Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Membrii Comisiilor pentru afaceri europene din Senat şi din camera Deputaţilor militează pentru o reconfigurare a Politicii de Vecinătate, cu precădere pe dimensiunea estică

Membrii Comisiilor pentru afaceri europene din Senat şi Camera Deputaţilor au avut o întrevedere, în data de 10 iunie a.c., cu domnul Simon Mordue, Director pentru Strategie si Turcia – Direcţia Generală de Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea (DG NEAR), din cadrul Comisiei Europene.
Temele dezbătute în cadrul reuniunii au vizat Politica de Vecinătate şi revizuirea acesteia, Parteneriatul Estic şi  Negocierile privind extinderea UE.
Din partea Senatului, au participat: doamna preşedinte, Anca Boagiu, doamna senator Gabriela Creţu, domnul senator Titus Corlăţean, domnul senator Dorin Dobra.
În cadrul întrevederii, Președintele Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, Anca Boagiu a declarat că obiectivele strategice ale Politicii Europene de Vecinătate (PEV) nu au fost atinse integral, ci trebuie reconfigurate după un ciclu de 12 ani de la momentul lansării acestui program.  În contextul multiplelor evoluții care au loc astăzi în regiune, constatăm în multe cazuri mai puțină stabilitate la frontierele Uniunii Europene. Chiar dacă pentru unii dintre vecini – reformă și progres înseamnă Acorduri de Asociere, acestea nu par a avea ca destinație finală integrarea în Uniunea Europeană, fiind nevoie de un pas înainte pe calea aderării. Climatul de securitate la granițele de sud și de est s-a schimbat pentru că există interese diferite, fiind necesară o reconfigurare între flancul sudic și flancul estic.
Domnia sa, a arătat că unitatea la nivelul UE este esențială "mai mult ca oricând" și a reiterat susținerea României pentru progresul european al Serbiei, "cu condiția menținerii liniei unor reforme clare și a respectării statului de drept.
La rândul său, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, Ana Birchall, a pledat pentru "o abordare echilibrată", atât pentru zona sudică, cât și pentru cea estică în privința revizuirii Politicii de Vecinătate a UE. Domnia sa a opinat că avem nevoie de o abordare mai ambițioasă și mai pragmatică în ceea ce privește Politica de Vecinătate. O implicare mai profundă în Vecinătatea Estică este importantă, având în vedere impactul evoluțiilor actuale asupra arhitecturii de securitate europeană", a declarat Ana Birchall, în cadrul întrevederii cu Simon Mordue.
De asemenea, doamna preşedinte Birchall a exprimat susținerea pe care România o manifestă cu privire la perspectiva europeană a Turciei, evidențiind "rolul important" pe care această țară îl joacă ca actor regional.
Totodată, deputatul a exprimat susținere pentru conceptul centurilor de securitate lansat de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Referindu-se la summit-ul Parteneriatului Estic, Ana Birchall a arătat că Uniunea Europeană trebuie să se raporteze în primul rând la concluziile favorabile ale reuniunii de la Riga. Totuși, trebuie să subliniem aspectele pozitive rezultate în urma reuniunii de la Riga. Cred că reiterarea mesajului privind importanța acordată Parteneriatului Estic, precum și aprofundarea cooperării cu cele șase state componente sunt ideile cheie pe care Uniunea Europeană trebuie să le susțină în continuare, dar consider că ar fi fost necesară o abordare mai curajoasă în privința perspectivei europene pentru cele trei state care și-au exprimat opțiunea în acest sens.
Situația Republicii Moldova a fost abordată de senatorul Titus Corlățean, membru şi al Comisiei pentru politică externă, care și-a exprimat susținerea față de procesul de atingere a obiectivelor europene și a implementării agendei de asociere politică și integrare economică la Chișinău.
La rândul său, Simon Mordue a susținut necesitatea continuării reformelor, precum și adoptarea unei viziuni actualizate cu privire la criteriile de extindere ale Uniunii Europene, adăugând că 'trebuie folosită experiența europeană a statelor deja membre UE, România fiind un exemplu pozitiv în regiune'.
Reprezentantul Comisiei Europene a subliniat succesul Politicii de Vecinătate în privința Republicii Moldova, a Georgiei și a Ucrainei, menționând însă că este nevoie de mai multă flexibilitate în viitoarele abordări la nivelul Politicii de Vecinătate.

Go to top