ACCESUL MINORITĂȚILOR LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL SUPERIOR (raportor Tytti Isohookana-Asunmaa)

I. Proiect de recomandare

1. Adunarea considera ca minoritatile ar trebui sa fie în masura sa-si exprime propria lor identitate si sa-si dezvolte propria lor educatie, cultura, limba si traditii si ca statele ar trebui sa ia toate masurile necesare în acest scop. De altfel, pentru Europa, acesta este singurul mijloc prin care se poate prezenta marea sa diversitate culturala.

2. Educatia este un drept fundamental al persoanei si în consecinta, accesul la toate nivelele de învatamânt, inclusiv la cel superior ar trebui sa fie liber, în aceleasi conditii pentru toti cetatenii statelor semnatare ale Conventiei Culturale Europene.

3. În prezent, nu aceasta este situatia, deoarece membrii minoritatilor nationale sunt adesea insuficient reprezentati în învatamântul superior. Costul necesar, problemele de recunoastere a titlurilor obtinute, lipsa unui învatamânt primar si secundar corespunzator si, adesea, împotrivirea politica, determina aceasta situatie.

4. Potrivit mai multor studii - în special conform rezultatelor unui studiu efectuat timp de trei ani cu privire la accesul la învatamânt superior în Europa, desfasurat de catre Comitetul pentru învatamântul superior si cercetare al Consiliului pentru cooperare culturala (CC-HER) , situatia socio-economica a minoritatilor constituie de asemenea, foarte adesea, un obstacol în calea accesului acestora la învatamântul superior. Acest lucru se refera, în special, la romi/tigani.

5. Datele statistice privind participarea minoritatilor la învatamântul superior sunt, în numeroase tari europene si din diverse motive, foarte incomplete.

6. Adunarea recomanda deci Comitetului de Ministri sa invite guvernele statelor semnatare ale Conventiei Culturale Europene sa adopte, în cadrul revizuirii politicii lor nationale în domeniul educatiei, urmatoarele principii:

a) guvernele ar trebui sa evite impunerea utilizarii exclusive a limbii oficiale si sa se obtina de la aplicarea unor politici tinzând la asimilarea culturilor minoritare în cadrul culturii majoritare;

b) membrii unei minoritati lingvistice ar trebui sa aiba acces la forme si nivele adaptate de învatamânt public în limba lor materna, în vederea pregatirii pentru învatamântul superior;

c) toti cetatenii ar trebui sa poata studia, în general, limba si cultura lor, inclusiv la nivel universitar; persoanele apartinând unor grupe minoritare ar trebui încurajate sa participe la învatamântul superior, atât în propria lor tara cât si în strainatate;

d) guvernele ar trebui sa recunoasca libertatea fundamentala de a urma studii superioare si sa înfiintaze, în acest scop, institutii; aceste institutii ar trebui sa beneficieze de un sprijin oficial de îndata ca a fost constatata calitatea satisfacatoare a acestora - pe o baza echitabila, fara discriminari, ca urmare a existentei unor necesitati si cereri reale, limba nu ar trebui sa constituie un criteriu de recunoastere a institutiilor sau titlurilor;

e) institutiile de învatamânt superior ar trebui sa dezvolte cursuri deschise catre exterior cu scopul de a facilita accesul minoritatilor, de exemplu prin colaborare mai strânsa cu institutiile de învatamânt secundar;

f) studentii grupurilor minoritare ar trebui sa aiba posibilitatea de sustinere a examenelor de admitere în învatamântul superior în limba lor materna;

g) un sistem de notare suplimentara, acordat pe criteriul limbii, ar putea fi introdus la examenul de admitere în sprijinul persoanelor apartinând minoritatilor lingvistice;

h) tinerii apartinând minoritatilor ar trebui, asemenea altor tineri si în aceleasi conditii, sa poata primi o pregatire profesionala dupa absolvirea învatamântului general de baza si sa poata urma orice nivel de învatamânt, desfasurat sau nu, în limba lor materna, fara plata financiara suplimentara;

i) în programele institutiilor de pregatire a cadrelor didactice, ar trebui incluse cursuri speciale în limbile minoritare si cu referire la culturile minoritatilor;

j) ar trebui folosite pe scara mai larga noile tehnologii de informatizare si de comunicatii deoarece acestea pot fi, în mod special, adaptate pentru învatamântul grupurilor minoritare si pentru studentii aflati în regiuni îndepartate geografic;

k) atât accesul cât si participarea ulterioara a minoritatilor la învatamântul superior ar trebui sa constituie obiectul unui control bazat pe datele comunicate voluntar de catre studenti si în conformitate cu principiul protejarii datelor.

7. Adunarea recomanda de asemenea Comitetului de Ministri:

a) sa asigure asistenta unor experti, de exemplu prin intermediul CC-HER si prin desfasurarea unor proiecte pilot, unor universitati si guverne din tarile în care minoritatile întâmpina dificultati de acces la învatamântul superior;

b) sa sprijine efectuarea de studii de caz institutionale axate pe tema prezentei minoritatilor în învatamântul superior din Europa;

c) sa considere adoptarea proiectului de recomandare privind accesul la învatamânt superior, aprobat de catre CC-HER la 21 martie 1997.

II. Expunere de motive

Introducere

Dupa ce precizeaza locul pe care minoritatile si aspectele conexe le ocupa, în general, în dezbaterea politica aflata în curs în aproape toate tarile europene, în expunerea de motive se sublineaza rolul important al accesului la învatamântul superior. Se constata existenta unor lacune serioase si se apreciaza ca în prezent dezbaterea nu se refera deloc la structurile si strategiile necesare organizarii învatamântului superior pentru minoritati.

Ca atare, se impune, ca un prim obiectiv, o examinare a naturii problemei minoritatilor în învatamântul superior din Europa urmata de analiza diverselor solutii adoptate pâna în prezent si, în concluzie, unele recomandari generale.

Formularea "grup minoritar" se refera, în general, la anumite grupe ale populatiei precum femeile, handicapatii, persoane cu venituri reduse, membrii unor minoritati etnice, studentii de o vârsta mai avansata care sunt reprezentati insuficient în raport cu grupele pe care le reprezinta în învatamântul superior.

Aceasta definitie se refera atât la prezenta propriu-zisa, în învatamântul superior în calitate de studenti si de cadre didactice cât si la activitatile de cercetare, inclusiv structura mecanismelor de decizie si conducere a institutiilor specifice.

În prezenta analiza, autoarea raportului se refera la minoritatile culturale. Acestea, denumite si grupuri minoritare, sunt definite pe baza a trei criterii: diferentierea de populatia majoritara din punct de vedere al originii etnice, al limbii si/sau al religiei; în al doilea rând, un grup minoritar se afla într-o pozitie nedominanta; în al treilea rând, acest grup manifesta dorinta de a-si pastra specificul sau.

Problema minoritatilor în învatamântul superior din Europa se prezinta, în esenta, printr-o schema dubla:

- schema occidentala, cu referire la societatile existente în tarile Europei occidentale si nordice;

- schema orientala cu referire la societatile existente în tarile Europei centrale si orientale.

În cea mai mare parte a societatilor din prima categorie, grupele minoritare precum catalanii, frisonii, samii, scotienii, galazii si alte minoritati etnice, religioase su lingvistice nu se mai afla în conflict politic cu grupele dominante, deoarece au fost sau sunt pe cale de a fi integrate în societate.

Exista, totusi, exceptii printre care se numara bascii, corsicanii si republicanii din Irlanda de Nord , precum si numerosi altii. În Olanda, au fost create structuri educative pentru comunitatea catolica si protestanta, iar în Elvetia sistemul cantoanelor a generat un model de integrare lingvistic si religios într-un sistem statal federal.

Totusi, în tarile occidentale ale Europei, accesul si prezenta grupurilor de imigranti si a descendentilor acestora la învatamântul superior, în mod special, si la educatie, în general, constituie si în prezent o problema arzatoare; în Germania (comunitatea turca) si în Elvetia situatia imigrantilor este complicata prin nerecunoasterea dreptului "solului".

În Europa centrala si orientala problemele existente se refera, de regula, dimpotriva la minoritati nationale care traiesc de secole în aceste regiuni. Evolutia democratica a tarilor foste comuniste a fost însotita de o recunoastere oficiala a drepturilor minoritatilor nationale, fapt care a permis acordarea unui statut juridic si a dreptului de exprimare al reprezentantilor comunitatilor minoritare.

La o analiza mai atenta, se constata ca dubla schema mentionata si apartenenta trecuta la zonele aflate de o parte sau alta a cortinei de fier nu constituie o realitate absoluta. Aromânilor, de exemplu, li s-au recunoscut drepturile în fosta Republica Iugoslava Macedonia, dar nu si în Grecia. Abordarea concreta a problemelor denota o mare diversitate, de la o tara la alta, si chiar în interiorul aceleasi tari, cu deosebiri de la o minoritate la alta. În cele ce urmeaza sunt prezentate, în detaliu, cazul Finlandei si cel al minoritatilor din Ungaria, România si fosta Republica Iugoslava Macedonia.

Finlanda

Ca urmare a situatiei geografice si a evolutiei istorice, Finlanda s-a aflat vecina cu Suedia si Rusia, natiuni mai numeroase si state mai puternice. Din secolul XII pâna în secolul XIX Finlanda a fost vasala Suediei, iar din 1809, ca urmare a razboaielor napoleoniene, Finlanda a fost ocupata de armatele ruse. În decurs de un secol, timp în care Finlanda a fost considerata mai mult o entitate geografica decât una politica (1809-1917), statutul acordat de mare ducat imperial, cu administratie interna independenta (guvernare, finante si religie) a permis o dezvoltare, nu fara dificultati, catre constituirea statului - natiune. Procesul s-a încheiat în 1917, dupa primul razboi mondial.

La începutul secolului al XIX-lea limba finlandeza era vorbita de tarani si mestesugari, în timp ce paturile superioare ale societatii (clerul, nobilimea si burghezia) vorbeau, aproape în totalitate, limba suedeza. În educatie, de la scolile elementare pâna la universitate, era folosita doar suedeza. Ca urmare, evolutia unei miscari nationaliste constiente si dirijate de membrii comunitatii de limba finlandeza a propus un proces de educare a natiunii finlandeze si în acelasi timp de constituire a unei natiuni pentru acea parte a populatiei finlandeze educate si emancipate national si lingvistic.

În 1860, limbii finlandeze i s-a acordat statutul de limba oficiala, în paralel cu suedeza. Ca urmare, a început procesul de pregatire a învatatarilor care au alfabetizat, în finlandeza, populatia majoritara. Pentru a pregati învatatori si alte cadre didactice, a fost înfiintat învatamântul universiatr în finlandeza. Între 1880 si 1930, acest proces a constituit principalul subiect al dezbaterii si luptei politice din Finlanda, deoarece minoritatea de limba suedeza nu a fost dispusa sa abandoneze pozitia sa dominanta în societate, în timp ce reprezentantii populatiei majoritare (peste 80% în 1880) solicitau egalitatea lingvistica reala si practica, nu numai juridica.

Ca urmare, în învatamântul superior a fost instaurat un statut bilingv în perioada 1920-1930, pentru ca, dupa 1940, problemele lingvistice sa înceteze a mai fi o tema majora a vietii politice. În prezent o parte a învatamântului desfasurat la Universitatea bilingva din Helsinki foloseste limba suedeza (cel putin 27 de cadre). Studentii de limba suedeza au rezervate cote de locuri în sase din cele opt facultati: drept 30, medicina 25, stiinte umane 5, pedagogie 16, silvicultura si agricultura 31. Exista un institut de stiinte sociale în limba suedeza. Admiterea se face prin concurs si, adesea, unele locuri rezervate pentru studentii de limba suedeza ramân neocupate din lipsa de candidati sau datorita punctajului obtinut, în ciuda faptului ca acestia beneficiaza de puncte acordate suplimentar (bonus-uri).

Între 1880 si 1995 procentul populatiei de limba suedeza a scazut de la 14% la 5,8% , fara ca sa fie propus o modificare a cifrei absolute (cca. 300.00). Populatia totala a Finlandei era în 1995, cu putin mai mare de 5 milioane. În acelas an existau, în total, 133.359 studenti înscrisi din care 9564 studenti de limba suedeza (7,2% din totalul studentilor) ceea ce denota o usoara depasire a proportiei populatiei studentesti de limba suedeza.

Institutiile de învatamânt superior de limba suedeza primesc si studenti de limba finlandeza. Universitatea Abo Akademi avea, în 1995 , 82% studenti de limba suedeza, 16,4% de limba finlandeza si 1,6% de alte limbi. La Universitatea bilingva din Helsinki, în acelasi an, 90,4% din studenti erau de limba finlandeza, 7,6% de limba suedeza si 2% de alte limbi.

În Finlanda mai exista o minoritate sama, care potrivit ultimului recesamânt avea 1726 locuitori (0,03% din total) care s-au declarat de limba materna sama, desi populatia apartinând etniei same numara 6500 persoane. În ceea ce priveste pe romi/tigani, potrivit estimarilor, acestia numara între 9000 si 10000 persoane (0,2%).

Situatia de mai sus se explica prin faptul ca legislatia finlandeza în materie precizeaza ca originea etnica sau rasista nu poate fi utilizata ca variabila de baza în statisticile nationale. În ceea ce priveste învatamântul superior, structura etnica a studentilor apartinând minorotatilor din Finlanda este greu de precizat, deoarece singura variabila de baza luata în considerare este limba materna declarata liber de fiecare persoana, în cazul de fata de catre fiecare student. În mod concret, raspunsurile posibile sunt urmatoarele: finlandeza, suedeza, alta limba. În ceea ce priveste datele cu referire la populatia romi/tigani obtinute pe baza unui chestionar, 2% au terminat învatamântul secundar si, dintre acestia din urma, numai 4% au obtinut o diploma universitara (mai putin de zece persoane).

În concluzie, drepturile minoritatilor în Finlanda sunt protejate prin lege. În învatamântul superior solutia adoptata este structurala: membrii minoritatii suedeze au garantat dreptul la învatamânt superior în limba materna la Abo Akademi, ªcoala suedeza de economie si la Universitatea bilingva din Helsinki. Ei pot studia în suedeza toate disciplinele universitare. Universitatea din Helsinki este singura universitatea bilingva care acorda cote de intrare pentru studentii de limba suedeza. Celelate 19 institutii de învatamânt superior din Finlanda desfasoara învatamânt într-o singura limba, 17 în finlandeza si 2 în suedeza.

În ciuda numarului mic, un sistem similar functioneaza pentru studentii proveniti din minoritatea sama în universitati (Laponia si Oulu) unde beneficiaza de cote rezervate. În ceea ce îi priveste pe romi/tigani, ei nu beneficiaza nici de cote si nici de institutii de învatamânt superior specifice.

Din punct de vedere economic, minoritatea de limba suedeza si-a subventionat întotdeauna institutiile de învatamânt din surse particulare. În prezent, acestea sunt subventionate în comun, din fonduri publice si particulare.

Studiul accesului minoritatilor la învatamântul superior în tarile Europei centrale si orientale este dificil datorita lipsei de date fiabile. Acest lucru se datoreste existentei a doi factori distincti:

- caracteristicile etnice nu sunt, în general, utilizate ca variabile de baza în statisticile oficiale;

- chiar în cazul în care statisticile indica nationalitatea, originea etnica sau limba studentilor, este greu de verificat fiabilitatea cifrelor.

Iata de ce, cea mai rationala abordare de analiza în acest domeniu ar trebui sa se bazeze pe date furnizate direct de institutiile de învatamânt superior.

În cele ce urmeaza va fi examinata abordarea practicata în Ungaria si România, tari membre ale Consiliului Europei, în care grupurile minoritare reprezinta cca.10% din populatia totala. Cele doua tari au semnat de curând "un tratat de prietenie, cooperare si buna vecinatate", prin care se angajeaza sa "ia masurile necesare astfel încât fiecare persoana sa poata studia în limba sa materna si sa aiba posibilitati adecvate pentru a urma învatamântul în limba sa, în cadrul unui sistem public de educatie, la toate nivelele si în toate formele potrivit necesitatilor".

Ungaria

Ungaria are 13 nationalitati si minoritati etnice, totalizând 6-8% din populatie. Principalele grupuri minoritare sunt romii/tigani 450.000, germani 175.000, slovaci 110.000 din care numai 10.000 vorbesc limba slovaca si croatii 80.000. O noua lege privind drepturile minoritatilor, adoptata în 1993, recunoaste drepturile politice si totalitatea drepturilor omului. Grupurile minoritare sunt încurajate sa înfrunte propriile lor institutii si sa asigure un învatamânt în limbile minoritare. Guvernul ungar subventioneaza aceste institutii în raport cu numarul de elevi proveniti din grupurile minoritare.

Învatamântul superior ungar este alcatuit din universitati si scoli (institutii) tehnice de învatamânt superior care corespund, de exemplu, sistemului existent în Germania. Nu exista un program special, pentru minoritati. Limba de predare este deci limba maghiara cu singura exceptie a institutiilor de pregatire pedagocica în limba romilor.

Potrivit unui studiu referitor la prezenta minoritatilor în învatamântul din Budapesta, se pare ca anumite grupuri minoritare sunt mai bine reprezentate în învatamântul superior (croati, slovaci, sârbi, germani) în raport cu populatia ungara, în timp ce alte minoritati, în special tiganii, sunt foarte slabi reprezentanti. Se considera ca situatia economica a unor grupuri minoritare constituie un obstacol pentru procesul de educatie al acestora. În cazul tiganilor, saracia este principala cauza a prezentei foarte reduse a acestora în învatamânt.

Studentii apartinând minoritatilor nu beneficiaza de cote de admitere. De notat ca accesul la învatamântul superior al tinerilor apartinând minoritatilor ungare din tarile vecine este încurajat prin burse de studii si alte stimulente.

România

Învatamântul superior din România este alcatuit din universitati cu o pregatire pe termen lung, între 4 si 7 ani si din institutii pentru formare profesionala (2-3 ani). Dupa 1990, se manifesta ca un fenomen foarte important, specific învatamântului superior român, expansiunea rapida a institutiilor de învatamânt superior particular. Numarul acestora depaseste în prezent pe cel al institutiilor publice, dar numarul studentilor (235.000) al universitatilor publice este mai mare decât cel al universitatilor particulare.(86.000)

La recensamântul din 1992 au fost înregistrate 23 de grupuri minoritare, reprezentând 10,6% din totalul populatiei. Principala minoritate este cea maghiara care numara 1,6 milioane (7,1% din totalul populatie). Ungurilor care constituie o clasa intelectuala si de negustori, le-au fost limitate drepturile în România comunista. Universitatea maghiara Bolyai din Cluj, pe atunci Kolozvar, în 1872, ea a devenit universitate româna în 1918, înainte de a-si recapata statutul ungar, în 1940. În 1959 ea a fost alipita Universitatii Babes din Cluj; în timpul regimului Ceausescu, numarul cadrelor didactice universitare de origine maghiare a cunoscut o scadere continua, proportia lor trecând de la 24% în 1970-1971 la 18% în 1980-1981.

Dupa schimbarile politice din 1990, situatia s-a ameliorat. Noua legislatie româna recunoaste drepturile minoritatilor. Îmbunatatirile au continuat dupa semnarea tratatului mentionat mai sus si ulterior dupa schimbarea guvernului în 1996. Totusi, se pare ca studentii de origine maghiara ramân insuficient de numerosi în învatamântul superior român. Adoptarea, în 1994, a unei noi legi privind învatamântul care stabilea ca limba româna este limba obligatorie la toate nivelele de învatamânt si pentru toti cetatenii, indiferent de origine etnica, a fost criticata pentru ca are implicatii asupra situatiei grupurilor minoritare a caror limba constituie unul din instrumentele fundamentale ale pastrarii si dezbaterii identitatii lor culturale.

Cazul Tetovo

Pot fi exemplificate dificultatile pe care le întâmpina minoritatile pentru a accede la învatamânt superior prin incidentele generate de tentativa de a crea o universitate în limba albaneza la Tetovo (fosta Republica Iugoslava Macedonia).

Comisia pentru cultura si educatie a fost informata asupra acestor probleme la 25 aprilie 1995 de catre d-l Ibraiami, membru al delegatiei de invitati speciali din fosta Republica Iugoslava Macedonia.

În Iugoslavia, dreptul de a urma un învatamânt în propria limba era recunoscut albanezilor. În 1980 existau 38 institutii de învatamânt secundar, dintre care mai subzista în prezent 5, precum o universitate albaneza la Pristina (Kosovo). Când aceasta universitate a fost închisa, un grup de albanezi s-a hotarât sa deschida o alta universitate, în octombrie 1994, la Tetovo.

Desi acest drept era prevazut în Constitutia Macedoniei, guvernul a anuntat ca "cererea de înfiintare a unei universitati albaneze în Macedonia este lipsita de orice baza constitutionala sau juridica" si ca "va suspenda activitatile ilegale ale indivizilor care au luat aceasta initiativa".

Cu toate acestea, universitatea s-a deschis în februarie 1995, dar a fost închisa numai dupa doua zile. Au avut loc incidente violente care s-au soldat cu morti si 20 de raniti. Fondatorii universitatii au fost dati în judecata, rectorul autoproclamat si mai multi profesori au fost judecati si condamnati la pedepse cu închisoarea si ulterior suspendati din functii.

Desi "Universitatea din Tetovo" este considerata, în continuare, ca ilegala, ea functioneaza si se afirma ca ar avea 2000 de studenti. Autotritatile din Skopjeau adoptat masuri pentru a facilita accesul studentilor minoritari în cele doua universitati publice ale tarii. La recomandarea Consiliului Europei a fost înfiintata o facultate pedagogica cu limba de predare albaneza care pregateste învatatori si profesori. Opozitia critica vehement aceste masuri.

Cazul Tetovo nu trebuie considerat exclusiv ca o confruntare limitata numai la accesul minoritatilor albaneze din Macedonia la învatamântul superior. Au existat si implicatii politice, deoarece unii politicieni straini, de exemplu presedintele albanez Sali Berisha, au facut declaratii publice inoportune, în contextul existent. Macedonenii i-au acuzat pe albanezi de manevre pentru realizarea "Albaniei Mari"; ei se tem ca universitatea ar putea acoperii activitati ilegale de raspândire a fundamenatlismului islamic în Balcani.

Rezultatul final al acestei situatii a fost ca minoriattea albaneaza din fosta Republica Iugoslava Macedonia nu are în prezent nici o posibilitate de a urma studii superioare în propria limba desi, conform statisticilor oficiale, albanezii reprezinta 225 din populatia Macedoniei. Incertitudinea care continua în legatura cu legalitatea "Universitatii Tetovo" constituie motov de escaladare a conflictului existent si se poate complica prin politizare excesiva care va conduce la degradarea misiunii academiei autoproclamata de catre aceasta institutiei.

Concluzii

Se pare ca din punct de vedere politic, problema minoritatilor nu are aceleasi dimensiuni în Europa în comparatie cu America si Australia. Pe noile continente cercetarea universitara s-a preocupat în special de problemele si dificultatile generate de diversificarea contiunua a institutiilor de învatamânt superior si ale corpului lor profesoral. În aceste institutii, trei subiecte - accesul, procentul de participare si pedagogia învatamântului superior - au fost definite în raport cu noile mijloace cu care se poate formula un raspuns la solocitarile generate de evolutia rapida a necesitatilor societatilor moderne. Astfel, în Statele Unite au fost stabilite prioritati politice pentru participarea minoritatilor la învatamântul superior (de exemplu planul New Jersey 1998).

În Europa, situatia minoritatilor depinde de o dinamica proprie, deoarece numeroase grupe si minoritati nationale convietuiesc de secole cu alte grupe si nationalitati. Universitatile europene nu s-au preocupat serios de accesul minoritatilor nationale. Cauza cea mai evidenta consta, în special în Europa Occidentala, în faptul ca prezenta minoritatilor în învatamântul superior nu pune probleme, deoarece aceste minoritati vorbesc, în mod normal, limba grupului dominant: catalanii si bascii vorbesc spaniola, galezii vorbesc engleza, laponii si finlandezii suedofoni vorbesc finlandeza, etc. În aceste conditii, în care toti studentii noi înscrisi vorbesc limba oficiala a tarii si stiu ca pot urma studii superiore în aceasta limba, nu exista diferentiere între studenti în ceea ce priveste accesul la învatamântul superior.

Problema este de alta natura atunci când minoritatile, precum ungurii din România si Slovacia sau albanezii din Macedonia, îsi apara drepturile lor minoritare, care de cele mai multe ori, sunt cunoscute oficial când încep sa solicite un învatamânt în propria lor limba. În asemenea cazuri problema minoritatilor poate fi usor transformata într-o problema politica interstatala. Ea poate fi transferata de la acces la învatamânt superior la continutul sattului pe care minoritatile îl au în ansamblul societatii si în institutiile culturale ale acesteia.

Universitatile se numara printre cele mai importante institutii sociale deoarece ele pregatesc intelectuali de diferita specialitati care exercita o mare influenta asupra identitatii culturale a minoritatilor. În acest context, tema se preteaza la controverse politice care îi determina pe multi universitari sa nu se angajeze fatis în solutionarea problemei.

Aceasta neangajare pare a avea si cauze practice. Singurele tari în care se strâng si se analizeaza date cu privire la carecterul etnic al structurii învatamântului superior sunt Marea Britanie, Olanda si Rusia. În celelate tari nu exista statistici institutionale, nationale si internationale privind statutul minoritar; chiar acolo unde colectarea si analiza datelor este practicata, criteriile sunt exclusiv nationale, fapt care împiedica desfasurarea de studii comparative. Se impune, pentru comunitatea internationala a universitarilor, discutarea modalitatilor de utilizare a informatiilor cu caracter general si cu referire la statutul minoritar, în vederea realizarii unui consens privind principiile etice de respectat în ceea ce priveste tipologia si modul de colectare a datelor.

Este evidenta necesitatea de a depasi dificultatile existente în prezent în întelegerea si interpretarea corecta a problemelor rezultate din existenta unei sub sau supra reprezentari reale sau eventuale, a diferitelor grupe etnice, minoritare sau majoritare, în diferite tari si diferite etape de dezvoltare. Ca urmare sunt necesare studii complementare care sa se bazeze nu numai pe metode cantitative ci si pe analiza si aprecieri calitative.

O alta remarca se refera la traditiile culturale ale unor grupe minoritare, de exemplu romi/tigani, care nu au constituit obiectul unor studii aprofundate în domeniul accesului la învatamânt superior combinat cu nevoia si dorinta de participare. Se pare ca, sub acest aspect, exista situatii si conceptii înca neanalizate care reprezinta un atu sau dimpotriva un handicap; diferite tipuri de comportament în acest domeniu necesita analize si studii empirice, anchete si comparatii care sa explice atitudini si comportamente extrem de variate, existente sau/si posibil sa apara în legatura cu prezenta minoritatilor în învatamântul superior din Europa.

În încheierea raportului, sunt formulate o serie de recomandari preluate si incluse în Proiectul de Recomandare prezentat în întregime la începutul documentului prezent (Doc. 7888).