Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

MIERCURI, 26 AUGUST 2015

Activitatea Comisiei pentru cultură şi media a Senatului din vacanţa parlamentară a continuat, miercuri, 26 august 2015, cu vizite la alte două instituţii de cultură de importanţă naţională din municipiul Bucureşti.
 
La Muzeul Naţional de Istorie a Românie, delegaţia Comisiei pentru cultură a Senatului a fost aşteptată de managerul instituţiei, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, care, în prezenţa întregii echipe de conducere, i-a informat pe senatori asupra situației deosebit de dificile în care se găsește cel mai important muzeu de istorie al țării. Muzeul ființează din 1972 într-o clădire monument istoric (fostul Palat al Poștelor), construită între 1894 și 1900, peste care au trecut cutremurele din 1940 și 1977, și care, de la inaugurare, nu a fost niciodată consolidată și restaurată. În anul 2002 a început o amplă operațiune de reabilitare a clădirii, care a fost stopată în anul 2006, după ce constructorul a mărit de 5 ori, prin acte adiționale, valoarea contractului. Lucrările care au fost executate sunt de o calitate îndoielnică, ele nefiind în măsură să pună în siguranță sediul muzeului. În toată această perioadă, patrimoniul muzeal, de o valoare inestimabilă, a rămas în clădire, fiind mutat succesiv și depozitat în condiții improprii și fiind supus degradării sau chiar sustragerii. Astăzi muzeul are deschise publicului vizitator doar trei dintre secțiile expoziției permanente (Tezaurul Istoric, Lapidarium-ul și Columna lui Traian), toate celelalte spații de expoziție fiind dezafectate și transformate în depozite ad-hoc. Membrii delegației Comisiei pentru cultură și media a Senatului au fost conduși într-un tur al clădirii și s-au putut convinge de starea absolut critică în care se află aceasta: spații în care plouă sau sunt inundabile, ziduri fisurate, structuri aflate în pericol de prăbușire. Mulțumind parlamentarilor pentru implicarea dovedită prin promovarea, în decembrie 2014, a unui amendament de suplimentare a bugetului Ministerului Culturii pe anul 2015 cu suma de 1 milion de lei pentru începerea lucrărilor de reabilitare a Muzeului Naţional de Istoriei a României, managerul instituției a cerut membrilor delegației o implicare susținută în continuare pentru găsirea unei soluții de finanțare a proiectării și a execuției proiectului, precum și a unei soluții pentru depozitarea, în condiții optime, a întregului patrimoniu pe perioada lucrărilor. Președintele Comisiei pentru cultură și media, dl. senator Georgică Severin, a declarat că va depune eforturi pentru transformarea obiectivului de reabilitare a clădirii muzeului într-o prioritate națională.        
 
Filarmonica „George Enescu” a constituit următorul punct de oprire a delegației Comisiei pentru cultură și media a Senatului. Sediul Filarmonicii, Ateneul Român, se află într-o situație incomparabil mai bună decât cea a Muzeului Național de Istorie a României, fiind supus, între 1994 și 2004, unor ample lucrări de consolidare, restaurare și modernizare, care au redat publicului acest monument de arhitectură în toată splendoarea sa. Potrivit managerului instituției, dl. Andrei Dimitriu, singurele lucrări care ar mai fi necesare sunt reparații parțiale ale acoperișului și funcționalizarea unei săli în care se intenționează crearea unui spațiu expozițional. De altfel, una dintre preocupările actualei conduceri a instituției este redarea dimensiunii culturale multidisciplinare a Ateneului, dimensiune avută în vedere de ctitorii săi. În acest sens, au fost demarate demersuri pentru refacerea pinacotecii Ateneului Român, al cărui ultim inventar, întocmit în 1940, cuprindea un număr semnificativ de tablouri de valoare inestimabilă, care au fost confiscate în timpul regimului comunist. La finalul vizitei, senatorii au fost invitați să viziteze sălile Ateneului, care se pregătește să găzduiască, peste numai câteva zile, o parte dintre concertele Festivalului George Enescu.


Go to top