Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

MIERCURI, 14 IANUARIE 2015

În cadrul programului de activităţi din vacanţa parlamentară, Comisia pentru cultură şi media a Senatului a organizat, miercuri, 14 ianuarie 2015, întâlniri cu managerii tuturor instituţiilor de cultură din municipiul Bucureşti. În funcţie de subordonarea acestor instituţii, şedinţa Comisiei a avut două părţi.
 
În prima parte, membrii Comisiei pentru cultură şi media s-au întâlnit cu managerii instituţiilor de cultură din Capitală aflate în subordinea Ministerului Culturii. Au fost prezenţi directori generali şi directori generali adjuncţi de la: Teatrul Naţional Ion Luca Caragiale, Opera Naţională Bucureşti, Filarmonica George Enescu, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Corul Naţional de Cameră Madrigal şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română. Preşedintele Comisiei, dl. senator Georgică Severin, i-a invitat pe vorbitori să prezinte principalele probleme cu care se confruntă în activitatea managerială, precum şi eventuale propuneri de îmbunătăţire a cadrului legal care guvernează organizarea şi funcţionarea instituţiilor pe care aceştia le conduc. În intervenţiile lor, invitaţii au abordat o gamă largă de probleme şi de lacune legislative, care privesc atât personalul artistic şi tehnic angajat (calificare, salarizare, contractele de muncă), managementul instituţiilor (condiţiile de ocupare a posturilor de conducere, incompatibilităţi, evaluarea actului managerial), precum şi probleme specifice tipurilor de instituţii reprezentate la această întâlnire (instituţii de spectacole şi concerte, muzee, biblioteci). Un accent deosebit a fost pus pe necesitatea apariției unui cod al patrimoniului, precum și pe necesitatea punerii în concordanță cu realitățile prezentului a unor legi din domeniu. La întâlnire a participat, din partea Ministerului Culturii, dl. secretar de stat Alexandru Oprean, care a promis să aducă în atenția ministerului problemele ridicate în cadrul ședinței.    
 
Partea a doua a ședinței a fost consacrată întâlnirii cu managerii instituțiilor de cultură din municipiul București aflate în subordinea Primăriei Capitalei: Teatrul Municipal Lucia Sturzda-Bulandra,  Teatrul Odeon,  Teatrul C. I. Nottara, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Masca, Teatrul Tineretului Metropolis, Teatrul de Animație Țăndărică, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Excelsior, Circ & Variete Globus, Opera Comică pentru Copii, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB, Centrul de cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului din Mogoşoaia, Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiție al Municipiului București – CREART, în prezența directorului Direcției de Cultură din cadrul Primăriei Municipiului București, dl. Emanuel Papagheorghiu. Dincolo de faptul că sursa de finanțare a acestor instituții este distinctă de cea a celor din prima categorie, problemele s-au dovedit, în mare parte, aceleași: statutul artistului, insuficiența fondurilor bănești, necesitatea amendării și actualizării unor acte normative.
 
Toți invitații și-au exprimat satisfacția pentru inițiativa Comisiei pentru cultură și media a Senatului de a organiza o întâlnire în acest format. Președintele Comisiei i-a asigurat pe cei prezenți că această primă reuniune va fi urmată de altele, axate pe probleme specifice, și a solicitat tuturor celor care au propuneri de reglementări legislative să le trimită în scris și să constituie, împreună cu membrii Comisiei pentru cultură, grupuri de lucru pentru elaborarea unor proiecte de acte normative.În cadrul programului de activităţi din vacanţa parlamentară, Comisia pentru cultură şi media a Senatului a organizat, miercuri, 14 ianuarie 2015, întâlniri cu managerii tuturor instituţiilor de cultură din municipiul Bucureşti. În funcţie de subordonarea acestor instituţii, şedinţa Comisiei a avut două părţi.
 
În prima parte, membrii Comisiei pentru cultură şi media s-au întâlnit cu managerii instituţiilor de cultură din Capitală aflate în subordinea Ministerului Culturii. Au fost prezenţi directori generali şi directori generali adjuncţi de la: Teatrul Naţional Ion Luca Caragiale, Opera Naţională Bucureşti, Filarmonica George Enescu, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa, Corul Naţional de Cameră Madrigal şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română. Preşedintele Comisiei, dl. senator Georgică Severin, i-a invitat pe vorbitori să prezinte principalele probleme cu care se confruntă în activitatea managerială, precum şi eventuale propuneri de îmbunătăţire a cadrului legal care guvernează organizarea şi funcţionarea instituţiilor pe care aceştia le conduc. În intervenţiile lor, invitaţii au abordat o gamă largă de probleme şi de lacune legislative, care privesc atât personalul artistic şi tehnic angajat (calificare, salarizare, contractele de muncă), managementul instituţiilor (condiţiile de ocupare a posturilor de conducere, incompatibilităţi, evaluarea actului managerial), precum şi probleme specifice tipurilor de instituţii reprezentate la această întâlnire (instituţii de spectacole şi concerte, muzee, biblioteci). Un accent deosebit a fost pus pe necesitatea apariţiei unui cod al patrimoniului, precum şi pe necesitatea punerii în concordanţă cu realităţile prezentului a unor legi din domeniu. La întâlnire a participat, din partea Ministerului Culturii, dl. secretar de stat Alexandru Oprean, care a promis să aducă în atenţia ministerului problemele ridicate în cadrul şedinţei.    
 
Partea a doua a şedinţei a fost consacrată întâlnirii cu managerii instituţiilor de cultură din municipiul Bucureşti aflate în subordinea Primăriei Capitalei: Teatrul Municipal Lucia Sturzda-Bulandra,  Teatrul Odeon,  Teatrul C. I. Nottara, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Masca, Teatrul Tineretului Metropolis, Teatrul de Animaţie Țăndărică, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Excelsior, Circ & Variete Globus, Opera Comică pentru Copii, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti – ARCUB, Centrul de cultură Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului din Mogoşoaia, Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti – CREART, în prezenţa directorului Direcţiei Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, dl. Emanuel Papagheorghiu. Dincolo de faptul că sursa de finanţare a acestor instituţii este distinctă de cea a celor din prima categorie, problemele s-au dovedit, în mare parte, aceleaşi: statutul artistului, insuficienţa fondurilor băneşti, necesitatea amendării şi actualizării unor acte normative.
 
Toţi invitaţii şi-au exprimat satisfacţia pentru iniţiativa Comisiei pentru cultură şi media a Senatului de a organiza o întâlnire în acest format. Preşedintele Comisiei i-a asigurat pe cei prezenţi că această primă reuniune va fi urmată de altele, axate pe probleme specifice, şi a solicitat tuturor celor care au propuneri de reglementări legislative să le trimită în scris şi să constituie, împreună cu membrii Comisiei pentru cultură, grupuri de lucru pentru elaborarea unor proiecte de acte normative.


Go to top