În data de 4 şi 5 februarie a.c. au avut loc şedinţe ale Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României. Lucrările comisiei au fost conduse de doamna senator Anca Daniela Boagiu, Preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, respectiv Mihaela Popa, Vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene.
Pe ordinea de zi au fost supuse dezbaterii următoarele proiecte legislative:
1. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, L 676/2013
Prezenta propunere are ca obiect modificare și completarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, în vederea implementării prevederilor din Raportul de evaluare a României privind Transparența Finanțării Partidelor Politice adoptate la cea de-a 49-a Reuniune Plenară al GRECO.
În urma analizei proiectului de lege, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au amânat votul final până la obţinerea unor clarificări din parte autorităţilor competente.
2. Propunere legislativă privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace, L675/2013
Scopul propunerii legislative vizează:
- crearea mecanismului instituţional pentru coordonarea procesului de reglementare unitară a măsurilor şi instrumentelor de incluziune socială destinate comunităţilor sărace. Se urmăreşte legiferarea aspectelor referitoare la acordarea susţinerii financiare necesare comunităţilor sărace pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri structurale. Mecanismul inter-instituţional este grupul de lucru pentru comunităţile sărace, structură fără personalitatea juridică în subordinea Secretariatului General al Guvernului, ce coordonează procesul de reglementare unitară a măsurilor şi instrumentelor de incluziune socială destinate comunităţilor sărace în vederea uniformizării legislative a noţiunilor şi expresiilor.
- grupul de lucru va elabora: un set unitar de definiţii specifice grupurilor vulnerabile şi comunităţilor sărace, metodologii de calificare a acestora care vor fi detaliate în cadrul unei legi distincte.
- crearea Instrumentului pentru facilitarea accesului comunităţilor sărace la fondurile structurale pentru punerea unor resurse la dispoziţia comunităţilor sărace în vederea asigurării cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri structurale.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au decis, cu unanimitate de de voturi, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
În urma analizei proiectului de lege, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au amânat votul final până la obţinerea unor clarificări din parte autorităţilor competente.
3. Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii L 717/2013
Prezenta propunere legislativă implementează în parte, în legislația națională, recomandarea Comisiei Europene și anume Small Business Act for Europe, prin adaptarea principiilor acestuia la realitățile românești
Astfel se reglementează următoarele:
• Se asigura un mediu favorabil inițierii și dezvoltării afacerilor în procesul de elaborare a actelor normative care au act asupra IMM-urilor, cu respectarea principiului GÂNDIȚI MAI ÎNTÂI LA SCARĂ MICĂ și a principiului numărului constant
• Stabilește cine, modalitățile și criteriile prin care se monitorizează și se execută evaluare sistematică precum și impactul proiectelor de acte normative ce privesc IMM - urile
• Se extinde aria de competență a executivului în ceea ce privește sprijinirea sectorului IMM-urilor, de la competențele actuale privind programe de formare profesionale la programe de formare profesionale și antreprenoriale
• Se aduc corecții și noi reglementări în zona procedurilor administrativ/financiare
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei au decis, cu unanimitate de voturi, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
4. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri bugetare L 718/2013
Astfel se reglementează următoarele:
1. Modificarea OUG nr. 61/2011
- Extinderea posibilităților de finanțare a aeroporturilor de interes local si de la bugetul de stat
- Acordarea ajutorului de stat aeroporturilor regionale
2. Modificarea OUG nr. 103/2011
- Achitarea drepturilor salariale restante si a contributiilor aferente din alocari din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului fara afectarea deficitului bugetar
3. Prelungirea termenului de depunere a cererilor intocmite de catre unitatile administrativ teritoriale pana la data de 17 dec 2013 in vederea alocarii sumelor ramase nerepartizate pentru achitarea partilor restante pana la data de 29 noiembrie 2013.
4. Se propune reprezentarea MFE de catre MFP in fata instantelor judecatoresti sau arbitrale ?interne, in litigiile care au ca obiect gestionarea finantarii nerambursabile din partea UE sau din partea altordonatori internationali.
5. Extinderea acoperirii TVA din bugetul Ministerului Sanatatii pentru bunurile si serviciile achizitionate in cadrul programelor privind combaterea HIV/ SIDA si tuberculozei in Romania.
6. Solicitarea ca pentru anul 2013 sa poata fi alocate sume Ministerului Educatiei Nationale pentru institutiile de invatamant universitar de stat pentru plati cu titluri executorii privind salarizarile de la Fondul de rezerva bugetara.
7. Reglementarea unui sistem unitar de salarizare a personalului care gestioneaza fonduri comunitare.
8. 8.1Asigurarea fluxului financiar pentru beneficiarii publici ai FEADR prin acordarea de sprijin financiar din bugetul de stat pentru achitarea TVA aferent facturilor ce trebuie achitate contractorilor.
8.2 Asigurarea concordantei dintre prevederile regulamentelor comunitare si legislatia nationala.
8.3Asigurarea sprijinului beneficiarilor selectati de FLAG-uri.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei au decis, cu majoritate de voturi, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
5. Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, L222/2013
Membrii Comisiei pentru afaceri europene au dezbătut propunerea și au votat adoptarea unu aviz negativ la cererea de reexaminare a Președintelui.
6. Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, L501/2013
Membrii Comisiei pentru afaceri europene au dezbătut propunerea și au votat adoptarea unu aviz negativ la cererea de reexaminare a Președintelui.
7. Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, L480/2013
Membrii Comisiei pentru afaceri europene au dezbătut propunerea și au votat adoptarea unu aviz favorabil la cererea de reexaminare a Președintelui.
8. Proiect de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare L 697/2014
Membrii Comisiei pentru afaceri europene au dezbătut propunerea și au votat adoptarea unu aviz negative la cererea de reexaminare a Președintelui.
9. Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială (L22/2014)
Membrii Comisiei pentru afaceri europene au dezbătut propunerea și au votat adoptarea unu aviz favorabil la cererea de reexaminare a Președintelui.