- Traducere neoficială -

 

CUM POT ŞI CUM TREBUIE SĂ PROMOVEZE PARLAMENTELE

COMBATEREA EFICACE A VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR ÎN TOATE DOMENIILE

 

Cea de-a 114-a Adunare a Uniunii Interparlamentare,

 

Reafirmând că violenţa împotriva femeilor constituie o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ale femeilor,

 

Subliniind că atât cauzele, cât şi consecinţele violenţei împotriva femeilor sunt legate intrinsec de îndelungata inegalitate şi discriminare între sexe, care le împiedică pe femei să beneficieze pe deplin de drepturile omului ce le sunt proprii,

 

Recunoscând că femeile aparţinând grupurilor minoritare şi indigene, femeile refugiate, femeile strămutate, femeile migrante, cele care trăiesc în comunităţi rurale sau îndepărtate, femeile nevoiaşe, cele aflate în instituţii psihiatrice sau în detenţie, femeile cu dizabilităţi, cele în vârstă, femeile în situaţii de conflict armat şi de post-conflict, precum şi fetiţele sunt în special vulnerabile la violenţă,

 

Alarmată de perpetuarea, în întreaga lume, a violenţei împotriva femeilor, atât la domiciliu, cât şi la locul de muncă, inclusiv de traficul de femei şi fete, de prostituţia forţată, violenţa sexuală în cadrul şi în afara căsătoriei, precum şi de anumite practici tradiţionale care fac rău femeilor,

 

Conştientă că violenţa împotriva femeilor măreşte vulnerabilitatea acestora faţă de HIV/SIDA şi împiedică frecvent accesul lor la serviciile de prevenire, îngrijire şi tratament, favorizând astfel răspândirea HIV/SIDA,

 

Subliniind că este responsabilitatea statelor să acţioneze în mod corespunzător pentru a preveni violarea drepturilor omului, pentru a investiga actele de violenţă, a-i pedepsi pe vinovaţi şi a proteja victimele violenţei, precum şi pentru a le oferi acestora mijloace reparatorii,

 

Remarcând că violul, sclavia sexuală, prostituţia forţată, sarcina forţată, sterilizarea forţată, precum şi alte forme de violenţă sexuală de o gravitate comparabilă sunt considerate crime în temeiul dreptului internaţional şi ar trebui reprimate şi pedepsite ca atare,

 

Reafirmând că nu există nici o justificare pentru statele care invocă orice obicei, tradiţie sau considerent religios pentru a se sustrage de la obligaţiile lor de a elimina violenţa împotriva femeilor,

 

Reamintind importanţa Convenţiei pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor (1979) şi a Protocolului său Opţional (1999), a Declaraţiei privind Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor (1993) şi a Declaraţiei şi Platformei de Acţiune de la Beijing (1995), ca instrumente eficiente de combatere a violenţei împotriva femeilor, şi remarcând existenţa instrumentelor legale regionale referitoare la violenţa împotriva femeilor,

 

Subliniind toate rezoluţiile relevante adoptate de organismele Naţiunilor Unite, inclusiv Rezoluţia 1994/45 a Comisiei pentru Drepturile Omului, din 4 martie 1994, care numeşte un Raportor special pentru violenţa împotriva femeilor, cauzele şi consecinţele ei, precum şi Rezoluţia 1325 (din 2000) a Consiliului de Securitate cu privire la femei, pace şi securitate,

 

Reamintind Convenţia inter-americană privind prevenirea, pedepsirea şi eradicarea violenţei împotriva femeilor, adoptată la Belém do Pará, în 1994,

 

Remarcând că violenţa împotriva femeilor împiedică dezvoltarea umană şi atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului,

 

Subliniind că eradicarea violenţei împotriva femeilor necesită politici şi acţiuni preventive şi de reacţie, precum şi implicarea tuturor membrilor societăţii, inclusiv a bărbaţilor,

 

Subliniind importanţa crucială a Consiliului drepturilor omului şi Comisiei pentru consolidarea păcii, recent înfiinţate, în promovarea şi protejarea drepturilor femeilor,

 

Subliniind rolul principal al parlamentelor şi parlamentarilor în prevenirea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor, precum şi necesitatea ca statele să coopereze cu şi să sprijine organizaţiile care se ocupă de eliminarea violenţei împotriva femeilor, în special organizaţiile de femei,

 

 

1.         Cere insistent guvernelor şi parlamentelor să ratifice instrumentele internaţionale şi regionale referitoare la violenţa împotriva femeilor, cum ar fi Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor (CEDAW) şi Protocolul său Opţional, şi să asigure respectarea deplină a acestor instrumente şi a rezoluţiilor pertinente ale Naţiunilor Unite;

 

2.         Cheamă parlamentele să se asigure că rapoartele de ţară privind CEDAW includ sistematic informaţii despre violenţa împotriva femeilor, îndeosebi date statistice dezagregate în funcţie de sex, referitoare la legislaţie, serviciile de sprijin pentru victime şi alte măsuri adoptate în vederea eliminării violenţei împotriva femeilor;

 

3.         Roagă insistent parlamentele să se raporteze la manualul UIP/ONU pentru parlamentari: Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Femeilor şi Protocolul său Opţional, şi să îl utilizeze;

 

4.         Face apel la guverne şi parlamente să acorde prioritate şi să promoveze măsuri de conştientizare referitoare la violenţa împotriva femeilor ca o cauză şi o consecinţă a propagării HIV/SIDA, şi să includă aceste elemente în strategia naţională aferentă;

 

5.         Face apel la guverne să implementeze Rezoluţia 52/86 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, referitoare la măsurile de prevenire a criminalităţii şi măsurile de justiţie penală, pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi, în special, pentru pedepsirea tuturor actelor de violenţă împotriva femeilor, comise de către state sau actori non-statali în medii publice sau private; să înfiinţeze tribunale specializate în examinarea unor cazuri de violenţă de acest tip şi să înfiinţeze un organism guvernamental care să promoveze urmărirea în justiţie a tuturor actelor de violenţă;

 

6.         Face apel la guverne, parlamente şi organizaţii neguvernamentale să organizeze activităţi de promovare a conştientizării, în rândul opiniei publice, a problemei violenţei împotriva femeilor, inclusiv cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, care este sărbătorită în fiecare an pe data de 25 noiembrie,

 

7.         Încurajează guvernele să asigure instruirea tuturor agenţiilor guvernamentale relevante, în special a personalului din forţele de poliţie şi din domeniul judiciar, în privinţa căilor de abordare a violenţei împotriva femeilor;

 

8.         Încurajează guvernele şi parlamentele să înfiinţeze organisme de monitorizare a violenţei împotriva femeilor, să dezvolte indicatori şi să compileze date, dezagregate în funcţie de sex ţi să monitorizeze eficienţa politicilor destinate eliminării acestor forme de violenţă;

 

9.         Încurajează înfiinţarea de organisme parlamentare care să monitorizeze şi să evalueze toate măsurile internaţionale şi naţionale de prevenire şi eradicare a violenţei împotriva femeilor şi sugerează ca un raportor din partea acestor organisme să prezinte un raport anual Adunării, pentru informare, dezbatere şi difuzarea publică a unor astfel de date;

 

10.        Încurajează guvernele să colaboreze cu Raportorul special pentru violenţa împotriva femeilor în scopul dezvoltării unor indicatori şi a unor mecanisme, agreate pe plan internaţional, de măsurare a violenţei împotriva femeilor;

 

11.        Cheamă guvernele şi parlamentele să adopte şi să promoveze aplicarea de legi împotriva autorilor de practici violente şi de acte de violenţă împotriva femeilor şi copiilor, inclusiv măsuri stricte şi clare pentru combaterea recidivei;

 

12.        Face apel la parlamente să revizuiască legislaţia pentru a identifica practicile şi tradiţiile care împiedică realizarea egalităţii între sexe şi pentru a elimina inegalităţile în toate domeniile, îndeosebi în materie de educaţie, sănătate şi acces la proprietate şi teren;

 

13.        Solicită promovarea unor campanii naţionale de educare şi conştientizare pentru încurajarea schimbării atitudinii sociale şi culturale în raport cu rolul sexelor şi pentru eliminarea modelelor de comportament care generează violenţa; în acest scop, încurajează cooperarea cu mass media;

 

14.        Face apel la guverne şi parlamente să se asigure că informarea, educaţia şi instruirea cu privire la violenţa pe criterii de sex sunt disponibile pentru toţi agenţii publici, inclusiv cei din sistemul judiciar, implicaţi în prevenirea şi urmărirea în justiţie a faptelor de violenţă împotriva femeilor şi în asigurarea serviciilor medicale şi de sprijinire a victimelor;

 

15.        Cere parlamentelor să aloce suficiente resurse bugetare pentru a facilita accesul la informaţiile şi serviciile ce ţin de sănătatea reproducerii;

 

16.        Face apel la parlamente să se asigure că în bugetul naţional sunt alocate suficiente resurse şi că acestea sunt clar destinate planurilor şi programelor de eradicare a violenţei împotriva femeilor în toate domeniile;

 

17.        Cere parlamentelor să denunţe şi să combată formele extreme de violenţă pe criterii de sex împotriva femeilor, care derivă din violarea drepturilor omului ale femeilor şi din forme de comportament misogin ce pot scăpa nepedepsite şi care au culminat cu omuciderea şi alte forme de moarte violentă a femeilor;

 

18.        Cheamă toate statele să coopereze cu şi să sprijine toate organizaţiile de femei şi celelalte organizaţii care se ocupă de eliminarea violenţei împotriva femeilor;

 

Referitor la violenţa domestică

 

19.        Face apel la guverne şi parlamente, dacă nu au făcut-o deja, să dezvolte şi să implementeze legi specifice şi/sau să întărească mecanismele adecvate în domeniul chestiunilor penale aferente tuturor formelor de violenţă domestică, inclusiv violul marital şi abuzul sexual asupra femeilor şi fetelor şi să se asigure că asemenea cazuri sunt aduse cu promptitudine în faţa justiţiei;

 

20.        Cere guvernelor şi parlamentelor, dacă nu au făcut-o deja, să dezvolte şi să implementeze legislaţia adecvată în scopul combaterii violenţei casnice;

 

21.        Cheamă guvernele şi parlamentele să dezvolte planuri naţionale de combatere a violenţei casnice, care să includă măsuri legate de: cercetare, prevenire, educare, informare şi penalizare; urmărire în justiţie şi pedepsire a tuturor actelor de violenţă împotriva femeilor (inclusiv violenţa în cadrul căsătoriei); sprijinirea socială, financiară şi psihologică a victimelor (inclusiv a copiilor care au fost martori ai violenţei casnice împotriva mamelor lor); sprijinirea în mod special a celor mai vulnerabile grupuri, precum şi instrumente legislative eficiente de protejare a victimelor;

 

22.        Face apel la legiuitorii naţionali să se asigure că legislaţia referitoare la violenţa împotriva femeilor exclude orice fel de formă de violenţă pe criterii culturale; de asemenea, cheamă legiuitorii să respingă orice formă de diminuare a sentinţei pentru crimele comise în numele culturii;

 

23.        Solicită guvernelor şi parlamentelor să adopte măsuri care să încurajeze raportarea adecvată a cazurilor de violenţă domestică şi să combată recidiva.

 

Referitor la mutilarea/excizia genitală

 

24.        Cheamă parlamentele să nu precupeţească nici un efort pentru a pune capăt mutilării/exciziei genitale (FGM/C) pe parcursul unei generaţii.

 

25.        Recomandă dezvoltarea de strategii pentru abandonarea FGM/C în cadrul contextului mai amplu al promovării tuturor drepturilor omului, inclusiv dreptul la educaţie, sănătate şi dezvoltare, precum şi al reducerii sărăciei.

 

26.        Face apel la parlamente să conlucreze cu societatea civilă, conducătorii tradiţionali şi liderii religioşi, cu mişcările de femei şi tineret şi cu guvernele pentru a asigura complementaritatea în cadrul efortului vizând abandonarea FGM/C şi, împreună cu guvernele, să ia măsuri de sensibilizare privind această problemă, punând un accent deosebit pe instruirea specializată a personalului din domeniul sănătăţii;

 

27.        Solicită statelor care încă nu au făcut-o deja să adopte legi care să interzică FGM/C;

 

28.        Cheamă parlamentele să ia notă de Declaraţia finală adoptată de Conferinţa Parlamentară Africană pe tema “Violenţa împotriva femeii, abandonarea mutilării genitale a femeilor: rolul parlamentelor naţionale”, care a avut loc la Dakar în decembrie 2005, şi să ia toate măsurile necesare pentru difuzarea şi implementarea ei.

 

La locul de muncă

 

29.        Cheamă parlamentele să asigure respectarea rezoluţiilor Adunării Generale a Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva femeilor lucrătoare migrante şi a Recomandării generale nr. 19 a Comitetului pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor, precum şi a Convenţiei Internaţionale referitoare la Protecţia Drepturilor Tuturor Lucrătorilor Migranţi şi a Membrilor Familiilor Lor, a convenţiilor pertinente ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a tuturor celorlalte instrumente internaţionale care contribuie la protejarea femeilor migrante, prin dezvoltarea de activităţi în scopul prevenirii violenţei împotriva lucrătorilor migranţi, prin promovarea şi protejarea drepturilor lor şi prin consolidarea relaţiilor între ţările de origine, tranzit şi destinaţie.

 

30.        Cere  parlamentelor să promoveze o strânsă cooperare între guverne, patronat şi sindicate, pentru a obţine o eficienţă mai mare în prevenirea şi eradicarea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor la locul de muncă, inclusiv prin adoptarea legislaţiei care să interzică în mod explicit hărţuirea sexuală la locul de muncă, acolo unde o asemenea legislaţie nu există;

 

Referitor la violenţa sexuală

 

31.        Face apel la parlamente şi guverne să evalueze eficienţa, la nivel naţional şi local, a legislaţiei privind violenţa sexuală; totodată, solicită înfiinţarea unei reţele de schimb de informaţii în materie de politici, pentru facilitarea schimburilor referitoare la opţiunile politice şi experienţele pe plan internaţional;

 

32.        Solicită parlamentelor şi guvernelor ca, în temeiul legislaţiei lor interne, să criminalizeze violul, sclavia sexuală, prostituţia forţată, sarcina forţată, sterilizarea forţată şi orice altă formă de violenţă sexuală de gravitate comparabilă şi să le reprime ca atare;

 

33.        Încurajează parlamentele să evalueze gradul de adecvare a pedepselor pentru crimele sus-menţionate  şi să facă toate eforturile pentru a se asigura că asemenea pedepse sunt aplicate;

 

34.        Subliniază valoarea unor programe legale şi corecţionale eficace pentru prevenirea recidivei în cazul făptuitorilor de acte de violenţă sexuală împotriva femeilor;

 

35.        Solicită parlamentelor ca, atunci când dezbat metodele de strângere a probelor şi elaborează măsuri pentru pedepsirea delincvenţilor sexuali, să acorde o atenţie specială faptului că persoanele deosebit de vulnerabile în faţa violenţei sexuale - copiii şi femeile handicapate psihic, precum şi femeile cu alte dizabilităţi -  întâmpină dificultăţi când depun mărturie la tribunal;

 

36.        Face apel la parlamente şi la guverne să examineze sistemele de investigare şi urmărire în justiţie şi modul în care mass-media prezintă violenţa sexuală şi să ia măsuri adecvate în vederea minimizării traumelor ulterioare produse victimelor violenţei sexuale;

 

Referitor la traficul de fiinţe umane

 

37.        Cere insistent acelor state care nu au făcut-o deja să semneze şi să ratifice Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei organizate transnaţionale şi Protocolul său pentru prevenirea, eliminarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special de femei şi copii;

 

38.        Recunoaşte că globalizarea a agravat şi a accelerat traficul de fiinţe umane şi subliniază necesitatea de a stabili o cooperare internaţională şi regională între ţările de origine, tranzit şi destinaţie, prin intermediul unor instrumente precum memorandumuri de înţelegere, acorduri bilaterale şi tratate regionale, cum ar fi Convenţia Consiliului Europei referitoare la acţiunea împotriva traficului de fiinţe umane;

 

39.        Face apel la guverne să examineze toţi factorii şi cauzele profunde care determină cererea pentru prostituţie şi vulnerabilitatea femeilor şi fetelor la traficul de fiinţe umane;

 

40.        Încurajează guvernele să stabilească mecanisme legale pentru a proteja victimele traficului, dintre care un număr considerabil pot să nu aibă un statut legal şi care, ca o consecinţă a acestei situaţii, nu pot să raporteze autorităţilor; şi să se asigure că acestea nu redevin victime, oferindu-le posibilitatea, în conformitate cu principiile fundamentale ale sistemului juridic naţional, să nu impună victimelor pedepse pentru implicarea lor în activităţi ilegale, în măsura în care au fost constrânse să facă acest lucru;

 

41.        Încurajează guvernele să adopte măsuri pentru protejarea şi reabilitarea victimelor traficului de fiinţe umane;       

 

42.        Solicită statelor să organizeze campanii de informare şi sensibilizare pentru a informa femeile despre oportunităţile, limitările şi drepturile asociate migraţiei, permiţându-le astfel să ia decizii referitoare la migrare în cunoştinţă de cauză şi împiedicându-le să devină victime ale traficului;

 

Referitor la violenţa în situaţii de conflict armat

 

43.       Invită statele care nu au făcut-o deja să devină parte la Convenţiile de la Geneva privind protecţia victimelor conflictelor armate (1949) şi Protocoalele lor adiţionale (1977), Convenţia privind Statutul Refugiaţilor (1951) şi Protocolul său (1967), Protocolul Opţional la Convenţia privind Drepturile Copilului referitoare la implicarea copiilor în conflictele armate şi Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, să retragă orice rezerve existente şi să asigure respectarea deplină a acestor instrumente, în legislaţie şi în practică;

 

44.        Cere parlamentelor să-şi intensifice eforturile, în cooperare cu organizaţiile internaţionale relevante, cum ar fi Oficiul Naţiunilor Unite al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (UNHCHR), Oficiul Naţiunilor Unite al Înaltului Comisar pentru Refugiaţi (UNHCR), Fondul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite pentru Femei (UNIFEM), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) şi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC), pentru: promovarea aplicării procedurilor speciale ale Consiliului drepturilor omului; ameliorarea sistemelor de monitorizare şi raportare a violenţei împotriva femeilor şi fetelor în situaţii de conflict armat; adoptarea măsurilor necesare împotriva făptuitorilor unor asemenea acte; acordarea de asistenţă victimelor.

 

45.        Face apel la parlamente să promoveze implementarea integrală şi eficientă a Rezoluţiei 1325 a Consiliului de Securitate (2000) şi să se asigure că în mandatul Comisiei Naţiunilor Unite pentru consolidarea păcii este inclusă eliminarea violenţei împotriva femeilor în societăţile post-conflict, ca parte a proceselor de dezarmare, demobilizare şi reintegrare (DDR);

 

46.        Solicită parlamentelor şi guvernelor să asigure echilibrul între sexe în operaţiunile militare şi de menţinere a păcii, inclusiv participarea femeilor la nivelul de adoptare a deciziilor în toate procesele de pace şi menţinere a păcii, şi să asigure instruire în domeniul egalităţii de gen;

 

47.        Cere parlamentelor şi guvernelor să se asigure că toate trupele pentru menţinerea păcii sunt instruite în privinţa Codului de conduită al Naţiunilor Unite pentru căştile albastre, a legislaţiei internaţionale în materia drepturilor omului şi a dreptului umanitar internaţional.