Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, senator - vineri, 15 iulie 2016

În interviul acordat agenției de știri ”DCNews” doamna Gorghiu, co-președintă a PNL, a făcut o serie de afirmații care merită atenția noastră.
Voi începe cu cea referitoare la o viitoare majoritate parlamentară formată de PNL și ALDE: ”Nu exclud o majoritate cu ALDE, indiferent ce zice dl. Tăriceanu acum.”
Poziția ALDE, nu doar a mea personală, adoptată în interiorul mecanismelor democratice ale partidului cu privire la un posibil dialog sau colaborare politică cu PNL a fost și rămâne consecventă. Vom colabora într-un fel sau altul cu PNL atunci când acest partid va pune pe prim plan valorile liberale și ale statului de drept și va înceta să încurajeze abuzurile unor instituții de forță ale statului împotriva oricărui cetățean, indiferent sub ce pretext.
         Legitimitatea actualei conduceri a PNL a fost precară de la început, din cauza modului în care a fost impusă de președintele Iohannis, și s-a deteriorat treptat ca urmare a pierderii identității liberale a partidului și a trasnformării PNL într-o remorcă a Cotrocenilor, realitate confirmată prin eșecul înregistrat la alegerile locale. Nici la capitolul încredere, cei doi co-președinți ai PNL nu stau mai bine, ei situîndu-se mult sub nivelul partidului.
Ca o concluzie-răspuns la ideea doamnei Gorghiu, ALDE nu va colabora cu un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat și de propria prestație, cu un PNL pentru care cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conținut.
Interviul difuzat de agenția DCNews conține o secvență  surprinzătoare, dar foarte relevantă și edificatoare, care, spre mirarea mea, a fost ignorată de mass media.
La ultima rundă de consultări de la Cotroceni, președintele Iohannis a lansat inițiativa elaborării unui nou proiect de țară de către partide sub înaltul său patronaj. În comunicatul pe care l-am dat atunci publicității, am pus întrebarea: pentru ce este nevoie de un alt proiect de țară, când proiectul ”România lucrului bine făcut”, cu care dl. Iohannis a câștigat alegerile, n-a avansat nici măcar un centimetru  și nici nu a fost declarat inutil de către autor ? Întrebarea mea s-a dovedit retorică, pentru că n-am primit niciun răspuns.
În același comunicat am explicat care e adevăratul motiv al lansării inițiativei unui nou proiect de țară: ” Cu evidența faptului că PNL are cea mai slabă conducere din istoria sa, președintele României, „guvernul său” și laboratoarele oculte, în care se ticluiesc aranjamente de menținere la putere cu orice preț, au renunțat la aparențe și au preluat nemijlocit inițiativa pe baza unui plan de forță. Acest plan vizează impunerea unui viitor Cabinet din care PNL nu trebuie să lipsească, indiferent de rezultatul alegerilor, așa încât paradigma „guvernul meu” să funcționeze în continuare.” 
Doamna co-președinte Gorghiu m-a acuzat imediat pe pagina sa de Facebook că inventez scenarii mincinoase, dar acum, în acest interviu, confirmă cele spuse de mine. A spus-o din neatenție ? Din grabă, din trufie, din nepricepere ? Sau, poate s-a hotărât să devoaleze planul urzit în secret și să renunțe la rolul prezent al PNL de remorcă a Cotrocenilor și a laboratoarelor oculte care obstrucționează democrația și statul de drept ? Greu de precizat. ”... când președintele dă mandatul de prim ministru unui partid și spune formează tu, PNL, guvernul, cum se va întâmpla de altfel... Când președintele oferă unui partid posibilitatea să facă guvernul, eu cred că se va tranșa foarte repede. N-am nicio emoție că nu vom putea face acea majoritate parlamentară pentru a da un guvern României.”, a spus doamna co-președinte la DCNews.
Dacă privim retrospectiv la transformarea luptei anticorupție într-un pretext pentru eliminarea adversarilor și a politicienilor incomozi cu ajutorul dosarelor fabricate de DNA în colaborare cu SRI, da, îi dau dreptate doamnei Gorghiu și înțeleg de ce n-are nicio emoție și spune că majoritatea parlamentară se va tranșa foarte repede. Nu vrea Dragnea guvern de uniune națională ? Nu-i nimic. Pentru ce avem Justiție independentă ? Nu vrea Tăriceanu guvern de uniune națională ? Nu-i nimic. Pentru ce avem DNA ? Și, în general, ni se opune cineva ? Nu-i nimic. „Nu există om nevinovat, ci persoane de care nu ne-am ocupat suficient”.
         Răspunsurile dnei. Gorghiu, care deține informații nemijlocite de primă mână, ne conduc spre două concluzii triste pentru democrația noastră și pentru ce preconizează președintele Iohannis&Co să se întâmple în această toamnă electorală.
1. Indiferent de voința pe care electoratul o va exprima la urne, PNL va conduce viitoarea majoritate parlamentară și va da primul ministru, fie el și deghizat în independent sau tehnocrat.
2. Lupta pentru reprezentare în viitorul Parlament nu se va duce pe baza programelor electorale ale partidelor. Lupta se va duce, pe de o parte, între forțele care militează pentru revenirea la statul de drept, la respectarea Drepturilor Omului, la o democrație reală și nu mimată, golită de conținut, iar pe de altă parte, de forțe oculte patronate de președintele Iohannis care vor să se eternizeze la putere ca să-și păstreze pârghiile de control cu care să mușamalizeze definitiv toate fărădelegile sistemului și ale slujitorilor săi din ultimii 12 ani rămase nepedepsite de Justiție.
Călin Popescu Tăriceanu,
Senator
Co-președinte ALDE


Go to top