiative de cooperare, în scopul evaluării impactului programelor de asistenţă şi al obţinerii unor informaţii mai ample despre nevoile şi dificultăţile de pe teren;  

19. recomandă parlamentelor din ţările donatoare să se asigure că o parte suficientă din buget este alocată eforturilor de sensibilizare a opiniei publice cu privire la ODM şi finanţarea acestora ;

20. invită parlamentele şi guvernele ţărilor donatoare să pună la punct iniţiative novatoare în scopul menţinerii şi creşterii solidarităţii societăţii civile cu ţările din Sud, de exemplu prin înfiinţarea unui serviciu de cooperare pentru dezvoltare, pe bază de voluntariat ;

21. încurajează parlamentele din ţările donatoare să întărească eficienţa parlamentelor din ţările beneficiare, prin intermediul unor mecanisme bi- şi multilaterale, inclusiv prin Programul de cooperare tehnică al UIP ;

22. consideră că parlamentele din ţările donatoare trebuie să se asigure că o parte din ajutorul extern este direcţionat către ameliorarea condiţiilor de muncă ale parlamentarilor din ţările beneficiare şi consolidării capacităţii acestora de analiză a finanţelor, bugetelor şi programelor de dezvoltare ;

23. invită parlamentele din ţările beneficiare să se doteze cu instrumentele necesare pentru controlul APD la nivel naţional ;

24. invită ţările beneficiare să înfiinţeze instituţii naţionale pentru coordonarea şi gestionarea APD, plasate sub control parlamentar ;

25. consideră că parlamentele ţărilor beneficiare trebuie să fie asociate sistematic în activitatea de programare, follow-up şi evaluare a impactului cooperării şi că implicarea lor este esenţială pentru continuitatea ajutorului extern şi garantarea îndeplinirii obiectivului de reducere a sărăciei ;

26. încurajează guvernele din ţările beneficiare să dezvolte strategii ambiţioase de creştere economică pentru eliminarea sărăciei, care, o dată aprobate de parlament, trebuie folosite pentru  a trage guvernul la  răspundere ;

27. invită parlamentele ţărilor beneficiare să se asigure că guvernele lor promovează politici macroeconomice şi sectoriale care stimulează creşterea prin încurajarea spiritului antreprenorial şi a investiţiilor private, de care depinde dezvoltarea durabilă ;   

28. recomandă parlamentelor din ţările beneficiare să se consulte cu societatea civilă când evaluează şi controlează programele de ajutor extern, pentru a lua în considerare nevoile reale ale oamenilor ;

29. invită parlamentele ţărilor beneficiare să discute, în cadrul UIP, despre rolul pe care îl joacă efectiv în elaborarea Documentului Strategic pentru Reducerea Sărăciei şi în controlul implementării acestuia ;

30. cere consolidarea capacităţii de control a acestor parlamente, în special prin înfiinţarea sau consolidarea unei „Curţi de conturi” sau a altui organ independent de control al finanţelor publice şi al implementării bugetului ;

31. solicită grupurilor politice din parlament să asigure participarea atât a majorităţii, cât şi a opoziţiei, la activitatea acestor organe parlamentare ;

32. subliniază că, atâta vreme cât creşterea APD este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru realizarea ODM, este esenţial pentru parlamentele din ţările donatoare şi cele beneficiare să se asigure că aceste creşteri sunt susţinute de ameliorarea progresivă, dar substanţială, a bunei guvernări şi a luptei împotriva corupţiei, la nivelul întregii comunităţi a naţiunilor ;

33. invită guvernele şi parlamentele din ţările donatoare şi beneficiare să se asigure că o parte importantă a ajutorului public primit în fiecare an este folosită pentru consolidarea instituţiilor democratice şi a funcţiilor fundamentale ale statului ;

34. invită guvernele şi parlamentele din ţările donatoare şi cele beneficiare să adopte proceduri transparente de acordare a contractelor de achiziţii în cadrul alocării APD unor proiecte tangibile de asistenţă pentru dezvoltare şi umanitare şi să se asigure că bunurile şi serviciile provin de pe plan local, oricând este posibil, cu respectarea procedurilor sus-menţionate ;       

35. recomandă guvernelor să adopte şi să aplice şi tuturor parlamentelor să ratifice convenţiile internaţionale şi regionale destinate prevenirii şi combaterii corupţiei, îndeosebi în ceea ce priveşte spălarea de bani şi reglementarea paradisurilor fiscale ;

36. reaminteşte că parlamentele şi guvernele trebuie să asigure calitatea şi independenţa instituţiilor judiciare care au rolul de a combate eficient corupţia ;

37. invită guvernele şi parlamentele să se asigure că pedepsele aplicabile persoanelor condamnate pentru corupţie activă sau pasivă sunt descurajatoare ;

38. recomandă iniţierea unui dialog instituţional între parlamentele ţărilor donatoare şi beneficiare, atât în plan bilateral, cât şi la nivel multilateral, îndeosebi în cadrul UIP, cu privire la condiţiile în măsură să sporească eficacitatea ajutorului extern ;

39. recomandă guvernelor şi parlamentelor să monitorizeze activităţile şi implementarea angajamentelor din domeniul cooperării pentru dezvoltare, utilizând mecanisme de evaluare prin audit colegial (precum cele utilizate de Comitetul de asistenţă pentru dezvoltare al OECD sau de Noului Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii), care permite membrilor să-şi examineze reciproc practicile ;

40. invită parlamentele regionale şi sub-regionale să promoveze şi să iniţieze de urgenţă un schimb de informaţii şi bune practici privind strategii şi iniţiative de cooperare, în scopul creşterii rolului parlamentelor, şi invită totodată guvernele să faciliteze astfel de schimburi în cooperare cu parlamentele naţionale şi sistemul Naţiunilor Unite ;

41. încurajează comisiile cu atribuţii în domeniul politicii pentru dezvoltare, din parlamentele ţărilor donatoare şi beneficiare, să facă schimburi de informaţii şi să-şi coordoneze activităţile ;

42. pledează pentru un rol mai activ al Naţiunilor Unite, pentru întărirea evaluării ministeriale anuale a ECOSOC şi pentru considerarea Forumului Cooperării pentru Dezvoltare drept cadrul optim pentru creşterea coerenţei şi eficacităţii cooperării pentru dezvoltare la scară globală.