Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Concluziile Consiliului European (18 decembrie 2014)

I. STIMULAREA INVESTIȚIILOR ÎN EUROPA
1. Stimularea investițiilor și abordarea eșecurilor pieței în Europa este un deziderat fundamental în materie de politici. Accentul nou asupra investițiilor, combinat cu angajamentul statelor membre de a intensifica reformele structurale și de a urmări o consolidare fiscală favorabilă creșterii, vor sta la baza creșterii economice și a creării de locuri de muncă în Europa.
Consiliul European:
a) solicită înființarea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) în cadrul Grupului BEI, cu scopul de a mobiliza noi investiții în valoare de 315 miliarde EUR în perioada 2015-2017. Comisia va prezenta o propunere în ianuarie 2015, pe care organele legislative ale Uniunii sunt invitate să o aprobe până în luna iunie, astfel încât noile investiții să poată fi activate încă de la jumătatea anului 2015. Grupul BEI este invitat să demareze activitățile utilizând propriile fonduri începând cu ianuarie 2015.
FEIS va fi deschis contribuțiilor din partea statelor membre, direct sau prin intermediul băncilor naționale de promovare economică. Consiliul European ia act de poziția favorabilă exprimată de Comisie față de aceste aporturi de capital în contextul evaluării finanțelor publice în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere, în mod necesar în conformitate cu flexibilitatea inerentă normelor existente ale acestuia;
b) susține intenția Comisiei și a BEI de a consolida asistența tehnică pentru proiectele de la nivel european și de a crea o platformă de consiliere în materie de investiții care să fie
operațională începând cu jumătatea anului 2015;
c) subliniază faptul că FEIS va completa și se va alătura programelor actuale ale UE și
activităților tradiționale ale BEI. În acest context, trebuie încurajată utilizarea deplină a
tuturor resurselor UE existente și alocate. Comisia va conlucra îndeaproape cu statele
membre în cauză pentru a găsi soluții în vederea utilizării la maximum a angajamentelor
din cadrul CFM pentru perioada 2007-2013 și recunoaște caracterul oportun al realizării
de proiecte pe termen lung în anii următorii, utilizând flexibilitatea normelor existente;
d) invită Comisia și organele legislative ale Uniunii să își accelereze activitatea în ceea ce
privește măsuri esențiale menite să sporească atractivitatea Uniunii pentru sectoarele
producției, investițiilor și inovării și să îmbunătățească cadrul de reglementare pentru
investiții, inclusiv în ceea ce privește trecerea către piețe de capital mai bine integrate,
urmărind în același timp în mod consistent agenda pentru o mai bună reglementare, prin
care se vizează o reglementare transparentă și simplă obținută cu costuri minime, în conformitate cu concluziile Consiliului din 4 decembrie 2014;
e) solicită accelerarea adoptării, a transpunerii și a punerii în aplicare a legislației Uniunii
în domeniul pieței unice și sporirea eforturilor de înlăturare a obstacolelor și de finalizare a pieței interne de bunuri și servicii;
f) îi solicită Comisiei să prezinte o propunere cuprinzătoare privind uniunea energetică cu
mult timp înainte de Consiliul European din martie 2015;
g) le solicită organelor legislative ale Uniunii să ofere un nou impuls lucrărilor referitoare
la propunerile pendinte privind piața unică digitală, iar Comisiei îi solicită să prezinte o
comunicare ambițioasă în acest domeniu cu mult timp înainte de Consiliul European din
iunie 2015;
h) solicită continuarea consolidării sistemului comercial multilateral și încheierea de
acorduri comerciale bilaterale cu principalii parteneri. UE și SUA ar trebui să depună
toate eforturile pentru finalizarea, înainte de sfârșitul anului 2015, a negocierilor privind
un Parteneriat transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) ambițios, cuprinzător și
reciproc avantajos.
2. Consiliul European va face periodic bilanțul punerii în aplicare a orientărilor sus-menționate.
3. Trebuie sporite de urgență eforturile de combatere a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive, atât la nivel mondial, cât și la nivelul UE. Consiliul European subliniază importanța transparenței și așteaptă cu interes, în acest sens, propunerea Comisiei privind schimbul automat de informații referitoare la deciziile fiscale în UE. Consiliul va desfășura discuții privind calea de urmat pentru a se realiza progrese cu privire la toate aceste chestiuni și va raporta în acest sens Consiliului European din iunie 2015.
4. Coordonarea mai strânsă a politicilor economice este esențială pentru asigurarea bunei funcționări a uniunii economice și monetare. În urma unei discuții privind această chestiune, desfășurate pe baza unei note de analiză, în cadrul reuniunii informale a șefilor de stat sau de guvern din luna februarie, președintele Comisiei, în strânsă cooperare cu președintele reuniunii la nivel înalt a zonei euro, cu președintele Eurogrupului și cu președintele Băncii Centrale Europene, va prezenta un raport în cadrul Consiliului European din iunie 2015, cel târziu. Statele membre vor fi implicate îndeaproape în activitatea de pregătire.
II. UCRAINA
5. Consiliul European felicită Ucraina pentru noul său guvern și îi salută hotărârea de a desfășura reforme politice și economice. După cea de a doua eliberare de fonduri din partea Comisiei, din luna decembrie, în valoare de 500 de milioane EUR pentru asistență macrofinanciară, UE și statele sale membre sunt pregătite să faciliteze și să sprijine în continuare procesul de reformă al Ucrainei, alături de alți donatori și în conformitate cu condiționalitatea impusă de FMI. Consiliul European salută disponibilitatea Comisiei de a spori ajutorul umanitar acordat persoanelor din Ucraina aflate în suferință.
6. Situația din estul Ucrainei rămâne deosebit de îngrijorătoare. Politica Uniunii de a nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului a fost înăsprită astăzi și mai mult. UE își va menține poziția; Consiliul European este dispus să adopte noi măsuri dacă va fi necesar. Toate părțile, inclusiv Rusia, ar trebui să se implice în mod activ și să pună în aplicare pe deplin acordurile de la Minsk. Consiliul European solicită acordarea de acces neîngrădit la locul prăbușirii avionului care efectua zborul MH17, în interesul anchetelor în curs.



Go to top