UNIUNEA INTERPARLAMENTARĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Nu există democraţie reală fără o opoziţie politică puternică

Ziua Internaţională a Democraţiei

Geneva, 12 septembrie 2013 – Pretutindeni în lume, există adesea tendinţa de a pune piedici opoziţiei politice, în loc de a o vedea ca pe un semn legitim şi tangibil al unei democraţii sănătoase – afirmă UIP în preajma Zilei Internaţionale a Democraţiei – 15 septembrie.

Fie că se manifestă prin intermediul partidelor politice, prin mişcări de contestare în masă sau prin alte mijloace, o opoziţie politică dinamică rămâne unul dintre pilonii unei democraţii veritabile, pentru că permite tuturor vocilor şi tuturor opiniilor din societate să se exprime. UIP consideră, totuşi, că opoziţia este privită adesea ca o ameninţare ce trebuie îndepărtată, ceea ce se traduce, de multe ori, prin acte violente, cu rezultate tragice.   

„Violenţele atroce şi degradarea situaţiei din Egipt şi Siria, ca şi manifestaţiile de masă din alte câteva ţări sunt mărturie a ceea ce se întâmplă atunci când cetăţenii nu sunt lăsaţi să-şi exprime opiniile şi sunt ţinuţi departe de deciziile politice”, declară Preşedintele UIP, Abdelwahad Radi. „Pacea, bazată pe incluziune şi coeziune socială, şi democraţia sunt indisolubil legate. Una nu poate exista fără cealaltă”.       

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei, a cărei temă din acest an este „Să facem auzite vocile tuturor, în sprijinul democraţiei”, UIP subliniază nevoia urgentă de a apăra libertatea de expresie şi de a încuraja toate categoriile sociale să se implice în viaţa politică.   

Preşedintele Radi mai adaugă că: „ O viaţă politică incluzivă, bazată pe respectarea diferenţelor, este soluţia pentru numeroase crize şi conflicte cărora lumea trebuie să le facă faţă în prezent”.

Ca un prim pas important, UIP cere guvernelor să se angajeze în mod real să apere parlamentarii în contextul activităţii pe care o desfăşoară, indiferent de apartenenţa lor politică. Un număr mare de parlamentari din întreaga lume sunt urmăriţi, ameninţaţi, şi uneori ucişi pentru că au îndrăznit să spună cu voce tare ce gândesc, pentru că au apărat drepturile celor care i-au ales sau pentru că au avut o opinie politică diferită.  

În medie, în fiecare an, Comitetul UIP pentru drepturile omului ale parlamentarilor examinează cazuri care vizează aproape 300 de parlamentari din peste 40 de ţări, ale căror vieţi şi mijloace de existenţă sunt ameninţate. Peste 75% dintre aceşti parlamentari fac parte din opoziţia oficială. În 2012, peste 13% dintre cazurile de încălcare a drepturilor omului ale parlamentarilor, pe care le-a examinat UIP, au implicat uciderea parlamentarilor, iar 48% dintre cazuri au vizat reţineri şi detenţii arbitrare.  

Organizaţia subliniază, de asemenea, importanţa respectării dreptului la întrunire paşnică pentru toţi. În ciuda apatiei generalizate a electorilor din întreaga lume şi a dezamăgirii provocate de viaţa politică şi de inerţia acesteia, furia determinată de criza financiară sau de simpla excludere de la deciziile şi procesele politice au determinat o mulţime de oameni, din diferite regiuni ale lumii, să iasă în stradă.

„Deşi poate fi dificil pentru conducătorii politici să facă faţă unor astfel de proteste publice, acestea sunt, totuşi, expresia legitimă a sentimentelor publicului cu privire la anumite chestiuni. În afară de urne, este adesea singura modalitate prin care electoratul se poate exprima şi, cu puţin noroc, poate fi ascultat”, afirmă Preşedintele Radi. „Este important ca, pretutindeni în lume, cetăţenii să aibă certitudinea că se pot reuni, că pot spune ceea ce gândesc şi că pot critica fără frica de represalii sau de violenţă. Încrederea lor în democraţie depinde de acest lucru”.