Ziua Internaţională a Democraţiei 2010
Ziua Internaţională a Democraţiei a fost instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2007, pentru a oferi fiecărei ţări ocazia de a reflecta, o dată în plus, la sensul şi semnificaţia democraţiei. Uniunea Interparlamentară (UIP), a cărei contribuţie la promovarea democraţiei reprezentative este recunoscută în plan internaţional, a jucat un rol primordial în marcarea primelor două ediţii – 2008 şi 2009 – ale acestei zile internaţionale care are o relevanţă specială pentru parlamente, ca instituţii centrale ale democraţiei.
De altfel, alegerea datei de 15 septembrie corespunde cu adoptarea în septembrie 1997, de către UIP, a Declaraţiei Universale privind Democraţia , document ce evidenţiază principiile fundamentale ale democraţiei, dimensiunea ei internaţională, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice.
Pentru acest an, tema aleasă de UIP pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Democraţiei este Responsabilitate politică: consolidarea legăturilor dintre parlamente şi cetăţeni.
La propunerea Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei 2010, Senatul şi Camera Deputaţilor vor adopta Declaraţia intitulată Participare, reprezentare şi responsabilitate: un parlament mai aproape de cetăţeni. |
Uniunea Interparlamentară (UIP) este organizaţia mondială a parlamentelor lumii. A fost creată în 1889 şi a constituit primul forum permanent de negocieri politice multilaterale, aflându-se la originile cooperării multilaterale instituţionale de astăzi. România a fost reprezentată în UIP încă din 1892. În prezent, la UIP sunt afiliate 155 de parlamente naţionale din întreaga lume, precum şi nouă adunări interparlamentare, cu statut de membru asociat.
Promovarea democraţiei este un obiectiv central al mandatului UIP şi se realizează prin activităţi şi programe având ca scop: consolidarea instituţiei parlamentare; încurajarea parteneriatului între femei şi bărbaţi în viaţa politică; dezvoltarea dimensiunii parlamentare a relaţiilor internaţionale; apărarea drepturilor omului, inclusiv drepturile parlamentarilor din întreaga lume de a-şi reprezenta electoratul în condiţii de libertate şi securitate.
LEGĂTURI UTILE:
Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite privind instituirea Zilei Internaţionale a Democraţiei
UIP şi Ziua Internaţională a Democraţiei
Ziua Internaţională a Democraţiei la Senatul României - - 2009 - - 2008
|