OBIECTIVE, ISTORIC, COMPONENŢĂ

 

Uniunea Interparlamentară este organizaţia internaţională a parlamentelor lumii (Articolul 1 din Statutul UIP  ), a fost creată în anul 1889 şi a reprezentat primul for permanent de negocieri politice multilaterale. Astăzi, UIP este forumul global al dialogului, cooperării şi acţiunii parlamentare în sprijinul păcii şi cooperării şi al consolidării democraţiei reprezentative.

 

În acest scop, UIP: încurajează contactele, coordonarea şi schimburile de experienţă între parlamente şi membrii acestora; examinează teme de interes internaţional şi îşi exprimă punctele de vedere cu privire la acestea, cu accent pe rolul şi contribuţia parlamentelor şi a parlamentarilor; contribuie la apărarea şi promovarea drepturilor omului; facilitează o mai bună cunoaştere a modului în care funcţionează instituţiile reprezentative; susţine consolidarea şi dezvoltarea mijloacelor lor de acţiune.

 

Principalele domenii de activitate ale UIP sunt: democraţia reprezentativă; pacea şi securitatea internaţională; dezvoltarea durabilă; drepturile omului şi dreptul internaţional umanitar; femeile în viaţa politică.  

 

Strategia UIP 2017-2021   intitulată „Parlamente democratice mai puternice în slujba cetăţenilor” este structurată în jurul a opt mari obiective: construirea unor parlamente democratice puternice; egalitatea de gen şi respectarea drepturilor femeilor; apărarea şi promovarea drepturilor omului; consolidarea păcii, prevenirea conflictelor şi securitatea; dialogul şi cooperarea interparlamentare; emanciparea tinerilor; mobilizarea parlamentelor pentru susţinerea agendei globale de dezvoltare; reducerea deficitului democratic din relaţiile internaţionale.

 

La UIP sunt afiliate peste 179 de parlamente naţionale  , iar 12 adunări parlamentare internaţionale (între care Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Parlamentul Latino-American) au statut de membru asociat. La reuniunile mai UIP participă, cu statut de observator, numeroase adunări, asociaţii şi reţele parlamentare, agenţii, fonduri şi programe din sistemul Naţiunilor Unite, organizaţii internaţionale interguvernamentale sau non-guvernamentale s.a.

 

STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ ŞI FUNCŢIONARE

 

Adunarea   reprezintă principalul organ statutar care exprimă punctele de vedere ale Uniunii pe teme internaţionale de actualitate. Adunarea reuneşte delegaţiile naţionale, în ansamblul lor. Numărul de membri ai unei delegaţii naţionale şi numărul de voturi de care aceasta dispune sunt stabilite după formule care au drept punct de pornire dimensiunea populaţiei din ţara respectivă. În cadrul unei delegaţii, voturile pot fi acordate diferenţiat, în funcţie de opţiunile politice ale membrilor.

 

Adunarea dezbate şi adoptă rezoluţii și alte documente  , care se constituie în recomandări către parlamentele şi guvernele ţărilor membre şi către organizaţiile internaţionale. Impactul rezoluţiilor UIP a crescut o dată cu obţinerea, de către UIP, a statutului de observator la ONU şi a dreptului de a-şi distribui documentele în cadrul Adunării Generale.

 

Consiliul Director   este organul director plenar care coordonează şi urmăreşte transpunerea în practică a activităţilor Uniunii, în conformitate cu obiectivele organizaţiei. Consiliul stabileşte programul de activităţi şi bugetul anual ale UIP şi adoptă decizii privind componenţa Uniunii şi a structurilor sale, lista observatorilor la sesiuni s.a. Ocazional, Consiliul dezbate teme de larg interes şi adoptă rezoluţii şi declaraţii politice referitoare la acestea. Consiliul se întruneşte de două ori pe an, la sesiunile UIP. Fiecare parlament naţional participă cu câte trei parlamentari, bărbaţi şi femei, reprezentând partide politice diferite.

 

Comitetul Executiv   supervizează modul de administrare a organizaţiei şi îndrumă activitatea Consiliului Director. Este alcătuit din: preşedintele UIP (preşedinte ex officio), preşedinta Biroului Forumului Femeilor Parlamentare (membră ex officio) şi 15 membri din partea diferitelor parlamente naţionale, reprezentând toate grupurile geo-politice.

 

Preşedintele UIP este ales de Consiliul Director, pentru un mandat de trei ani, fără posibilitatea reînnoirii şi este preşedinte ex officio al Consiliului Director şi al Comitetului Executiv. Actualul Preşedinte al Consiliului UIP este dna Gabriela Cuevas Barron  , membră a Senatului mexican.

 

Comisiile permanente   asistă Adunarea în activitatea sa; sunt organe de lucru plenare, în care fiecare ţară participă cu maximum doi parlamentari (un membru şi un supleant) şi are dreptul la un vot. În cadrul UIP funcţionează patru comisii permanente: trei comisii tematice - având competenţe în domeniile pace şi securitate internaţională; dezvoltare durabilă; democraţie şi drepturile omului - şi Comisia pentru Naţiunile Unite.

  

Comisiile tematice elaborează rapoarte şi proiecte de rezoluţii care sunt înaintate Adunării, spre adoptare. Comisia pentru Naţiunile Unite examinează stadiul cooperării UIP-ONU şi face propuneri în materie; organizează audieri cu oficiali ONU, pe diferite teme; analizează implicarea parlamentelor în problematica ONU; evaluează activitatea de ansamblu şi procesul de reformă a sistemului Naţiunilor Unite.

 

Toate comisiile pot organiza audieri şi vizite de studiu şi pot elabora rapoarte diverse pe subiecte de actualitate din sfera lor de competenţă.

 

Comitetele şi grupurile de lucru   sunt structuri cu o compoziţie restrânsă, mandatate să examineze subiecte de maxim interes pentru comunitatea parlamentară internaţională, pentru care se încearcă identificarea unor soluţii prin intermediul mecanismelor diplomaţiei parlamentare. Ele se întrunesc în cadrul sesiunilor ordinare ale UIP, dar şi separat. În prezent, în cadrul UIP funcţionează: Comitetul pentru drepturile omului ale parlamentarilor; Comitetul pentru Orientul Mijlociu; Grupul de facilitatori pentru Cipru; Comitetul pentru promovarea respectării dreptului internaţional umanitar; Grupul consultativ privind HIV/SIDA şi sănătatea mamei, a nou-născutului şi copilului; Grupul pentru parteneriat între bărbaţi şi femei.

 

Forumul Femeilor Parlamentare (FFP)   este mecanismul de coordonare a femeilor parlamentare participante la sesiunile UIP. A început să funcţioneze în anul 1975, iar din 1999 a devenit organ de lucru al UIP, consacrat ca atare (cu denumirea iniţială de Reuniune a Femeilor Parlamentare) prin Statutul şi Regulamentul Uniunii. FFP se întruneşte de două ori pe an, cu ocazia sesiunilor ordinare ale UIP. 

 

Forumul Tinerilor Parlamentari (FTP)   , înființat în 2013, este cel mai nou organ permanent al UIP şi reunește parlamentari cu vârste de până la 45 de ani. Forumul are rolul de a coordona pozițiile și acțiunile tinerilor parlamentari în raport cu agenda și activitățile UIP, asigurându-se că acestea reflectă interesele, nevoile și problemele specifice tinerei generații.

 

Grupurile geo-politice   se reunesc pe parcursul sesiunilor UIP, în scopul adoptării unor poziţii unitare şi al coordonării demersurilor membrilor lor în raport cu problematica Uniunii. Aceste structuri îşi stabilesc propriile statute, regulamente si bugete şi reprezintă mecanismul principal prin care delegaţiile naţionale îşi promovează iniţiativele şi interesele la nivelul organizaţiei. În cadrul UIP funcţionează şase grupuri geo-politice: Grupul 12 Plus (din care face parte şi România), Grupul Asia-PacificGrupul ArabGrupul AfricanGrupul Latino-American şi Grupul Eurasia.

 

Secretariatul UIP este responsabil cu punerea în practică a programului de activități al Uniunii, în conformitate cu deciziile organelor statutare. Secretarul general al UIP este numit de Consiliul Director, pentru un mandat de patru ani, care poate fi reînnoit. Începând cu data de 1 iulie 2014, funcția de Secretar general al UIP este deținută de dl. Martin Chungong (Camerun)  . Sediul Secretariatului UIP se află la Geneva.

 

Bugetul UIP – organizaţia este finanţată direct de membrii săi, din fonduri publice. Pentru anumite activităţi (ex. programe de cooperare tehnică), UIP primeşte şi sprijin financiar extern sub forma contribuţiilor voluntare.

 

Limbile oficiale ale UIP sunt engleza şi franceza. Pentru dezbaterile plenare din cadrul sesiunilor ordinare, Secretariatul UIP asigură, pe modelul Naţiunilor Unite, interpretare simultană în limbile engleză, franceză, spaniolă, arabă, rusă şi chineză. În cazul reuniunilor specializate, limbile de lucru sunt, de regulă, engleza şi franceza.  

 

UIP publică periodic cărţi, reviste, ghiduri, rapoarte, broşuri şi studii care se adresează parlamentarilor şi publicului larg. Aceste publicaţii   prezintă activitatea UIP şi rezultatele principalelor reuniuni ale organizaţiei; abordează teme referitoare la rolul, atribuţiile, structura şi funcţionarea parlamentelor naţionale; aduc în atenţie instrumente internaţionale, modele de legislaţie internă, documente de referinţă în domenii de interes pentru comunitatea parlamentară.  

 

REUNIUNI

 

Sesiunile ordinare   au loc de două ori pe an, primăvara şi toamna, de regulă într-o ţară membră şi, respectiv, la Geneva. În cadrul sesiunilor ordinare, se întrunesc toate organele directoare şi de lucru ale organizaţiei.

 

Reuniunile specializate   includ: întâlniri ale parlamentarilor, asociate unor evenimente şi conferinţe din sistemul Naţiunilor Unite; conferinţe, seminarii şi alte evenimente specializate (organizate, de obicei, în colaborare cu alte adunări parlamentare şi/sau cu diferite parlamente naţionale), care se adresează tuturor membrilor UIP sau au un caracter regional. 

 

COOPERAREA CU NAŢIUNILE UNITE

 

UIP acţionează în strânsă conlucrare cu Naţiunile Unite. Cadrul formal al cooperării este alcătuit dintr-o serie de acorduri şi memorandumuri încheiate cu ONU şi cu organisme, agenţii şi programe specializate din sistemul Naţiunilor Unite. Noul Acord de Cooperare între UIP şi Naţiunile Unite, semnat de secretarii generali ai UIP şi ONU la 21 iulie 2016, confirmă consolidarea parteneriatului dintre cele două organizaţii, creând premize pentru o colaborare intensificată, la nivel politic şi operaţional.    

 

UIP deţine statutul de Observator pe lângă Adunarea Generală a ONU şi are dreptul, acordat în mod  excepţional, de a-şi distribui documentele în cadrul Adunării. Tema cooperării dintre Naţiunile Unite, parlamente şi UIP este inclusă, o dată la doi ani, pe agenda sesiunilor ordinare ale Adunării Generale (face obiectul unui raport al Secretarului General al ONU şi al unei rezoluţii care se dezbate şi se adoptă în plenul Adunării Generale).

 

UIP asigură dimensiunea parlamentară a principalelor evenimente din sfera ONU. Totodată, începând cu anul 2000, UIP şi ONU organizează, la fiecare cinci ani, la sediul Naţiunilor Unite din New York, conferinţe mondiale ale preşedinţilor de parlamente. Anual, în marja sesiunilor ordinare ale Adunării Generale, la sediul ONU din New York au loc Audierile Parlamentare la Naţiunile Unite, eveniment comun UIP-ONU care oferă cadrul unui dialog între parlamentari şi oficiali ONU, pe teme de actualitate de pe agenda Naţiunilor Unite.

 

Colaborarea dintre UIP şi diferitele agenţii şi programe specializate ale Naţiunilor Unite (PNUD, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului şi Consiliul Drepturilor Omului, UN Women, UNAIDS, UNICEF s.a.) se concretizează în activităţi comune (programe de asistenţă, reuniuni specializate, publicaţii) pentru promovarea unor obiective specifice din domenii precum: democraţia şi drepturile omului, condiţia femeii şi egalitatea de gen, protecţia copilului, prevenirea şi combaterea HIV/SIDA, comerţul, dezvoltarea durabilă.

 

La sediul ONU din New York funcţionează Biroul Observatorului permanent al UIP pe lângă Naţiunile Unite  , care: asigură reprezentarea UIP la reuniunile ONU şi schimbul de informaţii cu structurile şi agenţiile Naţiunilor Unite; organizează reuniunile UIP la sediul ONU din New York; acordă sprijin administrativ parlamentarilor care participă la lucrările Adunării Generale.

 

LINK-URI UTILE

 

Parlamentele pe Web     

PARLINE - informaţii privind structura şi funcţionarea parlamentelor  

Femeile în parlamente  

Organizaţia Naţiunilor Unite