Propunerea legislativă B425/2015 privind modificarea și completarea Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 nu are niciun rost și nicio motivație. 

În ce privește modificările propuse a se aduce la Legea 36/1995 republicată, ele nu își au rostul. Astfel, "biroul public" nu este necesar să fie introdus în lege, deoarece notarul public oricum este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și asta și face deja, prin cele două forme de exercitare a activității deja existente: forma individuală - biroul individual notarial, respectiv forma asociativă - societatea profesională notarială. Activitatea notarială presupune oricum program cu publicul, pe care notariatele îl și au și îl afișează corespunzător, la fel și Camerele Notarilor Publici pentru serviciile de apostilare și supralegalizare a actelor notariale. Notarul public are prin lege autoritate dată de Stat și este tot prin lege sub controlul Statului, onorariile lui sunt stabilite de asemenea de Stat. Deci nici "biroul public", nici "notarul public de stat" nu ar aduce nimic nou.

În ce privește expunerea de motive, reiese că inițiatorii propunerii pornesc de la un raport al Consiliului Concurenței care nu numai că este vechi din 2009, dar s-a dovedit că studiul care stă la baza acestui raport este și eronat; Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) a demonstrat cu argumente foarte solide că:

- în activitatea notarială, onorariile minimale stabilite de Stat sunt justificate și este musai ca ele să existe, pentru acoperirea costurilor fixe de subzistență a birourilor notariale din toate zonele României, inclusiv și mai ales din zonele slab dezvoltate economic; se știe că societățile comerciale, dacă nu merg, dau faliment, se închid, încetându-și pur și simplu activitatea, însă notariatele nu au cum să se închidă, ele sunt obligate prin lege să existe în circumscripțiile judecătoriilor și să asigure în exclusivitate servicii juridice pe procedura necontencioasă, pe tot cuprinsul României, astfel încât toți cetățenii să aibă acces la serviciile notariale și să nu fie privați de existența unui birou notarial chiar și în zonele slab dezvoltate economic, unde cererea de servicii notariale este mult mai redusă;

- în activitatea notarială, concurența există, deoarece onorariile sunt minimale și nu fixe;

- calculele Consiliului Concurenței au fost efectuate greșit; categoric că onorariile notariale din România NU SUNT de 14 ori mai mari decât Germania, nici de 5 ori mai mari decât în Franța, nici de 6 ori mai mari decât în Austria și Spania și nici cu mult mai mari decât în celelalte state UE; o comparație onestă a onorariilor notariale din România cu cele din alte state UE arată că la majoritatea actelor și procedurilor notariale nu există diferențe majore de onorariu;

- eventualele prețuri ridicate plătite de clienți se datorează altor costuri care se adaugă onorariilor notariale; bunăoară, la noi în România, agențiile imobiliare percep comisioane de intermediere mult mai mari decât oriunde în UE.

http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/Observatii-UNNPR.pdf

Mai mult decât atât: trebuie spus că dimpotrivă, există servicii notariale care în România au cele mai mici prețuri din UE. Eu sunt traducător și interpret autorizat de Ministerul Justiției și totodată membru fondator și vicepreședinte al unei ONG care apără și promovează drepturile și interesele profesionale ale traducătorilor și interpreților autorizați: Uniunea Națională a Traducătorilor și Interpreților Autorizați (U.N.T.A.R.). Tocmai de aceea, în această luare de opinie, doresc să mă opresc asupra a două servicii notariale care implică și profesia noastră și care au prețuri mult mai mici în România decât în alte state UE. Este vorba de:

1. întocmirea traducerilor legalizate după înscrisuri și

2. aplicarea apostilei pe actele notariale.

1. Întocmirea traducerilor legalizate după înscrisuri este activitate notarială, deoarece, în conformitate cu art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată, "efectuarea și legalizarea traducerilor" intră la acte și proceduri notariale aflate în competența notarilor publici. Această procedură notarială ar trebui îndeplinită, cum e legal și firesc, exclusiv de entitățile legalmente competente: birourile individuale notariale și societățile profesionale notariale; efectuarea traducerii ar trebui realizată fie de înșiși notarii publici, dacă sunt autorizați ca traducători de către Ministerul Justiției pe limba sau limbile solicitate de parte, fie prin traducători autorizați de Ministerul Justiției, interni (angajați ai notariatelor) sau externi (liber profesioniști colaboratori ai notariatelor), folosiți de către notariate în conformitate cu art. 1 alin. 3 din Legea nr. 178/1997 privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești, cu modificări și completări.   

De asemenea, tot în mod legal și firesc, procedura notarială de la art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată ar trebui taxată nu de traducători, ci de notariatele instrumentatoare la prețuri mai mari sau egale cu onorariile minimale stabilite de Stat în Anexa 4 la OMJ nr. 46/C/2011 actualmente în vigoare, iar traducătorii autorizați folosiți de notariate în baza Legii 178/1997 ar trebui plătiți, desigur, nu de parte, ci de notariatele care îi folosesc, fie cu salariu, dacă ei sunt angajați ai notariatelor, fie cu tarife fixe pe pagină stabilite de Stat în conformitate cu art. 7 alin. 1 din Legea 178/1997, prin ordin comun OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009.

Astfel, pentru pagina de traducere scrisă efectuată în regim normal pentru clienții persoane fizice ai notariatului, notariatul ar trebui să perceapă un onorariu de minim 20 RON, iar pt. clienții persoane juridice de minim 25 RON. În cazul în care partea solicită traducerea în regim de urgență, notariatul trebuie să adauge taxe de urgență fie de 50% pt. traduceri efectuate în 24-48 ore, fie de 100% pt. traduceri efectuate în aceeași zi, în interval de 3-8 ore.   

La presiunile Consiliului Concurenței care vrea prețuri cât mai mici pe piață, aceste tarife nu au mai fost modificate din 2005, ele fiind practic aceleași cu cele din vechea Anexă 4 la fostul OMJ nr. 943/C/2005, ceea ce face ca ele să fie mai mici decât tarifele care ar trebui să fie plătite traducătorilor externi cf. OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009.

Astfel, deși onorariul minim pt. pagina de traducere perceput de notariat în conformitate cu Anexa 4 la OMJ nr. 46/C/2011 este de 20 RON la client persoană fizică și 25 RON la client persoană juridică, notariatul ar trebui să-i dea traducătorului extern pe aceeași pagină de traducere 33,56 RON în conformitate cu OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009, adică mai mult decât ia notariatul de la parte.

 Deci este evident că onorariile din Anexa 4 la OMJ nr. 46/C/2011 ar fi trebuit actualizate de Ministerul Justiției din oficiu încă din 2009, când s-a emis OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009, dar acest lucru nu s-a făcut. Și este evident că această actualizare ar trebui să se facă, și nu în sensul scăderii, ci în sensul majorării onorariilor notariale din Anexa 4 la OMJ nr. 46/C/2011, astfel încât ele să fie mai mari decât tarifele fixe din OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009, pentru ca notariatele să aibă de unde să plătească traducătorii autorizați cu tarifele fixe stabilite de Ministerul Justiției prin OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009, la care au dreptul în conformitate cu art. 7 alin. 1 din Legea 178/1997.

 O altă problemă apărută datorită hăituirii notarilor publici de către Consiliul Concurenței este faptul că unele firme private, birouri de traduceri, și-au depășit obiectul licit de activitate denumit de codul CAEN 7430 - activități de traducere scrisă și orală, efectuând cu de la ele putere și traduceri legalizate, cu încălcarea Legii nr. 36/1995 republicată și folosind abuziv traducători autorizați de Ministerul Justiției, cu încălcarea Legii 178/1997 cu modificări și completări. Întocmirea traducerilor legalizate intră la acte și proceduri notariale conform art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată, ea fiind îndeplinită de notariate pe codul CAEN 6910 - Activități juridice, deci este și trebuie să fie o activitate distinctă de cea a birourilor de traduceri.

După ce s-au apucat abuziv de traduceri legalizate, birourile de traduceri au început să boicoteze activitatea de traduceri a notariatelor, sabotând onorariile minimale din Anexa 4 la OMJ nr. 943/C/2005, aceleași cu cele din actualul OMJ nr. 46/2011, solicitând clienților, pentru efectuarea traducerilor de înscrisuri pe care ele oricum o fac ilegal, prețuri mult mai mici decât onorariile minimale ale notariatelor.

Patronii acestor birouri de traduceri  nu numai că au profitat de ambiguitatea prezentei denumiri a profesiei, "traducător autorizat", ci au creat și răspândit concepția eronată că traducătorul autorizat ar fi un traducător care poate traduce orice, care este recunoscut oficial ca traducător etc., deci nu că de fapt este autorizat să presteze exclusiv pt. organele din Legea 178/1997, cum de altfel reiese clar și categoric chiar din cuprinsul autorizației. Ba mai mult decât atât: acești patroni le solicitau, la fel de abuziv, traducătorilor angajați sau colaboratori ai birourilor lor de traduceri să solicite și să obțină autorizația de la Ministerul Justiției spre a putea birourile lor, la limita legalității, să facă traduceri legalizate.

Din acest motiv, foarte mulți traducători solicitau și primeau autorizația de la Ministerul Justiției doar și numai fiindcă așa cereau birourile de traduceri; și o foloseau - iar unii traducători autorizați o folosesc și în prezent - exclusiv ca să lucreze cu aceste firme private. Ba mai mult, când organele statului îi chemau, respectivii traducători refuzau și refuză să se ducă. Prin urmare, atât acești traducători, cât și patronii firmelor de traduceri cu care ei colaborează folosesc în mod abuziv autorizația de traducător de la Ministerul Justiției pentru un cu totul alt scop decât cel pentru care Ministerul Justiției o eliberează.

Ba chiar mai rău, unele birouri de traduceri s-au unit într-un fel de mafie care urmărește să scoată mai întâi efectuarea traducerilor de la notariate prin prețuri de dumping și publicitate agresivă, știut fiind că notariatele nu pot scădea prețul mai jos de onorariile minimale stabilite de stat și nici nu au voie să-și facă reclamă; iar acum aceleași birouri de traduceri urmăresc să scoată și legalizarea de la notariate.

Astfel, pe de-o parte, cu rea-credință, unele birouri de traduceri îi învață greșit pe traducătorii autorizați angajați sau colaboratori ai lor că din moment ce sunt autorizați, înseamnă că ei pot face orice, că ștampila lor ar fi chipurile suficientă, că traducerea legalizată nu ar fi un produs finit ce emană de la notariat cum este de fapt, ci legalizarea ar fi un serviciu conex traducerii și ar fi chipurile opțională, doar dacă partea o cere.

Pe de altă parte, aceeași mafie îi învăța și îi învață și pe clienți că ar fi corect așa, că legalizarea ar fi chipurile prea scumpă și, tot chipurile, nu ar fi necesară, că doar "traducătorii noștri sunt autorizați" etc. A se vedea câtă agitație fac și acum acești oameni fără scrupule împotriva profesiei notarilor publici, care nu fac decât să-și exercite legal profesia și să câștige o pâine din munca lor, din atribuțiile date prin lege în competența lor, deci nu din munca traducătorilor, cum pretind unii patroni de birouri de traduceri, care de fapt chiar ei fac asta.

Această mafie a încercat impunerea pe piață a denumirii eronate de "traduceri autorizate", în ideea de a înlocui denumirile corecte de "traduceri legalizate" sau "traduceri notariale", pentru a se pierde orice legătură cu ideea că notariatele și numai ele fac și trebuie să facă traduceri legalizate, deoarece această procedură notarială este în competența lor prin lege și este interzis să o îndeplinească altcineva.

Ceea ce încearcă să obțină prin astfel de practici incorecte unele birouri de traduceri care fac abuziv și traduceri legalizate este dereglementarea acestei activități reglementate, fiindcă dacă ar reuși s-o scoată de la notariate, automat nu i s-ar mai aplica legislația notarială; iar prin ștergerea diferenței dintre "traducător" și "traducător autorizat" și ascunderea faptului că "traducătorul autorizat" este de fapt traducătorul judiciar, chiar dacă Legea 178/1997 actualmente în vigoare nu îl numește explicit așa, unii patroni de birouri de traduceri vor scoaterea acestei activități de la două profesii reglementate și din sfera serviciilor de interes public și considerarea ei activitate comercială, pe piața liberă și concurențială. Asta le-ar permite SRLurilor de traduceri să facă tot ce vor ele, iar pe noi, traducătorii și interpreții judiciari, să ne exploateze cât vor și să ne plătească de mizerie, pe considerentul că ei în calitate de comercianți liberi nu pot fi obligați să respecte tarifele stabilite de stat conform legii.

Practic libertatea acestor comercianți liberi de a face traduceri legalizate, pe care și-au luat-o singuri, cu de la ei putere și cu încălcarea legii, afectează grav drepturile noastre bănești pe care noi le avem conform legii, dar în practică ajungem să nu beneficiem de ele, datorită ingerinței ilegale a birourilor de traduceri în această activitate reglementată, fiind plătiți de SRLurile exploatatoare de traduceri cu prețuri pe pagină între 2 și 6 ori mai mici decât tarifele stabilite de stat pe care ar trebui să le primim de la organele statului sau cu autoritate de stat, unde sunt incluse și notariatele.

De asemenea, unele birouri de traduceri au inventat și răspândit practici profesionale incorecte, cum ar fi lucrul la distanță, via e-mail, inclusiv cu traducători autorizați din alte localități, cu încheieri semnate și ștampilate în alb lăsate birourilor de către traducătorii lor colaboratori; sau lucrul cu ștampile multiple, prin care traducătorul autorizat colaborator este obligat de birourile de traduceri să-și confecționeze două sau mai multe ștampile la fel, dintre care una rămâne la traducător, iar restul sunt date birourilor de traduceri cu care acesta colaborează, astfel ștampila traducătorului autorizat fiind folosită - mai bine zis abuzată - după bunul plac de alte persoane decât traducătorul autorizat.

Mafia acestor patroni de SRLuri de traduceri care încalcă legea speră ca prin încălcări tot mai frecvente ale legii în practică, această practică ticăloșită a lor să devină o nouă normă.

Noi, actualii traducători și interpreți autorizați și viitorii traducători și interpreți judiciari, dorim să ne practicăm independent profesia, lucrând direct cu organele statului sau cu autoritate dată de stat care au dreptul să ne folosească în conformitate cu legea și pe care avem obligația și plăcerea să le servim ori de câte ori ne cheamă. Pentru aceasta, lucrăm strict și exclusiv în baza autorizației de la Ministerul Justiției, care este nominală și netransmisibilă. Nici nu dorim și nici nu avem nevoie de intermedierea birourilor de traduceri neautorizate de nimeni.

De asemenea, dorim să primim pentru munca noastră tarifele stabilite de stat conform legii, care ni se cuvin conform legii și nu prețurile de mizerie pe care le oferă birourile de traduceri care fac abuziv intermedierea serviciilor noastre. Nu dorim și nu avem nevoie să plătim zeciuială la acești samsari exploatatori.

Și nu dorim nici să fim în continuare discriminați comparativ cu colegii noștri din alte state UE, care sunt plătiți pentru serviciile de traduceri și interpretare prestate pentru sistemul de justiție la prețuri de la de câteva ori până la de câteva zeci de ori mai mari.

Tocmai de aceea, onorariile notarilor publici pentru efectuarea traducerilor trebuie să crească, nu să scadă, ca să aibă de unde să dea și traducătorilor folosiți de notariate atât cât trebuie, conform legii, iar U.N.T.A.R. va lupta până la capăt pentru drepturile bănești care se cuvin traducătorilor și interpreților autorizați în baza legislației în vigoare.

Rezultatul proastei plăți a traducătorilor și interpreților autorizați este de cele mai multe ori slaba calitate a prestației: aproape întotdeauna birourile de traduceri aleg prețul cel mai mic în detrimentul calității, preferând să lucreze nu cu traducătorii cei mai buni, ci cu cei mai ieftini, ca să aibă cheltuieli cât mai reduse cu forța de muncă.

Se știe că înscrisurile produc efecte, iar traducerile după ele de asemenea. Tocmai de aceea, exactitatea este cerință obligatorie pentru traducerile după înscrisuri, iar o traducere proastă este evident că nu are cum să fie exactă. Pentru siguranța circuitului înscrisurilor, este imperios necesar ca traducerile legalizate după înscrisuri să se facă exclusiv la notariate, iar traducătorii să fie plătiți cum trebuie de către notariate și să muncească numai sub îndrumarea atentă și competentă a notarilor publici, cu respectarea legii și nu după bunul plac al patronilor de birouri de traduceri. Astfel, notariatele, indiferent cu ce traducător al lucra, ar plăti la fel orice traducător, cu aceleași tarife, conform OMJ/OMF, deci criteriul de selecție a traducătorilor de către notariate nu este prețul cel mai mic în detrimentul calității, ca la birourile de traduceri, ci la notariat întotdeauna primează calitatea maximă a prestației, în vederea asigurării exactității traducerilor după înscrisuri.

2.    Aplicarea apostilei pe actele notariale costă în țările UE minim 10 EUR pt. fiecare document, iar în România, pentru aplicarea apostilei pe actele notariale, Camerele Notarilor Publici percep numai 35 RON, deci sub 10 EUR, așadar un tarif mai mic decât în restul țărilor UE.

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, consumatorii români ajung să plătească sume mult mai mari pentru aplicarea apostilei, dar nu din vina notarilor publici sau a Camerelor Notarilor Publici, ci pentru faptul că există societăți comerciale private care în mod ilegal și abuziv fac speculă cu acest serviciu de interes public.

În conformitate cu art. 1 lit. c coroborat cu art. 3, 6 și 7 din Convenţie cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, singurele care apostilează legal acte notariale sunt Camerele Notarilor Publici.

http://www.hcch.net/index_en.php?act=conventions.text&cid=41

Astfel, art. 1 lit. c prevede că actele notariale sunt acte oficiale, iar art. 3 prevede că actele oficiale din art. 1 se apostilează.

Prin urmare, implicit și traducerile legalizate se supun procedurii apostilării conform art. 3, deoarece ele sunt acte notariale în sensul art. 1 lit. c, din moment ce ele sunt rezultatul îndeplinirii procedurii notariale de la art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată, emană de la notariat și poartă semnătura și sigiliul unui notar public - adică exact ce atestă și apostila.

Iar art. 6 prevede că statele membre desemnează organele competente să aplice apostila; România a desemnat în acest sens Camerele Notarilor Publici ca fiind organul competent să aplice apostila pe actele notariale - deci implicit și pe traducerile notariale.

Prin urmare, corect și legal este ca traducerile legalizate să fie apostilate de Camerele Notarilor Publici.

Incorectă și ilegală este ingerința unor firme private în această procedură oficială, adică autointitulatele "birouri de traduceri autorizate, legalizate, apostilate", care prostesc clienții pin publicitate înșelătoare că ele ar face apostilări; aceste firme private nu au nici calitatea de organ competent desemnat de statul român să aplice apostila conform art. 6 din Convenție și nu au nici calitatea de semnatar al actului sau de titular al actului ca să fie îndrituiți să solicite organului competent aplicarea apostilei, cum prevede art. 5 din Convenție.

Spre deosebire de ele, prin procedura legalizării semnăturii traducătorului autorizat, notarii publici au calitatea de semnatar al actului notarial numit traducere legalizată, deci au calitatea să ceară chiar ei și birourile lor notariale Camerei Notarilor Publici apostilarea traducerilor legalizate, cf. art. 5 din Convenție.

În concluzie, singurele care fac activitate ilegală sunt "birourile de traduceri, legalizări și apostilări"; aceste firme private nu numai că sunt neautorizate de Ministerul Justiției, ele nu sunt și nici nu au cum să fie parte a sistemului de justiție, nu numai că efectuează abuziv traduceri legalizate fără să fie notariate, cu încălcarea Legii 36/1995, dar mai mult: iată că ele încalcă și Convenția de la Haga din 1961, intervenind în activitatea apostilării și jecmănind clienții cu prețuri între 90 și 250 lei pe o apostilă care la Camera Notarilor Publici costă DOAR 35 lei.

Prin urmare, orice propunere legislativă de modificare și completare a legislației notariale ar trebui să aibă drept scop etanșeizarea și nu deschiderea pieței serviciilor notariale, iar prioritatea nr. 1 ar trebui să fie categoric eliminarea ingerinței în activitatea notarială a firmelor private intermediare, adică a samsarilor, bandiților, speculanților  și exploatatorilor oamenilor muncii. 

Este regretabil și totodată revoltător că se încearcă din nou discreditarea profesiei notarilor publici și a activității notariale, fără niciun temei. Da, este adevărat că românii plătesc mai mult decât alți europeni pe acte și proceduri notariale, dar acest lucru este valabil pentru aproape toate serviciile și produsele, iar cauza nu trebuie căutată în onorariile minimale ale notarilor publici, care oricum sunt stabilite de Stat, prin ordin al ministrului justiției, ci în slaba putere de cumpărare a românilor, care se datorează proastei salarizări.

Atât inițiatorii proiectului, cât și Consiliul Concurenței ar trebui să știe că României i s-a bătut obrazul de atâtea ori din cauza celor mai mici salarii din Europa, atât în ce privește salariul minim în EUR pe lună, unde România ocupă locul 4 din coadă, mai rău decât la noi fiind doar în Albania, Bulgaria și Macedonia, iar în ce privește salariul minim în standarde ale puterii de cumpărare, România ocupă locul 3 din coadă, mai rău decât la noi fiind doar în Albania și Bulgaria:

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-xplained/index.php/File:Minimum_wages,_July_2015_(%C2%B9)_(EUR_per_month)_YB16.png

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Minimum_wages,_July_2015_(%C2%B9)_(PPS_per_month)_YB16.png

Spre deosebire de guvernele anterioare, guvernul Ponta s-a străduit și se străduiește continuu să îndrepte această situație și de asta a crescut treptat salariul minim pe economie și îl va mai crește și în viitor. Întotdeauna patronii firmelor private sunt cei care manifestă nemulțumiri față de aceste creșteri, deoarece ei, ca clasă exploatatoare, au interese antagoniste și ireconciliabile cu cele ale oamenilor muncii. Astfel, omul muncii dorește o retribuție suficientă drept răsplată pentru munca lui, în timp ce patronul exploatator vede în retribuție o cheltuială, pe care, desigur, o dorește cât mai mică.

În orice caz, tocmai hăituirea profesiei notarilor publici de către Consiliul Concurenței și insistențele acestuia de a impune deschiderea pieței și liberalizarea tarifelor notariale a afectat imaginea și autoritatea profesiei notarilor publici, stimulând ingerința ilegală a firmelor private în activitatea notarială, inclusiv și mai ales în procedura notarială de la art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată, dar și în procedura apostilării actelor notariale, fapt ce a dus implicit apariția și proliferarea practicilor incorecte, a ilegalităților, abuzurilor, slabei calități a prestațiilor care este inadmisibilă în sistemul de justiție, a dumpingului, evaziunii fiscale și exploatării omului de către om. Considerăm că profesia noastră este și ea o victimă a acestei politici păguboase a hăituirii notarilor publici, ne opunem cu toată fermitatea împotriva acestei samavolnicii, ca să nu mai fim privați de drepturile bănești care ni se cuvin conform Legii 178/1997, și ne solidarizăm din toată inima cu profesia notarilor publici.

--