Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Întrebarile domnului senator Călin Popescu Tăriceanu adresate ministrului de Justiţie, doamna Raluca Prună, miercuri 5 octombrie 2016

Stimata doamna ministru,
Decizia Curtii Constitutionale de la inceputul acestui an cu privire la neconstitutionalitatea interceptarilor efectuate de catre Serviciul Roman de Informatii, acesta avand atributii exclusiv in domeniul sigurantei nationale, neavand atributii de cercetare penala, a aratat ca in Romania cu buna-stiinta a fost incalcata legea si drepturile fundamentale ale omului, ascultandu-se telefoane, interceptandu-se corespondenta, plantandu-se microfoane in dosare avand ca obiect infractiuni de drept comun. Inca de la acel moment am atras atentia ca legea trebuie modificaa de catre Parlament si am propus ca la nivel institutional sa fie creata o autoritate independenta, aflata sub coordonarea Parlamentului, care sa se ocupe cu interceptarile pe baza de mandat judecatoresc.
Alegerea dumneavoastra si a guvernului din care faceti parte a fost aceea a unei ordonante de urgenta care contravine legilor fundamentale ale statului, dar si intreg procesului democratic. Solutia gasita de Executiv pastreaza practic monopolul SRI pe interceptari prin acel centru fantoma denumit Centrul National de Interceptare a Comunicatiilor, despre care nimeni nu stie nimic.
Din luna aprilie si pana astazi, subiectul interceptarilor a fost ascuns sub pres de catre dumneavoastra si ceilalti reprezentanti ai guvernului. Totusi, au ramas o serie de intrebari care nu au fost lamurite de nimeni cu privire la interceptari si ce se intampla astazi in Romania dupa decizia Curtii Constitutionale, in conditiile in care observam ca in presa apar informatii si stenograme din dosare.
In acest sens, doamna ministru, va solicit sa comunicati, nu doar mie, ci tuturor romanilor interesati de cata libertate au in tara lor, raspunsurile la urmatoarele intrebari:
1) Cati romani au telefoanele si calculatoarele personale interceptate de servicii?
2) Cati romani au avut monitorizate convorbirile pe telefoane si calculatoare de catre servicii in ultima luna? Dar cati au fost ascultati in ultimele 6 luni, dar ultimul ani sau in ultimii ani?
3) Cum se distribuie serviciul de interceptare intre servicii? Cati romani sunt ascultati de DNA, de SRI sau alt serviciu?
4) Cate mandate pentru ascultare au fost emise pentru probleme de siguranta nationala?
5) Care este costul mediu pe luna pentru interceptare telefoanelor si a calculatoarelor personale din banii romanilor?
6) Cat costa realizarea de stenograme ca urmare a interceptarilor?
7) Care sunt reglementarile cu privire pastrarea si conservarea informatiilor obtinute prin interceptari?
8) Ce masuri au fost luate de ministerul pe care il conduceti pentru a preveni scurgerea premeditata de informatii in spatiul public din partea procurorilor?
9) Ce masuri au fost luate de ministerul pe care il conduceti pentru ca principiul prezumtiei de nevinovatie sa fie respectat?
10) Care sunt diferentele dintre metodele utilizate de procurorii DNA in acest moment si cele folosite de vechea Securitate?


Go to top