Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrevederea președintelui Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, cu Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiției din Republica Moldova

Președintele Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, a avut astăzi, 25 aprilie a.c., o întrevedere cu Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Justiției din  Republica Moldova, la întrevedere participând și Alina Ștefania Gorghiu, ministrul Justiției.
 
În cadrul întrevederii, președintele Senatului a apreciat dialogul și colaborarea deschisă și orientată către obținerea de rezultate concrete cu Chișinăul. Aceste eforturi sunt axate pe avansarea fermă a parcursului european al Republicii Moldova, consolidarea rezilienței și dezvoltarea economică și socială a țării vecine.
 
De asemenea, înaltul demnitar român a exprimat dorința de a continua și aprofunda acest parteneriat, recunoscând nivelul excelent al relațiilor dintre România și Republica Moldova, inclusiv la nivel parlamentar. Acesta a asigurat întreg sprijinul României în acest sens.
 
În plus, președintele Senatului a încurajat menținerea unui ritm susținut al reformelor în domeniul justiției, un aspect considerat critic pentru avansarea agendei europene și pentru îndeplinirea așteptărilor legitime ale populației.
 
Nicolae-Ionel Ciucă a asigurat-o pe interlocutoarea sa că România va continua și consolida angajamentul său în sprijinul agendei europene a Republicii Moldova, având ca obiective comune securizarea viitorului european al țării și asigurarea sustenabilității procesului de aderare la Uniunea Europeană.
 
Totodată, afost apreciată abordarea proactivă a Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, evidențiind angajamentul real pentru implementarea reformelor în beneficiul pe termen lung al cetățenilor moldoveni.
 



Go to top