La reuniunea
ASGP, care a avut loc īn paralel cu cea de-a 132-a sesiune a UIP, organ
consultativ al UIP, a participat dl. George Ionuţ Dumitrică, secretar
general adjunct al Camerei Deputaţilor.
Programul a
inclus: dezbateri generale privind relaţiile publice şi
relaţiile cu mass media īn parlamente şi, respectiv, grupurile
politice din parlamente; comunicări despre evoluţii de interes
privind rolul şi funcţionarea instituţiei parlamentare īn
diferite ţări ale lumii.
Īn deschiderea
lucrărilor, dl. Nguyen Hanh
Phuc, secretarul general al Adunării Naționale
din R.S. Vietnam, a prezentat sistemul parlamentar din țara sa și
demersurile de reformare a procedurilor Adunării Naționale, pentru a
le spori eficiența.
Īn contextul
discuțiilor privind comunicarea și relațiile publice ale
instituției parlamentare, membrii Asociației s-au referit, īntre
altele, la relația dintre parlamentari și mass-media și la
activitatea de relații publice a parlamentului care se adresează
tinerilor.
Un alt subiect
de interes a fost conținutul procesului legislativ și principalii
săi actori din parlament - președintele/forul decizional al
parlamentului, comisiile parlamentare - și din afara acestuia - īn
principal, guvernul, dar și alte organisme implicate activ sau cu un rol
de consultare, cum ar fi, spre exemplu, grupurile de interese, economice sau
sociale, menționāndu-se că influența acestora este adesea
dificil de cuantificat, deoarece, de cele mai multe ori, respectivele grupuri
se plasează īn afara cerinţelor de transparenţă ale
dezbaterii democratice.
Pe parcursul
dezbaterilor referitoare la grupurile politice din parlamente,
participanții au adus īn atenție mai multe exemple privind statutul,
modul de funcționare și atribuțiile grupurilor politice
parlamentare din diferite țări, īntre care Franța și
Olanda.
Īn programul
ASGP a figurat și dezbaterea cu tema Ce structură a
secretariatului general este mai eficientă?, ocazie cu care au
fost examinate diferite modele de secretariate generale, punāndu-se accentul pe
eficacitatea lor din punct de vedere al gestionării resurselor și al
susținerii activității legislative a parlamentului.