Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

In perioada 15-16 octombrie a avut loc vizita oficială în Federaţia Rusă a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Senatului României, la invitaţia domnului Mihai Vitalievici Marghelov, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse. Din delegaţia oficială, condusă de către domnul senator Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, au făcut parte domnii senatori Victor Ciorbea şi Florea Voinea, membri ai Comisiei.
 
Programul vizitei a inclus întrevederi cu Comitetului pentru Afaceri Externe al Consiliului Federaţiei, cu domnul Alexandr Porfirievici Torşin, prim vice-preşedintele Consiliului Federaţiei, precum şi cu Comitetului pentru Afaceri Externe al Dumei de Stat.
 
Discuţiile au arătat interesul reciproc pentru reluarea cooperării parlamentare dintre Comisia pentru politică externă a Senatului României şi Comitetul pentru Afaceri Externe al Consiliului Federaţiei.
 
A fost evidenţiat potenţialul de cooperare în plan economic şi rolul important pe care dialogul politic şi schimbul de vizite în plan bilateral îl au în vederea stimulării activităţilor economice. Un element cheie în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări îl constituie recâştigarea încrederii reciproce. De asemenea, ambele părţi au punctat importanţa cooperării în domeniile culturii, educaţiei şi contactelor people-to-people la nivelul celor două societăţi pentru a crea premizele unei dezvoltări, pe termen lung, a relaţiilor bilaterale, în interes reciproc.
 
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului a subliniat faptul că România a manifestat întotdeauna o atitudine de respect şi de prietenie faţă de statele vecine şi partenere şi că opţiunea sa privind formatele de cooperare la nivel european şi internaţional nu diminuează importanţa pe care o acordă dialogului în plan bilateral.

Partea română a adresat domnului Mihai Vitalievici Marghelov, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Consiliului Federaţiei invitaţia de a realiza o vizită de răspuns în România, în cursul anului următor, în vederea continuării dialogului, invitaţie acceptată de partea rusă.


Go to top