Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Actele adoptate de Comisia pentru Afaceri Europene a Senatului României în urma şedinţei din 25 martie 2014

Comisia pentru Afaceri Europene şi-a desfăşurat lucrările în data de 25 martie, fiind prezenţi următorii membri ai Comisiei: doamna senator Anca Daniela BOAGIU, doamna senator POPA Mihaela Vicepreşedinte, domnul senator Haralambie VOCHIŢOIU Secretar, doamna senator Gabriela CREŢU membru, domnul senator ANGHEL Adrian membru, domnul senator DOBRA Dorin-Mircea membru, domnul senator MOTOC Octavian membru, domnul senator COSTE Marius membru, domnul senator Cristian-Dănuţ MIHAI membru,  domnul senator Nistor G. Vasile membru. Lucrările comisiei au fost conduse de doamna senator Anca Boagiu, Preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene.
Membrii Comisiei au aprobat, cu unanimitate de voturi, următoarea ordine de zi:
        1. L183/2014 - Proiect de lege pentru ratificarea Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012
(senator raportor: dna vicepresedinte Mihaela Popa/staff CAE: dra Ana Ungureanu)
Aviz:   Comisia Afaceri Europene 2 aprilie 2014
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (9 aprilie)
        2. L 184/2014 – Proiect de lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Irak, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 11 mai 2012
(senator raportor: dna vicepresdinte Mihaela Popa/staff CAE: dra Ana Ungureanu)
Aviz:    Comisia Afaceri Europene 2 aprilie 2014
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (9 aprilie)
        3. L186/2014 – Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte, semnat la Phnom Penh la 11 iulie 2012
(senator raportor: dl Dorin Dobra/staff CAE: dra Ana Ungureanu)
Aviz:    Comisia Afaceri Europene 2 aprilie 2014
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (9 aprilie)
        4. L187/2014 - Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte, semnat la Ulan Bator la 30 aprilie 2013.
(senator raportor: dl Dorin Dobra/staff CAE: dra Ana Ungureanu)
Aviz: Comisia Afaceri Europene 25 martie 2014
Raport: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (9 aprilie)
             Comisia pentru Adminitraţie Publică, Organizarea Teritoriului şi Protecţia Mediului
        5. COM (2014) 28 final - Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 şi a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante provenind de la vehiculele rutiere
(senator raportor: dl Octavian MOTOC/ staff CAE: dl Mihai ANGHEL)
Raport comun: Comisia pentru afaceri europene                      21 martie 2014
                           Comisia economică, industrii şi servicii
Termen pentru transmiterea avizului motivat: 31 martie 2014
        6. COM 690 - Comunicare a Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu: consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice şi monetare
(senator raportor; dna Gabriela Cretu/staff CAE: dra Nicoleta Aldea)
Raport: Comisia pentru Afaceri Europene
        7. Chestionar COSAC - 28 martie
 
            La punctul 1 al ordinii de zi a fost dezbătut Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului-cadru global de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012 - L183/2014
            Prezentul proiect de act normativ a fost iniţiat în baza art. 6 din Legea nr.276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între UE şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi are drept scop ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2012. După ratificare, partea română va informa cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a Acordului-cadru. În Acordul-cadru sunt incluse prevederi privind drepturile omului, Curtea Internaţională Penală, armele de distrugere în masă, armele de calibru mic, armament uşor şi combaterea terorismului şi pune în plcare politicile UE în materie de fiscalitate şi migraţie.
            Schimbările preconizate: Acordul-cadru costituie un nou pas către consolidarea implicării politice şi economice a UE în Asia de Sud-Est în scopul atingerii obiectivelor UE de creare a unui cadru juridic coerent în relaţiile cu ţările din ASEAN.
În urma examinării, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât, cu un număr de 10 voturi pentru, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
 
La punctul 2 al ordinii de zi a fost analizat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Irak, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 11 mai 2012 – L 184/2014
Prezentul proiect de act normativ a fost iniţiat în baza art. 6 din Legea nr.276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între UE şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi are drept scop ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Irak, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 11 mai 2012. După ratificare, partea română va informa cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a Acordului de parteneriat şi cooperare între UE şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Irak, pe de altă parte. Unul dintre capitole este dedicat dialogului politic şi cooperării în domeniul politicii externe şi de securitate şi se referă la combaterea terorismului, a armelor de distrugere în masă, precum şi la cooperarea cu Curtea Penală Internaţională.     
Schimbările preconizate: Acordul de parteneriat şi cooperare încheiat de UE şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Irak, pe de altă parte, reprezintă un document juridic consistent între cele două părţi, cu valenţe importante atât în zona cooperării politice, cât şi economice.
În urma examinării, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât, cu un număr de 10 voturi pentru, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
 
La punctul 3 al ordinii de zi a fost analizat Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte, semnat la Phnom Penh la 11 iulie 2012 – L186/2014
Prezentul proiect de act normativ a fost iniţiat în baza art. 6 din Legea nr.276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între UE şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi are drept scop ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Filipine, pe de altă parte, semnat la Phnom Penh, la 11 iulie 2012. După ratificare, partea română va informa cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a Acordului-cadru.
            În Acordul-cadru sunt incluse prevederi privind consolidarea cooperării în domeniul stabilităţii internaţionale, al justiţiei şi al securităţii, în vederea promovării dezvoltării economice şi sociale durabile, a eradicării sărăciei şi a îndeplinirii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.
În urma examinării, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât, cu un număr de 10 voturi pentru, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
 
La punctul 4 al ordinii de zi a fost analizat Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte, semnat la Ulan Bator la 30 aprilie 2013 – L187/2014
Prezentul proiect de act normativ a fost iniţiat în baza art.6 din Legea nr.276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între UE şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi are drept scop ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte, semnat la Ulan Bator, la 30 aprilie 2013. După ratificare, partea română va informa cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a Acordului-cadru. Acordul-cadru costituie un nou pas către consolidarea implicării politice şi economice a UE în Asia în scopul atingerii obiectivelor UE de creare a unui cadru juridic coerent în relaţiile cu ţările din regiune. În Acordul-cadru sunt incluse prevederi privind drepturile omului, Curtea Internaţională Penală, combaterea criminalităţii organizate, contracararea proliferării armelor de distrugere în masă şi a armelor mici şi armamentului uşor, protecţia datelor, promovarea eradicării sărăciei, combaterea terorismului.
În urma examinării, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât, cu un număr de 10 voturi pentru, adoptarea unui aviz favorabil, fără amendamente.
 
La punctul 5 al ordinii de zi a fost analizată Propunerea de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 şi a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante provenind de la vehiculele rutiere - COM (2014) 28 final.
Scopul prezentei propuneri este de a introduce o serie de modificări în Regulamentul (CE) nr. 715/2007 şi în Regulamentul (CE) nr. 595/2009 în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante provenind de la vehiculele rutiere. Măsurile propuse vizează ameliorarea impactului produs de emisiile poluante provenind de la vehiculele rutiere obligaţii, care revin producătorilor de vehicule precum şi luarea în consideraţie a emisiilor aferente gazului de seră. Au fost analizate punctele de vedere transmise de Ministerul Afacerilor Externe de Miniserul Transporturilor, Registrul Auto Roman, Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier precum şi fişa de sinteză pusă la dispoziţie de către SAE.
Din partea Guvernului au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, R.A.R., Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (Titea Dragoş, secretar de stat, Anghel Gheorghe, consilier, Răduţă Cristian, Pop Carmen, şef serviciu).
În urma examinării, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât, cu un număr de 10 voturi pentru, adoptarea unui raport favorabil, fără amendamente.
 
La punctul 6 al ordinii de zi a fost analizată Comunicarea Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu: consolidarea dimensiunii sociale a uniunii economice şi monetare - COM 690.
Comisia pentru afaceri Europene, în urma examinării:
1. Apreciază publicarea Comunicarii - Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Economice și Monetare - ca pe o dovadă a intenției de construire a dimensiunii sociale a UEM; recunoașterea și evaluarea dificultățile sociale generate de criza economică și adâncite de gestionarea inadecvată reprezintă un prim pas.
2. Consideră că dezvoltarea dimensiunii sociale trebuie să fie scopul și consecința firească a integrării economice și monetare europene.
3. Regretă faptul că propunerile făcute arată caracterul limitat al mijloacelor comunitare de intervenție, în contextul în care domeniul social rămâne în competența statelor membre.
4. Consideră că dialogul social activ și monitorizarea indicatorilor sociali sunt măsuri  necesare și pozitive dar nu suficiente pentru a îmbunătății condițiile sociale sau preveni degradarea lor; uneori, monitorizarea poate genera doar raportări suplimentare, cu creșterea sarcinii administrative, fără consecințe asupra politicilor publice.
5. Își exprimă îngrijoarea cu privire la lipsa unor analize diferențiate a consecințelor  mobilității lucrătorilor în statelor membre; se stimulează astfel transformarea mobilității din măsură de ameliorare a situației sociale, în mijloc de reducere a costurilor exclusiv pe seama muncii, fără invesții în tehnologie sau management avansate.
6. Susține că obiectivul creșterii  ratei de ocupare a forței de muncă trebuie corelat cu cel al unui salariu decent, care să asigure un standard de viață corespunzător cu dezvoltarea economică a Uniunii Europene; subliniază că salariile decente pot contribui la redresarea cererii interne subminate prin programele de austeritate.
7. Propune suplimentarea listei indicatorilor de monitorizat cu indicatori precum numărul salariaților care trăiesc sub nivelul de sărăcie, sărăcia în rândul copiilor, accesibilitatea îngrijirii sănătății, pentru o mai nuanțată imagine a realității sociale.
8. Insistă pentru separarea mobilității voluntare pe piața muncii de constrângere la mobilitate; numărul de copii care trăiesc fără părinți sau în familia lărgită ca urmare a mobilității pe piața Europeană a muncii poate servi drept reper.
9. Solicită Comisiei să stabilească criterii și obiective concrete pentru realizarea coeziunii  și convergenței sociale a statelor membre, caracterizate actualmente prin disparități importante în plan social.
10. Subliniază rolul pe care economia socială îl poate îndeplini și susține recunoașterea acesteia de jure ca al treilea sector al economiei, funcționând după reguli proprii;  solicită măsuri legale și financiare de sprijin pentru dezvoltarea acestui sector.
11. Apreciază recomandarea de utilizare eficientă a fondurilor europene pentru consolidarea dimensiunii sociale dar regretă ponderea redusă a bugetului comunitar în total PIB.
12. Solicită Comisiei Europene o analiză care să diferențieze consecințele sociale negative cauzate de criză și măsurile subsecvente de consolidare fiscală de înrăutățire a indicatorilor sociali care derivă din schimbarea structurii economiei europene prin creșterea ponderii domeniilor care generează creștere fără locuri de muncă sau creștere fără locuri de muncă decente.
Din partea Guvernului a  fost prezent  reprezentantul  Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (Auraş Marinescu, consilier afaceri europene). 
În urma examinării, membrii Comisiei pentru Afaceri Europene au hotărât, cu un număr de 10 voturi pentru, adoptarea unui raport favorabil, cu observaţiile menţionate.
 
La punctul 7 al ordinii de zi a fost analizat chestionarul COSAC în vederea formulării unor răspunsuri adecvate realităţii parlamentare româneşti.
 
 


Go to top