Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Declarațiile președintelui Senatului Călin Popescu-Tăriceanu cu privire la inițiativa "România dialogului"

“Doresc să vă prezint o iniţiativă care este menită să dea un anumit sens şi o anumită direcţie a modului în care cred eu că trebuie rezolvate problemele cu care se confruntă societatea, mai ales în acest moment, în care practic este mai mult decât o tensiune, este practic o criză politică pe care România o traversează.
Din experienţa pe care am câştigat-o în 26 de ani de când activez în această zonă a politicului şi sigur, şi ca preşedinte al Senatului, am obligaţia să propun soluţii. Amploarea problemelor cu care ne confruntăm, pe de-o parte, respectul pentru punctul de vedere al celorlalţi, indiferent că ceilalţi sunt cei care manifestează în stradă, opoziţia, societatea civilă, în general, mă obligă să fac o amplă invitaţie la dialog.
De aceea, voi lansa o iniţiativă care se va numi "România dialogului" în cadrul căreia, împreună cu toţi cei care sunt interesaţi, instituţii ale statului, partide politice, mediul academic, patronate,  cu toţii va trebui să încercăm să desluşim care sunt cu adevărat problemele cu care ne confruntăm şi ce soluţii găsim pentru rezolvarea lor. Având în vedere că în aceste zile, discuţia publică a fost animată şi axată în special pe subiecte legate de domeniul justiţiei, voi propune pentru început să discutăm aceste probleme.
Ştiţi că, începând de mai bine de un an de zile, am făcut la nivelul Senatului, o propunere care s-a materializat: am realizat un grup de lucru pe legile justiţiei, la care am invitat Consiliul Superior al Magistraturii, ca cel mai autorizat reprezentant al puterii judecătoreşti, asociaţiile profesionale ale magistraţilor, judecători, procurori, Ministerul de Justiţie, mediul academic şi am amorsat această dezbatere care mi se pare necesară şi care reprezintă, după părerea mea, întotdeauna, calea cea mai bună pentru a găsi soluţiile potrivite, în aşa fel încât să nu existe segmente importante ale celor care au o legătură cu domeniul respectiv şi care să se simtă neglijaţi.
Există o legendă din Roma Antică, Lacus Curtius, care povestește istoria unui tânăr numit Marcus Curtius. Pentru a-și salva orașul, Marcus Curtius s-a îmbrăcat în armură, s-a urcat pe cal și s-a aruncat într-o prăpastie. Mutatis mutandi, azi nu avem nevoie de sacrificii umane pentru a salva ”cetatea”, ci de înțelepciune și dialog.
Aşadar, în proxima şedinţă a Biroului permanent al Senatului, voi detalia propunerea pe care v-am prezentat-o acum şi, cu anumite chestiuni, să zicem mai tehnice, în aşa fel încât ea să se concretizeze şi, bineînţeles, acest dialog să fie organizat sub auspiciile Parlamentului, care este singura instituţie democratică aleasă, a statului.”
 
 
 
 
 



Go to top