ca român care își dorește liniște, ordine și siguranță în comunitatea sa, vă adresez această rugăminte în legătură cu inițiativa legislativă B616/2025 privind modificarea OUG 155/2001. Vă rog să priviți cu toată seriozitatea acest proiect – nu doar ca pe o schimbare tehnică, ci ca pe o decizie care influențează direct viața oamenilor și demnitatea unei comunități care se bazează pe dvs. pentru a apăra ceea ce este drept și cu măsură. 1. Problemele actuale nu provin din lege, ci din nerespectarea ei De 11 ani, legea obligă UAT-urile să înființeze servicii publice și adăposturi proprii. În realitate, doar puțin peste o sută de localități au făcut acest lucru. Restul au improvizat, externalizând complet responsabilitatea, în timp ce instituțiile care ar trebui să vegheze la respectarea legii au închis ochii. Legalizarea unei situații deja abuzive nu aduce ordine, ci transmite mesajul că regulile sunt opționale, ceea ce lovește în însăși ideea de autoritate și responsabilitate publică. 2. Argumentul lipsei de resurse nu stă în picioare Realitatea arată că numeroase UAT-uri plătesc sume mari operatorilor privați, fără rezultate reale și fără să reducă fenomenul abandonului. Banii publici se scurg, problema rămâne. Unii operatori au rate de eutanasiere de peste 80%, practici care revolta orice om cu frică de Dumnezeu și cu un minim respect pentru viață. A continua pe acest drum înseamnă să plătim la nesfârșit pentru aceeași problemă – o risipă pe care oamenii simpli o simt în buzunar. 3. Transportul câinilor la mari distanțe lovește în drepturile oamenilor și slăbește legătura comunității cu propriile hotărâri Oamenii trebuie să-și poată recupera animalele pierdute și să poată adopta din zona lor. Legea actuală protejează aceste drepturi prin limite teritoriale clare. Eliminarea acestor limite înseamnă să ducem animalele la sute de kilometri depărtare, unde nimeni nu le mai caută, iar șansele de adopție dispar. Asta nu este o soluție: este o rupere a legăturii dintre administrație și comunitatea care o susține. 4. Pierderea trasabilității înseamnă haos administrativ și bani irosiți Fără servicii proprii, UAT-urile nu mai știu ce se întâmplă în teritoriu. Se pierd date, nu se pot face planuri, iar operatorii privați acționează fără o strategie reală pentru reducerea fenomenului. De aici rezultă tragedii — precum cazul de la Mărășești, unde, în ciuda sutelor de eutanasieri, hăitașii tot au rămas în stradă, iar un copil și-a pierdut viața. Aceasta este cea mai dureroasă dovadă că sistemul actual nu funcționează. 5. Propunerea creează contradicții legislative și mai mari Proiectul nu armonizează normele deja existente. Dacă va fi adoptat în această formă, administrațiile locale nu vor ști ce să aplice mai întâi. În loc de claritate, am avea și mai multă dezordine — iar oamenii vor simți, din nou, că legea nu este făcută pentru ei.
Stimate parlamentar, Românii au trecut prin multe și au învățat că ordinea, legea, adevărul și grija pentru comunitate sunt valori care ne țin împreună. De aceea vă rog cu tot respectul să apărați aceste valori și să nu permiteți ca un sistem care deja a eșuat să fie „legalizat”. O legislație bună nu este cea care acoperă abaterile, ci cea care îndreaptă lucrurile pentru oameni și pentru binele comunității. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și pentru responsabilitatea cu care veți cântări această decizie.

Considerând principalul obiectiv al acestui proiect, și anume acela de a oferi flexibilitate autorităților locale care nu dispun de resurse financiare sau administrative pentru înființarea propriului serviciu și amenajarea adăpostului aferent, este important de menționat că un număr foarte mare de unități administrativ-teritoriale aplică deja în practică soluțiile pe care această modificare dorește să le introducă, însă o fac în afara cadrului legal existent. Iar rezultatele în aceste cazuri demonstrează că practicile propuse de proiect sunt contraproductive.
1. Cheltuielile cresc, în loc să scadă —-- Deși proiectul susține că va ajuta la reducerea costurilor, realitatea arată contrariul: multe UAT-uri plătesc deja sume foarte mari operatorilor privați din alte județe. Mulți dintre acești operatori folosesc exclusiv metode ineficiente și inumane, precum capturarea și eutanasierea, cu rate de eutanasiere medii de peste 80%, pentru că aceste metode sunt profitabile și asigură noi contracte pe viitor.
Exemple de UAT-uri care au folosit exclusiv operatori privați din afara județului pentru gestionarea câinilor fără stăpân:
→ Drăgoești (Ialomița): 1.069 locuitori, 450.000 lei în 3 ani (424 lei/locuitor) → Corbu (Constanța): peste 1.850.000 lei (324 lei/locuitor)
Legalizarea acestor practici nu ar face decât să crească și mai mult risipa banilor publici.

2. Posibilitatea de a externaliza către operatori din afara județului încalcă drepturile cetățenilor și reduce șansele de adopție —-- Transportul câinilor la distanțe mari îngreunează recuperarea animalelor și scade drastic șansele de adopție. Cazuri care acum sunt excepții (precum Negrești-Oaș, unde câinii sunt trimiși la peste 600 km distanță, într-un adapost cu o rata de mortalitate de peste 85%), vor avea potential de a deveni regula. O dovadă în acest sens sunt și ratele foarte scăzute de adopție din adăposturile operatorilor privați care capturează câini din afara județului:
→ Vetmedan SRL, contracte în peste 100 de UAT-uri din toata tara, cu o rată de adopție in 2023 si 2024 de sub 6% (https://cainifarastapan.ro/persoane-juridice-care-gestioneaza-caini-fara-stapan/vetmedan) → Heremy Vet-Clinic, contracte in peste 160 de UAT-uri din toata tara cu o rată de adoptie în 2023 si 2024 de sub 10% (https://cainifarastapan.ro/persoane-juridice-care-gestioneaza-caini-fara-stapan/heremy-vet-clinic)
Legislația actuală interzice mutarea câinilor în alte județe în cadrul acțiunilor ce țin de gestionarea câinilor fără stăpân, pentru a respecta drepturile cetățenilor la revendicare și adopție, pentru a proteja bunăstarea animalelor, dar și pentru a limita costurile

3. Eliminarea obligației UAT-urilor de a avea serviciu propriu agravează pierderea trasabilității, dar și lipsa unui interes real pentru o gestionare eficientă pe termen lung —-- Deși încă din 2014 există obligația ca fiecare UAT să înființeze un serviciu public de gestionare a câinilor fără stăpân și să dețină Registrul câinilor fără stăpân capturați, majoritatea UAT-urilor nu dispun nici în prezent de acest registru - inclusiv dintre cele care și-au înființat formal serviciul.
Iar în ciuda faptului că scopul principal al OUG 155/2001 (art. 1, alin. (2) din HG 1059/2013) este reducerea pe termen lung a numărului de câini fără stăpân (în principal prin stoparea înmulțirii necontrolate, prevenirea abandonului și promovarea deținerii responsabile), majoritatea UAT-urilor au ales să concesioneze acest serviciu către operatori cu adăposturi private, fără niciun fel de implicare directă în soluțiile reale impuse de lege. La rândul lor, cei mai mulți operatori privați, din motive economice evidente, nu investesc în aceste soluții preventive, ci doar în activitățile profitabile pe termen scurt (capturare și eutanasiere).
Consecințe: —-- → Trasabilitate inexistentă: DSVSA județeană nu știe câți câini sunt capturați în fiecare UAT, ci doar câți ajung în adăposturile operatorilor. Iar atunci când operatorul este din alt județ (cum se întâmplă de cele mai multe ori), devine aproape imposibilă realizarea unor statistici credibile privind situația gestionării la nivel județean.
→ Raportări incomplete și necorelate cu realitatea: Deși HG 1059/2013 obligă la raportări trimestriale (capturați, revendicați, adoptați, eutanasiați), acestea nu se mai fac la nivelul serviciului local, ci la nivel de adăpost, pierzându-se informații esențiale despre localitățile de capturare.
→ Imposibilitatea planificării reale: Legislația impune planuri semestriale de acțiuni pentru reducerea fenomenului pe termen lung. Acestea necesită cunoașterea teritoriului și prezență constantă la fața locului - lucru imposibil pentru un operator privat aflat la sute de kilometri distanță.
→ Irosirea banului public: Sume importante sunt cheltuite pe servicii ineficiente și orientate spre profitul operatorului privat, nu spre rezolvarea problemei. În plus, externalizarea completă a serviciului elimină orice beneficiu pentru economia locală: un adăpost public ar crea locuri de muncă și infrastructură utilă comunității.
→ Lipsa de implicare reală a autorităților se traduce în tragedii: Un exemplu recent este orașul Mărășești, Vrancea, unde, anul acesta, un copil de 3 ani a fost ucis de o haită de câini fără stăpân. În cele 12 luni anterioare tragediei, autoritățile locale, prin operatori privați, capturaseră 336 de câini, dintre care majoritatea au fost eutanasiați, fără ca pericolul real (haitele din teren) să fie diminuat. Aceeași primărie a capturat aproximativ 800 de câini între 2019 și începutul acestui an, însă nu a investit aproape deloc în măsurile obligatorii care ar fi prevenit astfel de tragedii: sterilizarea și microciparea câinilor din comunitate și responsabilizarea proprietarilor prin campanii de informare.

4. Propunerea legislative nu armonizează cadrul legal —-- Proiectul ignoră prevederi conexe (limite teritoriale, regimul eutanasierii exclusiv pentru câinii din adăposturi publice, etc), generând contradicții și un act normativ lipsit de claritate și coerență.

Introducerea literei d) la articolul 6 extinde nejustificat aria de excepții de la regimul de protecție, întrucât situația propusă – „asigurarea accesului comunității la serviciile publice” – nu se regăsește printre motivele limitative prevăzute de articolul 16 din Directiva Habitate. Formularea este vagă și larg interpretabilă, riscând să permită intervenții care nu îndeplinesc criteriul de „motive cruciale de interes public major” și care pot afecta în mod direct obiectivele de conservare ale ariilor naturale protejate. Directiva stabilește un cadru strict al derogărilor, permis doar atunci când nu există alternative satisfăcătoare și numai pentru scopuri expres prevăzute, precum protecția naturii, sănătatea și siguranța publică sau situații de importanță majoră. Introducerea unei noi categorii, neprevăzută în legislația europeană, ar reprezenta o încălcare a obligațiilor României și ar crea riscul autorizării unor proiecte cu impact negativ asupra habitatelor, ceea ce poate conduce inclusiv la declanșarea unor proceduri de infringement. De altfel, in prezent legea permite ca în zonele de dezvoltare durabilă, unde există locuințe, să se deruleze de activități de construcții și investiții, deci este permisă dezvoltarea de activități de servicii publice, atât timp cât acestea respectă criterii de durabilitate și urmează procedurile de avizare. 2. Cu privire la modificarea propusa de art. 8 alin. 2 (2) Propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată se pot face din iniţiativa oricărei persoane fizice sau juridice care justifică un interes public legitim şi se înaintează autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în vederea promovării actului nomativ de desemnare a acestora.
introducerea obligației de a justifica un „interes public legitim” pentru a propune instituirea unei arii protejate creează ambiguitate juridică și procedurală, deoarece termenul nu e definit și lasă spaţiu larg pentru interpretări discreţionare. În practică aceasta poate descuraja iniţiativele societăţii civile, ale cercetătorilor sau ale proprietarilor bine intenționaţi (care până acum puteau semnala valori naturale) şi poate transforma un mecanism participativ într-o barieră birocratică — exact când protecția naturii are nevoie de detectare şi semnalare cât mai largă. Mai mult, scopul instituirii ariilor protejate este, prin definiţie, de interes public; criteriile științifice de desemnare şi avizele (inclusiv cele ale Academiei) sunt instrumentele adecvate pentru a verifica caracterul public şi valoarea propunerilor, fără a impune o condiţie vagă care să restricţioneze accesul. Dacă scopul legiuitorului este totuși să filtreze propunerile lipsite de seriozitate, soluţia recomandabilă este să se precizeze criterii obiective şi raportabile (de ex. documentaţie minimală: descriere ştiinţifică sumară, dovada consultării comunităţii locale, studii/observaţii relevante sau susţinere instituţională) sau să se prevadă un mecanism administrativ clar (ex.: procedură preliminară de evaluare a admisibilităţii) — în loc să rămână la un sintagm vag. Astfel se menţine accesibilitatea şi participarea largă, dar se reduc propunerile nefondate şi se păstrează integritatea procesului de desemnare.

Propunerea legislativă este departe de orice s-ar putea numi legislație prin faptul că „oferă”:
1. Neclaritate și incoerență tehnico legislativă fiind o lege neclară, având norme cu efect discriminatoriu și afectare a principiului legalității. Să reamintim inițiatorilor că legea trebuie redactată cu respect pentru normele tehnicii legislative (Legea nr.24/2000) - importante cerințe de claritate, delimitare a domeniului (parlamentul nu poate legifera prin formule care determină efecte de drept contradictorii cu alte reglementări) și evitarea normelor cu conținut contradictoriu. Propunerea introduce definiții și prezumții care modifică substanța probatorie fără a se corela cu restul regimului juridic (ex.: norme carte funciară, Cod civil), ceea ce încalcă cerința coerenței normative. (Lege nr.24/2000).
2. „Garantează” eliminarea independenței judiciare și încălcarea libertății de apreciere a probelor de către instanță. Constituția garantează independența puterii judecătorești. Legi care „atributizează” din legislativ o concluzie probatorie (putere doveditoare depline) prejudiciază libertatea de apreciere a probelor (libera convingere/mitul „judecătorului organe de stat”) și separația puterilor. Prin stabilirea că un act unilateral (act normativ sau proces verbal de confiscare din perioada 1945 1989) constituie „proba directă, cu deplină putere doveditoare”, se creează o prezumție juridică aproape absolută care în fapt ordonă soluția procesuală - legea nu poate dicta rezultatul unui litigiu într o măsură care să înlăture rolul instanței (control jurisdicțional). Aceasta încalcă principiile procedurii civile și dreptul la un proces echitabil.
3. „Garantează” ignorarea și subminarea principiilor publicității imobiliare, „asigurând” riscuri grave pentru sistemul de carte funciară și opozabilitate. Cartea funciară și sistemul de publicitate imobiliară au rol de a produce certitudine și opozabilitate. Înscrierile și probele istorice trebuie corelate cu evidențele cadastrale moderne pentru a evita suprapunerile și litigii funciare ulterioare. Propunerea exclude explicit relevanța evidențelor imobiliare moderne, ceea ce contravine principiului publicității și funcției de protecție a terților de bună credință (opozabilitate). Aceasta poate conduce la situații în care înscrieri comuniste extinse decuplează dreptul real în cartea funciară și permit transmiterea unor suprafețe nejustificate. Ca efect practic se va ajunge la - volum mare de cereri de rectificare, suprapuneri, costuri administrative; - risc de blocare a tranzacțiilor imobiliare;
4. „Asigură” transfer nejustificat de suprafețe, „garantând” impact bugetar, fiscal, de protecție a resurselor (păduri, terenuri agricole, zăcăminte). Prezumția celei mai mari întinderi (art.4 (4^1)) poate conduce la retrocedări care afectează fonduri forestiere, zone protejate sau terenuri cu alte destinații publice - impunere de analiză de mediu, evaluare a impactului asupra patrimoniului și a bugetului public. Legislația de mediu/PNM și regimul ariilor protejate implică avize și proceduri care trebuie respectate (Legea evaluării impactului etc.). În acest fel vor exista consecințe bugetare (despăgubiri, reparații financiare) neprevăzute, care generează costuri și cu evaluările și certificările pentru active. Nici măcar nu s-au ostenit să facă o evaluare de impact financiar bugetar și de mediu, mecanisme de protecție pentru bunurile de interes public și proceduri de consultare/avizare ex ante cu ministerele de resort.
5. Din perspectivă socială și de bună guvernare, legea, deși urmărește reparația istorică, sacrifică stabilitatea, transparența și protecția patrimoniului public, prin termenul de 60 zile nerezonabil administrativ. Redepunerea în maxim 60 zile generează un volum administrativ imens (solicitări, verificări), vulnerabilitate la erori, corupție sau favorizarea unor actori cu resurse (capacitate de a redacta dosare rapide) - principiul bunei administrări cere termene rezonabile și mecanisme informatice de filtrare/ponderare. Analiza expunerii de motive și rapoarte publice insistă pe necesitatea digitalizării și debirocratizării proceselor (implementare graduală, soluții IT).
6. Cât privește protecția drepturilor fundamentale, discriminarea și încălcarea dreptului la protecție efectivă a proprietății terților de bună credință pare să fie direcția principală de acțiune. Bineînțeles că tratament inegal între potențiali reclamanți este adus la rang de lege. Respectarea principiului non discriminării și a dreptului la un proces echitabil (CEDO) este absentă - o reglementare care acordă putere probatorie absolută anumitor acte fără garanții procesuale riscă creează tratamente. Trebuie garantate mecanisme de apărare și de acces la instanță pentru persoanele terțe afectate.
7. Vor fi efecte grave ale modificării drepturilor de proprietate asupra pieței imobiliare, exploatărilor forestiere/agricole și investițiilor „Transferări” masive de resurse privat sau instituțional vor afecta concurența.
8. Constituțional vorbind, dispozițiile care acordă efecte probatorii absolute sau prescriu prezumții maximale ar putea fi atacate ca afectând principiul separației puterilor (art.1 alin.4), securitatea raporturilor juridice și independența justiției (art.124 etc.). CCR a reținut în practică că legi trebuie să respecte rolul instanțelor în verificarea drepturilor și nu pot subjuga în mod arbitrar competența jurisdicțională; introducerea de prezumții privitoare la fapte juridice complexe trebuie justificată și proporțională.
9. Pentru autorii propunerii legislative este nerelevantă lipsa protecției terților de bună credință, instabilitate funciară, imposibilitatea de a opera tranzacții sigure; termen scurt de 60 zile favorizează tensiuni și litigii.
Aș face și propuneri concrete de modificare ... dar ar fi o negare a principiilor morale, etice și raționale pe care le îmbrățișez.
Alte detalii în fișierul atașat

Se poate considera că propunerea legislativă pentru modificarea art. 906 din Codul de procedură civilă reprezintă un pas pozitiv și necesar în direcția restabilirii autorității legii și a garantării dreptului la executare silită în termen rezonabil.
Adoptarea propunerii legislative nu este suficientă și trebuie integrată în pachetul mai larg de reforme dorite și solicitate public de cetățeni, care vizează o depolitizare și o creștere a independenței sistemului judiciar pentru a garanta înfăptuirea corectă a actului de justiție.
Rămân de corectat, ÎNAINTE DE ADOPTARE, „câteva” chestiuni: 1. Propunerea introduce prevederi referitoare la pronunțarea unei încheieri „executorie” și la posibilitatea apelului (în text apare sintagma „Apelul se judecă de urgență cu citarea părților”), însă forma propusă nu precizează în mod clar competența instanței de apel, temeiul procedural și efectele de suspendare sau care produc modificări ale apelului. 2. Este necesară verificarea și evidențierea trimiterilor și corelărilor (ex.: art. 894, art. 906 alin. (4) și (5), dispoziții privind contestația la executare) și, dacă este cazul, introducerea de trimitere expresă la dispozițiile aplicabile (pentru a evita contradicții în aplicare). 3. Textul propus introduce limite (200 lei - 2.000 lei pe zi) în alin. (2) fără a clarifica criteriile de individualizare a cuantumului și modul de raportare la circumstanțe (ex.: posibilitatea stabilirii în funcție de gravitatea neexecutării, raport cu capacitatea patrimonială etc.). Lipsa unor criterii poate genera aplicări discreționare. 4. Propunerea prevede soluționarea „de urgență, prin încheiere dată în camera de consiliu cu citarea părților”. Este necesară confirmarea că această procedură respectă normele procedurale privind publicitatea actelor de procedură, dreptul la apărare și posibilitatea motivării încheierii. 5. Inserarea alineatului (1^1) prevede posibilitatea creditorului de a formula o nouă cerere după 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de respingere. Se impune clarificarea efectului acestei dispoziții asupra autorității lucrului judecat și asupra măsurilor de protecție ale debitorului (cum se evită reluarea iterativă fără criterii). 6. Expunerea de motive prezentată este sumară și nu conține evaluare detaliată a impactului asupra procedurilor judiciare, a compatibilității cu obligațiile internaționale (ex.: Convenția Europeană a Drepturilor Omului) și a efectelor asupra organizării instanțelor. 7. Este necesară precizarea expresă a aplicării în timp (dacă dispozițiile se aplică și dosarelor în curs sau numai celor viitoare) și, dacă se prevede aplicare imediată, stabilirea unor reguli tranzitorii clare. 8. Impact asupra debitorilor (persoane fizice și juridice): posibilă creștere a presiunii financiare (penalități zilnice), riscul suprasolicitării unor debitori vulnerabili și efecte asupra capacității de continuare a activității economice pentru întreprinderi mici. 9. Impact asupra mediului de afaceri și competitivității: pentru creditori comercianți (inclusiv bănci, furnizori) creșterea predictibilității executării poate reduce costuri de risc; însă penalități excesive pot produce efecte disproporționate în anumite sectoare. 10. Impact asupra pieței serviciilor juridice și executorilor: o creștere a cererilor și a apelurilor urgente poate genera volum suplimentar de activitate pentru avocați, executori judecătorești și instanțe, cu consecințe privind costurile și timpii de soluționare. 11. Impact administrativ și bugetar: posibilă majorare a volumului de proceduri urgente la instanțe și a activității executorilor, ceea ce poate implica costuri administrative și necesitatea de resurse umane/organizatorice suplimentare; impact bugetar direct limitat (în absența unor prevederi expres bugetare), dar cu posibile efecte indirecte (cheltuieli judiciare, costuri pentru servicii publice conexe). 12. Aspecte sociale și de protecție a consumatorului: există riscul ca dispoziții privind penalități zilnice standardizate să afecteze debitorii vulnerabili (persoane fizice, întreprinderi mici), necesitând mecanisme de protecție și criterii de individualizare. 13. Completarea expunerii de motive cu o evaluare de impact socio‑economic detaliată, incluzând: date statistice relevante (număr dosare execuționale anuale, durate medii, valoarea medie a creanțelor), estimarea efectului asupra mediului de afaceri, estimarea costurilor administrative suplimentare pentru instanțe și executori și analiza efectelor asupra debitorilor persoane fizice și întreprinderilor mici. 14. Prevederea unor criterii de individualizare a cuantumului penalităților (pentru a evita efecte disproporționate): ex. gradul de gravitate al neexecutării, comportamentul părților, capacitatea patrimonială a debitorului, impactul asupra continuării activității economice a debitorului, proporționalitatea sancțiunii. 15. Introducerea unor garanții procedurale și sociale pentru debitorii vulnerabili: mecanisme de evaluare a excepțiilor sau limitării penalităților în cazuri clar justificate (ex.: insolvență în curs, situații de forță majoră, persoane fizice aflate în imposibilitate reală de plată). 16. Evaluarea expresă a efectelor asupra întreprinderilor micro și mici și prevederea de măsuri specifice de protecție (de ex. praguri adaptate, posibilități de reeșalonare sau de mediere obligatorie prealabilă în anumite cazuri). 17. Reglementarea unei evaluări a resurselor necesare instanțelor și executorilor pentru a gestiona proceduri urgente și apeluri de urgență: estimare de personal, termene realiste, resurse IT și proceduri de prioritizare. 18. Considerarea introducerii unor reguli tranzitorii care să prevină suprasolicitarea imediată a instanțelor odată cu intrarea în vigoare (de ex. aplicare graduală, evaluări periodice). 19. Prevederea explicită a unui mecanism de monitorizare post‑implementare (raportare la termene fixe: 12 luni și 24 luni) privind efectele măsurii (durata executărilor, număr cereri/apele, cuantumuri încasate, efecte asupra debitorilor și creditorilor). 20. Consultarea extinsă a părților interesate (organizații ale creditorilor, asociații ale debitorilor/consumatorilor, organizații ale executorilor, mediul de afaceri, organizații ale întreprinderilor mici) pentru a identifica soluții practice și eventuale formule de echilibrare.
Amendamentele în atașament

Inițiativa este bine intenționată dar prematură în forma curentă: aproape acceptabilă ca politică publică doar după clarificări tehnice și juridice, analiză de impact riguroasă, norme metodologice și implementare etapizată (pilotare).
Peste 50 de motive pentru ... RESPINGEREA propunerii legislative în forma inițiatorului.
1. Motivare politică Adoptarea legii LSA nu reprezintă o măsură de control suveran național, ci un act de aliniere tehnică la strategiile supranaționale (Farm to Fork), care validează, sub denumirea de „lanț scurt,” accesul piețelor europene și extracomunitare. Acest lucru constituie o diluare inacceptabilă a suveranității economice și o acceptare implicită a globalizării, contrar luptei declarate a cetățenilor. Soluția politică autentică, conform așteptărilor societății civile, implică consolidarea controlului vertical de stat asupra lanțurilor de valoare și investiții, nu reglementarea microeconomică.
2. Motivare administrativă Propunerea introduce un cadru administrativ hiper-complex prin cele opt niveluri de proximitate și criteriile de evaluare multi-factoriale. Aceste prevederi generează o birocrație excesivă și sunt fundamental incompatibile cu obiectivul cetățenilor de simplificare radicală, automatizare și utilizare a Identității Digitale pentru eficientizarea instituțiilor. Sarcina administrativă crescută va consuma resurse care ar trebui direcționate către investițiile strategice.
3. Motivare juridică Limitarea ponderii prețului la maxim 50% pentru achizițiile agroalimentare, combinată cu utilizarea unor criterii subiective precum „impactul social,” creează o zonă propice pentru discreționaritate și favoritisme. Din punct de vedere juridic, această ambiguitate va duce la un număr sporit de litigii și contestații, afectând principiile de transparență și rațiune cerute pentru o administrație justă și eficientă.
4. Motivări practice 1. Definiții vagi/ambigue: definiția „lanțului scurt de aprovizionare” și delimitarea celor 8 niveluri geografice sunt neclare, conțin termeni deschiși la interpretare și creează incertitudine juridică. 2. Incoerențe terminologice și de structură: introducerea numeroaselor puncte noi (59.ggg–62.jjj) fără aliniere terminologică completă la restul Legii 98/2016. 3. Conflicte cu principiile generale ale achizițiilor publice: reducerea rolului prețului la maxim 50% ar putea afecta principiul economicității/eficienței cheltuirii banului public. 4. Lipsa unei fundamentări legislative solide pentru anumite mecanisme (ex.: modul de calcul al „prospețimii” în ore/zile; cum se probează utilizarea LSA). 5. Probleme de delimitare a competențelor administrative: trimiterea la arondări ANAF ori la nomenclatoare NUTS fără corelare procedurală clară poate genera suprapuneri de competențe. 6. Riscuri de litigii și neconstituționalitate: textul permite discreționaritate care va genera contestații frecvente, încălcând principiul securității juridice. 7. Lipsa/regimul normelor metodologice: nu este prevăzut un calendar și responsabilități clare pentru normele de aplicare, ceea ce afectează aplicabilitatea imediată. 8. Observații de tehnică legislativă: necesitatea clarificării tranziției pentru contractele aflate în derulare și pentru contractele în curs de pregătire la intrarea în vigoare. 9. Impact socio-economic insuficient documentat: expunerea de motive e optimistă, dar nu conține studii de impact detaliate (cost-beneficiu) pentru sectoarele afectate (industrie alimentară, procesare, distribuție). 10. Riscuri pentru micii procesatori: prevederile pot favoriza anumite tipuri de operatori locali dar pot exclude alți actori care asigură lanțul de aprovizionare (probleme de scală, volum, logistică). 11. Efecte asupra ocupării forței de muncă: posibile transferuri de costuri care pot afecta angajarea în industria alimentară; este necesară analiza efectelor pe muncă, salarizare, competitivitate a IMM-urilor. 12. Inegalități regionale: cele 8 niveluri pot produce tratamente diferențiate între regiuni, avantaje pentru anumite arii și dezavantaje pentru altele - necesitatea unor mecanisme compensatorii. 13. Lipsa măsurilor de sprijin concomitente: promovarea LSA fără politici de investiții, infrastructură logistică și de procesare locală ar putea produce rezultate limitate. 14. Necesitatea consultării partenerilor sociali în definirea criteriilor (prospețime, impact social) și a modalităților de apreciere. 15. Lipsa unei evaluări bugetare consolidate: expunerea de motive afirmă „fără impact bugetar”, dar limitarea rolului prețului la 50% poate conduce la creșteri de preț la achizițiile publice - Guvernul va cere evaluare bugetară pe termen scurt/mediu/lung. 16. Probleme de coerență interministerială: prevederile ating domenii multiple (AGRICULTURĂ, MEDIU, SĂNĂTATE, FINANȚE, ECONOMIE) și necesită coordonare; Nu există mecanisme de coordonare și un plan de implementare interministerial. 17. Riscul de creștere a costurilor serviciilor publice (cantine, spitale, școli) și impact asupra serviciilor sociale - cerință pentru evaluarea impactului pe beneficiari finali. 18. Implementare practică și capacitate administrativă: nu sunt specificate resurse administrative, instruire, sisteme informatice (inclusiv compatibilizare SEAP/SEAP module) pentru aplicare. 19. Compatibilitate cu obligațiile internaționale și politică comercială: necesitatea evaluării impactului asupra relațiilor comerciale și obligațiilor la nivel UE/WTO. 20. Solicitare reguli metodologice detaliate și calendar de intrare în vigoare. 21. Necesitatea clarificării definițiilor tehnice: termeni precum „produs agroalimentar” (în ce stadiu de prelucrare intră), „prospețime” (standard de calitate, indicatori), „niveluri LSA” - ministerul va cere norme tehnice clare. 22. Probleme de trasabilitate și certificare: cum se dovedește apartenența la LSA; necesitatea unor registre/etichete/trasee și costurile administrative aferente. 23. Risc de fragmentare a pieței interne: cerințele locale foarte stricte pot limita accesul producătorilor mai mari care desfășoară activități regionale/naționale. 24. Necesitatea mecanismelor de sprijin pentru producătorii locali (investiții, ambalare, logistică, facilități de acces pe piața publică). 25. Întrebări privind normele sanitare și fitosanitare care se aplică (corelare ANSVSA), inclusiv pentru prospețime și termene de livrare. 26. Necesitatea alinierii cu Politica Agricolă Comună și cu programele naționale de dezvoltare rurală. 27. Implicații practice în documentația de atribuire: introducerea criteriilor noi (prospețime, LSA, impact social) impune modificări semnificative ale documentației standard; nu există instrucțiuni clare și modele standardizate. 28. Riscul de creștere a contestațiilor: criteriile subiective conduc la litigii; nu există reguli de evaluare obiective, punctaj clar și metodologie de probare. 29. Probleme de compatibilitate SEAP/fluxuri informatice: necesitatea adaptării platformei (SEAP) pentru a prelua noile criterii și probe; costuri și termene de implementare. 30. Necesitatea clarificării rolului ANAF/NUTS în stabilirea arondărilor: sunt necesare clarificări pentru a evita erori în faza de calificare a ofertelor. 31. Reglementarea ex-ante a modului în care autoritățile contractante verifică și probează „utilizarea LSA”. 32. Risc de aplicare neunitară: fără norme metodologice, se vor genera aplicări diferențiate la nivelul autorităților contractante. 33. Contestarea afirmației „fără impact bugetar”: nu există analize detaliate care să arate cum limitarea ponderii prețului la 50% nu va duce la creșteri de preț la achiziții; cerere de estimare a creșterii costurilor la cheltuieli curente. 34. Riscul subfinanțării investițiilor: creșterea costurilor operaționale la achiziții poate reduce fondurile pentru investiții; cerere de scenarii financiare. 35. Necesitatea mecanismelor de monitorizare și raportare bugetară privind impactul LSA (indicatori, feed-back anual). 36. Probleme fiscale pentru operatori (identificare, trasabilitate) - impact asupra TVA, facturare, sisteme informatice (RO e-Factura). 37. Solicitarea unor stimulente financiare sau scheme de sprijin pentru adaptarea ofertanților locali (dacă se urmărește susținerea producătorilor locali). 38. Impact asupra concurenței pe piața furnizorilor: favorizarea operatorilor locali prin criterii LSA poate avea efecte protectioniste; ministerul va cere evaluarea efectelor asupra pieței interne și a lanțurilor valorice. 39. Risc de fragmentare a pieței de desfacere și de restrângere a oportunităților pentru operatorii care operează la scară mai mare. 40. Necesitatea măsurilor de sprijin pentru adaptarea IMM-urilor la cerințele noi (investiții în logistică, etichetare, certificare). 41. Posibile bariere administrative noi la intrarea pe piața achizițiilor publice care pot descuraja ofertanții. 42. Cerința unei analize de impact concurențial (studiu de piață) și scenarii privind creșterea prețurilor/eficiență. 43. Necesitatea metodologiei clare de calcul a impactului de mediu: termenul „măsură a performanței de mediu” (distanță/prospețime) necesită indicatori și metodologie științifică. 44. Riscul „greenwashing”-ului: fără reguli stricte, indicatorii de „utilizare LSA” pot fi folosiți formal, fără a produce reduceri reale ale emisiilor. 45. Propunerea trebuie corelată cu alte instrumente de mediu (certificări, calculare GHG) - ministerul va cere corelări tehnice cu inventarele emisiilor și cu politicile UE. 46. Impact asupra gestionării deșeurilor și ambalajelor (creșterea aprovizionării locale poate schimba fluxuri de ambalaje) - necesitate analiză adițională. 47. Prospețimea ca criteriu: definirea „prospețimii” în ore/zile ridică întrebări privind trasabilitate, control sanitar și logistică - MS va cere standarde clare aprobate științific. 48. Riscul compromiterii siguranței alimentare: prioritarizarea unor criterii non-sanitare în detrimentul cerințelor sanitare poate crea riscuri; MS va sublinia că normele sanitare sunt indisponibile la negociere. 49. Necesitatea de corelare cu cerințele HACCP, normele pentru alimente pentru consum colectiv și verificările ANSVSA. 50. Cerere de prevederi care să impună probe sanitare, condiții de transport și depozitare pentru a asigura siguranța consumatorilor. 51. Cerințe de trasabilitate și documentare: propunerea nu stabilește modalități concrete de verificare a apartenenței la LSA - ANSVSA va cere proceduri de control, evidență și certificare. 52. Definiția „produs agroalimentar” vs. produse procesate: clarificare necesară privind competențele ANSVSA în privința produselor prelucrate. 53. Probleme privind prospețimea și termenele de livrare: norme sanitare trebuie să circumscrie parametrii acceptabili, iar responsabilitățile autorităților contractante pentru controale trebuie clarificate. 54. Posibilă supraîncărcare a controalelor oficiale fără resurse suplimentare; ANSVSA va cere alocări de personal și proceduri clare. 55. Transparența informațiilor pentru consumatorii finali: propunerea nu prevede reguli privind etichetarea suplimentară (origine, data producției) necesare pentru a pune în practică „prospețimea” ca avantaj pentru consumator. 56. Risc de practici comerciale înșelătoare: fără reguli stricte privind modul de comunicare „producător local / LSA”, pot apărea afirmații înșelătoare. 57. Accesul public la informații: ANPC va cere ca informarea despre criteriile LSA și modul de aplicare în achizițiile publice să fie transparentă pentru cetățeni. 58. Necesitatea de corelare cu drepturile consumatorilor la siguranță și informare. 59. Risc de discriminare a ofertanților: preferința explicită pentru lanțuri scurte și pentru ofertanți locali poate constitui o restricție pentru operatorii din afara ariei sau pentru operatorii la scară mai mare; Consiliul va solicita analize privind compatibilitatea cu legislația concurenței și cu regulile UE privind tratamentul nediscriminatoriu. 60. Posibil efect protectionist: măsurile pot avea efect de protecție de facto a anumitor producători locali, reducând concurența și favorizând creșteri de preț. 61. Necesitatea de criterii neutre, proporționale și nediscriminatorii: recomandarea introducerii unor mecanisme care să asigure că LSA nu constituie un criteriu de excludere nejustificat. 62. Cererea unei analize economice detaliate (market impact assessment) care să cuantifice efectele asupra ofertelor și prețurilor pe piața relevantă. 63. Propunerea de măsuri compensatorii pentru a menține accesul la piață al operatorilor din alte zone (dacă se dorește menținerea unui cadru concurențial).

Restul amendamentelor în fișierul atașat

Test suspiciune problema configurare server web

Cea mai buna propunere legislativă !

CARENȚE: Claritate și previzibilitate a normei Sintagma „fără justificare tehnică sau legală” este prea vagă; lipsesc criterii/ exemple pentru justificări admisibile (forță majoră, meteo extreme, ordin de suspendare, neplată/nedare amplasament imputabile autorității). Necesare definiții și proceduri pentru a respecta standardele de previzibilitate și a evita arbitrariul sancționării.

Delimitare față de regimul rutier existent Reglementarea rutieră sancționează deja nesemnalizarea/semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor. Noul text trebuie să vizeze „abandonul” ca stare distinctă și să prevină dublarea sancțiunilor, stabilind criterii de delimitare în norme metodologice și cooperare cu poliția rutieră.

Proporționalitatea sancțiunii și individualizare Plaja 50.000–100.000 lei impune criterii de individualizare (durată, categorie drum, trafic, arie afectată, măsuri temporare, dimensiune operator) pentru a evita sancțiuni excesive, mai ales pentru IMM-uri, și pentru a reduce riscul anulării în instanță.

Răspundere echilibrată și verificarea culpei autorității contractante Sancționarea executantului fără verificarea prealabilă a comportamentului autorității contractante (plăți, ordin de începere/suspendare, avize, predarea amplasamentului) este neechitabilă; este necesar un mecanism de verificare și o prezumție relativă în favoarea executantului când prezintă justificări.

Corelare cu Legea achizițiilor publice Orice efect asupra participării la proceduri trebuie realizat exclusiv în baza Legii nr. 98/2016 (evaluare pentru abatere profesională gravă, garanții procedurale, auto‑curățare), nu prin instituirea unei interdicții autonome în regimul contravențional.

Garanții procedurale și probatoriu Este necesar proces‑verbal standardizat și probatoriu minim obligatoriu (foto/video geolocalizate cu dată/oră, notificări, înscrisuri contractuale, ordine de suspendare), precum și trimitere expresă la OG 2/2001 pentru drepturile procedurale (contestație, termene), inclusiv clarificarea competenței pentru plângeri.

Notificare, trasabilitate și registru/portal Obligația de notificare în termen scurt (ex. 3 zile lucrătoare) și instituirea unui registru/portal electronic interoperabil pentru notificări și evidențe probatorii, accesibil administratorilor, poliției rutiere și autorităților contractante.

Norme metodologice și cooperare interinstituțională Normele metodologice trebuie adoptate prin ordin comun MTI–MAI și să aibă un conținut minim obligatoriu: proceduri de sesizare/constatare, model PV, probe minime, grilă de individualizare, criterii de delimitare față de contravențiile rutiere, verificarea culpei autorității, reguli privind registrul/portalul, flux de transmitere către autoritățile de achiziții, corelare cu reglementările tehnice (AND) [5].

Perioadă tranzitorie și monitorizare Intrare în vigoare diferențiată (după publicarea normelor) pentru a permite instruirea personalului și operaționalizarea registrului/portalului; raportare anuală privind aplicarea și efectele (număr constatări, recidive, litigii, incidente de siguranță).

Măsuri provizorii pentru siguranța circulației Administratorul trebuie să poată dispune măsuri imediate (completare semnalizare, protejare perimetru) cu recuperarea cheltuielilor de la persoana responsabilă.

Aspecte bugetare și încasarea amenzilor Clarificarea fluxului de încasare/destinație a amenzilor potrivit cadrului general; evitarea ambiguității în privința bugetelor și a cheltuielilor de remediere.

Impact asupra concurenței și participării la achiziții Reguli vagi și sancțiuni neindividualizate pot reduce numărul ofertanților, afecta competiția și crește costurile/întârzierile proiectelor; de aceea sunt necesare claritate, proporționalitate și corelare cu Legea 98/2016.

Dimensiunea socială și SSM Pentru lucrări în drumuri publice, menținerea măsurilor temporare de siguranță și semnalizare protejează lucrătorii și traficul; normele trebuie să includă cerințe explicite privind securitatea muncii, coroborate cu reglementările tehnice.

Dialog social și consultare Implicarea obligatorie a partenerilor sociali (patronate/sindicate) în elaborarea normelor metodologice, pentru asigurarea aplicabilității și a echilibrului intereselor.

Coerență tehnică Corelare expresă a normelor metodologice cu reglementările tehnice aplicabile semnalizării/marcajelor; evitarea contradicțiilor cu OUG 195/2002 (după Legea 51/2024)
AMENDAMENTELE ÎN FIȘIERUL ATAȘAT

Actuala forma a art. 27 din OG nr.2/2001 este neconstitutionala si incalca dreptul la un proces echitabil (art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale) si dreptul la aparare (art. 6 alin. 3 lit. A din Conventie), sens in care exista pe rolul Curtii Europene a Drepturilor Omului o plangere formulata de doamna Dobrescu contra Romaniei in luna mai 2025, si desi este necesara reglementarea clara a modalitatii de transmitere a procesului verbal de contraventie.
In forma actuala, comunicarea procesului verbal de contraventie se realizeaza in doua modalitati: • Prin posta, cu aviz de primire, prin intermediul factorilor postali • Prin afisare, de catre personalul din cadrul institutiei care a aplicat contraventia.
Problema de neconstitutionalitate si incalcare a garantiilor prevazute de art. 6 alin. 1 si 3 din Conventie apare in cazul comunicarii procesului verbal de contraventie prin posta, cu aviz de primire, prin intermediul factorilor postali.
Pentru intelegerea completa a complexitatii si importantei acestei proceduri, trebuie in primul rand inteleasa modalitatea in care Posta Romana trateaza scrisorile recomandate cu confirmare de primire, conform OUG nr. 13/2013 privind serviciile poştale.
Conform art. 2 pct. 21 din OUG nr. 13/2013 prin serviciu confirmare de primire se intelege: • serviciul poştal a cărui particularitate constă în predarea către expeditor a dovezii privind predarea trimiterii poştale înregistrate, confirmată în scris de destinatar
Deci o prima concluzie este ca daca dovada privind predarea trimiterii poştale înregistrate NU este confirmată în scris de destinatar, serviciul postal respectiv NU s-a finalizat, ori este incomplet.
Apoi, trebuie avut in vedere care este traseul complet al unei scrisori recomandate cu confirmare de primire (AR) în România, atunci când destinatarul nu este găsit acasă.
Ajunsa la oficiul postal de destinatie, scrisoarea recomandata si formularul tipizat de confirmare de primire pus la dispozitie de Posta Romana, intitulat confirmare de primire completat in mod corespunzator de catre expeditor sunt predate factorului postal responsabil pe zona in care se afla domiciliul/sediul destinatarului.
Prima încercare de livrare (la domiciliu): Factorul poștal sună la ușă / încearcă predarea. Dacă destinatarul nu este găsit, NU poate lăsa recomandata cu confirmare de primire în cutia poștală, in schimb lasă în cutia poștală un aviz (notificare) prin care informează că există o scrisoare recomandată pentru el, numărul recomandatei, oficiul poștal unde se va depune scrisoare, programul de funcționare al oficiului postal si termenul de păstrare de 10 zile.
Depozitarea la oficiul poștal: Scrisoarea recomandată adusa de factorul postal la intoarcerea de pe teren si este depozitată la oficiul poștal de arondare (cel care deservește adresa destinatarului). Termenul standard de păstrare: 10 zile calendaristice (conform procedurilor Poștei Române).
Lipsa ridicării în termenul de 10 zile: Dacă destinatarul nu se prezintă în termenul de 10 zile oficiul postal aplică pe AR mentiunea "Lipsă la domiciliu" sau "Avizat, neprezentat" și returnează recomandata la adresa expeditorului.
După expirarea celor 10 zile, destinatarul NU poate afla cine i-a trimis scrisoarea recomandata (pentru a se putea prezenta sau a solicita transmiterea din nou a scrisorii recomandate) caci si daca ar avea numărul de scrisoare recomandată (care trebuie mentionat de factorul postal pe aviz, insa in foarte multe situatii postatii fie nu il mentioneaza, fie gresesc cifrele care alcatuiesc numarul), prin verificarea online, pe site-ul Poștei Române la sectiunea „Track&Trace” apare statusul „Returnat la expeditor” și se afișează doar oficiul poștal de expediere, nicidecum numele/denumirea expeditorului.
Pe de alta parte, desi initiatorii legii sustin in expunerea de motive ca propun “simplificarea procedurilor de comunicare prin preluarea dispoziţiilor din codul de procedură civila referitoare la citare”, in fapt, textul propunerii de modificare este strain de procedura de comunicare a citarii din Codul de procedură civila si, cel mai important, NU acopera toate situatiile de fapt prevazute de procedura de comunicare a citarii din Codul de procedură civila.
Din pacate, avand in vedere mai sus-descrisul traseu al scrisorii recomandate cu confirmare de primire si imposibilitatea destinatarului de a intra in posesia acesteia dupa expirarea termenului de 10 zile (adica exact situatia de fapt pe care initiatorii propunerii de modificare doresc sa o reglementeze), propunerea legislativa este in egala masura neconstitutionala, incalca dreptul la aparare si la un proces echitabil al contravenientului, precum si considerentele obligatorii cuprinse in: • Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 04.10.2007 in cauza Anghel contra Romaniei; • Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, • Deciza Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii - nr. 10 din 10 iunie 2013
Astfel, propunerea legislativa NU tine cont de faptul ca in cauza Anghel contra Romaniei (2007), referita inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie in Deciza nr. 10 din 10 iunie 2013, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca procesul-verbal de contraventie reprezinta o acuzatie in materie penala, ceea ce atrage aplicabilitatea garantiilor prevazute de art. 6 din Conventie oricarui acuzat in materie penala, printre care si garantarea dreptului la aparare si a dreptului la un proces echitabil.
Una dintre componentele dreptului la aparare este prevazuta de art. 6 alin. 3 lit. A din Convenţie potrivit cu care "Orice acuzat are, în special, dreptul: a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa."
Or, tocmai informarea contravenientului LIPSESTE atunci cand acesta NU se prezinta la oficiul postal pentru a ridica scrisoarea recomandata ce contine procesul verbal de contraventie.
Trebuie avut de asemenea in vedere ca exista nenumarate motive obiective pentru care contravenientul nu se prezinta la oficiul postal, precum institutionalizare in spitale, alte aşezăminte medicale ori de asistenţă socială, retinere/arest preventiv sau alte motive obiective de lipsa de la domiciliu pentru o perioada mai mare de timp.
De asemenea, desi este posibila o sustragere voita a contravenientului de la primirea procesului verbal prin posta, acestea sunt situatii de exceptie si greu de pus in aplicare de vreme ce contravenientul NU stie ce contine scrisoarea recomandata pentru care a fost avizat, caci pe avizul postal NU se trece numele sau denumirea expeditorului.
Prin urmare, comunicarea trebuie să fie „reală, efectivă și să permită exercițiul dreptului la apărare”, astfl incat propunerea de comunicare de forma “avizat-neprezentat” — este incompatibilă cu standardul stabilit de art. 6 alin. 3 lit. A din Conventie.
In acest sens, Curtea Constituţionala a statuat prin considerentele Deciziei nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 ca: • “Sunt reglementate astfel două modalităţi tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare şi prin poştă, cu aviz de primire.” • “Raţiunea celei din urmă (prin posta) constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate, aşa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termen de 15 zile de la data comunicării, potrivit art. 31 alin. (1) din acelaşi act normativ, care în acest caz va fi data primirii acesteia prin poştă, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a face plângere.” • “Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea EFECTIVA a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunii contravenţionale aplicate.”
Mai mult decat atat, prin Deciza nr. 10 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 s-a statuat in mod explicit ca: • “Intreaga procedură de sancţionare şi, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenţie trebuie să respecte garanţiile art. 6 paragraful 1 sus-menţionat (din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale)” • “Curtea a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancţiunii aplicate efectiv reclamantului şi a naturii civile a legii care sancţionează contravenţia, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziţia a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general şi nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetăţenilor.” • “Din acest motiv, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor analizate urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică şi sistematică, întrucât permite a se evidenţia natura şi importanţa drepturilor ocrotite.” • “Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască EFECTIV actul încheiat, precum şi data comunicării acestuia, pentru a-şi formula apărările (plângerea contravenţională, excepţia prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale)”
Pe cale de consecinta, apreciem ca pentru a respecta toate exigentele de drept material si procesual expuse mai sus, procesul verbal de contraventie (care reprezinta o acuzatie in materie penala), trebuie comunicat contravenientului similar modului in care se comunica in conditiile Codului de procedura penala actul de acuzatie in materie penala (rechizitoriul) sau orice alt act de procedura penala, adica conform art. 344 alin. 2 C.proc.pen. raportate la cele ale art. 258 si urm. C.proc.pen., insa adaptatat totusi situatiei procesului verbal de contraventie.
Or, cata vreme procedura de comunicare a procesului verbal de contraventie propusa de initiatorii propunerii de modificare a art. 27 din OG nr. 2/2001, NU are ca finalitate posibilitatea contravenientului să cunoască EFECTIV actul încheiat, aceasta procedura incalca atat dispozitiile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cat si pe cele ale Constitutiei Romaniei.
Pe de alta parte, trebuie observat ca procedura de comunicare in materie penala, care se aplica deci si procedurii contraventionale acopera intr-un mod comprehensiv toate situatiile care pot aparea cu ocazia comunicarii procesului verbal de contraventie, asigurandu-se in acest fel conformarea cu art. 6 alin. 3 lit. A din Conventie, in special să fie informat, în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa.
Iata de ce, pentru a respecta cerintele art. 6 alin. 3 lit. A si ale art. 6 alin. 3 lit. A din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, propunerea de modificare a art. 27 din OG nr. 2/2001 trebuie sa fie o adaptare a modalitatii de comunicare a actului de acuzare din dreptul penal (rechizitoriul) la comunicarea procesului verbal de contraventie.
Nu in ultimul rand, orice propunere de modificare trebuie sa respecte standardele de tehnica legislativa prevazute de Legea nr. 24/2003.
Fata de cele de mai sus, am prezentat mai jos o propunere de modificare a art. 27 din OG nr. 2/2001 care asigura toate exigentele de drept material si procesual expuse mai sus.

Art. 27 (1) Comunicarea procesului-verbal se face in conditiile art. 257, 258 – 264 din Codul de procedura penala, care se aplica in mod corespunzator. (2) Abrogat